În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului.

Sfântul Chiril s-a născut din părinţi evlavioşi, care mărturiseau credinţa creştină. De mic copil a fost crescut şi el în nevoinţe asemănătoare, pe vremea împăratului Constantin. Când, mai târziu, episcopul de atunci al Ierusalimului, s-a mutat către viaţa cea fericită, cel ce a fost învrednicit cu darul episcopiei a fost tocmai acest fericit Chiril, care s-a arătat un apărător plin de râvnă al sfintelor dogme apostolice. În vremea aceea, pe scaunul din Cezareea Palestinei se găsea Acaciu, care pentru că nu voia nicidecum să mărturisească cum că Fiul este de o fiinţă cu Tatăl, a fost depus din treaptă de către Sinodul din Sardica. Dar Acaciu nu a voit să se supună hotărârii sinodului, ci a rămas mai departe, ca un tiran pe scaunul său şi, mai mult, pentru că era cunoscut împăratului, luând putere de la acesta, a depus la rândul său din treaptă pe Chiril şi l-a alungat din Ierusalim.
Sfântul Chiril, alungat fiind din Ierusalim, a venit la Tars unde a rămas câtva vreme împreună cu minunatul episcop Silvan. După ce s-a adunat un alt sinod la Seleucia, în 359, care a condamnat din nou pe Acaciu, acesta a plecat la Constantinopol şi a venit la împărat aţâţând mânia acestuia, prin cele spuse de el împotriva lui Chiril. Pentru aceasta Chiril a fost condamnat la surghiun. După moartea lui Constantiu însă, urmând la conducerea împărăţiei Iulian şi voind să atragă de partea lui pe toţi cei ce fuseseră surghiuniţi de înaintaşul său, a dat poruncă să revină la scaunele lor toţi episcopii care fuseseră mai înainte surghiuniţi. Împreună cu toţi ceilalţi a revenit din surghiun şi sfântul Chiril şi şi-a luat în primire scaunul său de la Ierusalim. Şi păstorind în chip frumos şi bineplăcut lui Dumnezeu turma încredinţată lui şi lăsând ca amintire Bisericii catehezele sale, cu care căutase să întărească în credinţa creştină turma sa, după ce a mai trăit puţină vreme de la întoarcerea din surghiun, a răposat întru fericire.
Şi era sfântul Chiril, în ceea ce priveşte înfăţişarea trupului, om potrivit de vârstă, gălbui la faţă, cu părul lung, cu nasul adus, lat şi rotund la obraz, cu sprâncene deopotrivă tocmite şi aduse, cu barba albă, deasă şi îngemănată şi cu toată ţinuta asemenea unui om de la ţară.

Tot în această zi, pomenirea celor zece mii de mucenici, care s-au săvârşit tăindu-li-se capetele.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Trofim, Evcarpion şi cei împreună cu dânşii.

Când prigoana împotriva creştinilor din Nicomidia ajunsese în toi, în vremea împăratului Maximian, sfinţii mucenici aceştia, Trofim şi Evcarpion, se găseau în oaste şi fiind puternici la trup şi îndrăzneţi, pentru că încă nu ajunseseră să cunoască învăţătura creştină, prigoneau şi ei pe creştini şi ajunseseră nişte vrăjmaşi preaînverşunaţi ai creştinilor: îi prindeau, îi băgau la închisori şi având toată puterea împotriva lor, pe care voiau îi chinuiau şi pe alţii îi ocoleau.
Odată, mergând să prindă pe unii dintre creştini, au văzut un foc mare, care cobora asupra lor din cer, întocmai ca un nor. Şi au mai auzit şi un glas, care ieşea din acest foc şi care zicea: "Pentru ce vă grăbiţi să aduceţi nenorocire asupra robilor Mei? Să nu vă înşelaţi: nimeni nu va putea să înfrângă pe cei ce au crezut în Mine. Mai degrabă alăturaţi-vă lor şi veţi dobândi împărăţia cerurilor". Auzind glasul acesta, Trofim şi Evcarpion, cei care mai înainte erau plini de cruzime şi de îndrăzneală şi care se îngâmfau împotriva creştinilor, au căzut la pământ, nemaiputând nici privi şi nici auzi glasul acela care tuna din nor. Şi de jos de unde se găseau, numai acest lucru grăiau: "Cu adevărat, mare este Dumnezeu, Cel ce s-a arătat nouă astăzi! Şi fericiţi suntem şi noi, dacă ne vom face slujitori ai Lui". Iar după ce au zis acestea plini de frică, norul cel de foc s-a despărţit în două şi iarăşi s-a auzit un glas din el zicând: "Ridicaţi-vă şi pocăindu-vă, iată, vi se vor ierta păcatele!" Şi ridicându-se, au văzut stând în mijlocul norului pe cineva îmbrăcat în haină albă şi cu totul frumos la înfăţişare şi mulţime multă stând în jurul lui, şi minunându-se de această vedere, au zis ca dintr-o gură: "Primeşte-ne şi pe noi că multe şi nenumărate sunt păcatele noastre; căci ne-am pornit întocmai ca nişte beţivani împotriva Ta, a adevăratului Dumnezeu şi a robilor Tăi!" După ce au zis ei acestea, norul unindu-se iarăşi laolaltă s-a urcat la cer. Iar ei plângând mult, s-au întors din drumul lor; şi pe toţi pe care mai înainte îi închiseseră, lăsând la o parte toată frica şi teama, i-au îmbrăţişat ca pe nişte fraţi, închinându-se lor şi le-au spus să se ducă la casele lor.
Dar mai-marele locului aflând acestea s-a umplut de mânie împotriva lor şi poruncind să fie aduşi înaintea lui, i-a întrebat care este pricina de şi-au schimbat purtarea. După ce ei au istorisit însă toată vedenia pe care au avut-o, în toate amănuntele, mai-marele locului a poruncit să fie spânzuraţi pe lemn, iar după ce s-a făcut aceasta li s-au strujit coastele cu căngi de fier şi li s-au frecat rănile cu ţesături de păr. Iar sfinţii, vitejeşte răbdând toate acestea, se rugau lui Dumnezeu, bucurându-se şi mulţumindu-I. Pentru aceasta, mai-marele locului, umplându-se de şi mai multã mânie împotriva lor, a dat poruncă să se pregătească un cuptor aprins în mijlocul cetăţii şi sfinţii să fie aruncaţi în el. După ce porunca tiranului s-a împlinit, sfinţii intrând în cuptor, au primit acolo cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Mariei, sora lui Lazăr, care a uns picioarele Domnului cu nard şi le-a şters cu părul capului ei.

Matei 26, 6-13 :
Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul,
S-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui, pe când şedea la masă.
Şi văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: De ce risipa aceasta?
Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor.
Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine.
Căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna;
Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea.
Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei.
Marcu 14, 3-9 :
Şi fiind El în Betania, în casa lui Simon Leprosul, şi şezând la masă, a venit o femeie având un alabastru, cu mir@ de nard curat, de mare preţ, şi, spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus.
Dar erau unii mâhniţi între ei, zicând: Pentru ce s-a făcut această risipă de mir?
Căci putea să se vândă acest mir cu peste trei sute de dinari, şi să se dea săracilor. Şi cârteau împotriva ei.
Dar Iisus a zis: Lăsaţi-o. De ce îi faceţi supărare? Lucru bun a făcut ea cu Mine.
Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi şi, oricând voiţi, puteţi să le faceţi bine, dar pe mine nu Mă aveţi totdeauna.
Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu, spre înmormântare.
Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut aceasta, spre pomenirea ei.
Ioan 12, 1-8 :
Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi.
Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă.
Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului.
Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis:
Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?
Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea.
A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat.
Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna martie in 16 zile: Pomenirea Sfantului Mucenic Sabin Egipteanul (+287).

Patria Sfantului Sabin a fost Egiptul si cetatea Ermopolis si era barbat slavit, avand dregatorie mare in cetatea sa. Pe vremea imparatiei lui Diocletian (284-305), tulburandu-se tot Egiptul, din pricina prigonirii celei cumplite ce se pornise, multi crestini fiind prinsi, chinuiti si ucisi, Sabin si-a lasat casa, averea si prietenii si, iesind pe ascuns din cetatea sa, s-a adapostit intr-un sat indepartat, in care erau ascunsi si alti crestini. Si, acolo, nestiut, intr-o casa mica si saracacioasa, petrecea in post si rugaciune, ziua si noaptea. Dar, slujitorii de idoli il cautau neincetat pe Sabin, cel de bun neam, din Ermopolis, ca sa-l prinda spre chinuire, si negasindu-l, erau mahniti de multa vreme.
    S-a gasit insa un vanzator care, ca si Iuda s-a dus la slujitorii de idoli si a zis: "Ce-mi dati, ca sa va arat unde este Sabin, pe care il cautati ?" Iar ei i-au dat doi galbeni. Au mers, apoi, dupa dansul, pana in satul acela si, vazand casa, au inconjurat-o si au batut in usa. Si erau cu Sfantul Sabin, in casa aceea, sase crestini care, crezand ca a venit la dansii cineva din fratii credinciosi, pentru vreo trebuinta, au deschis usa. Deci, slujitorii de idoli, intrand inlauntru, cu mare ura, i-au prins si i-au legat pe toti, insa pe Sfantul Sabin l-au legat deosebit, cu lanturi mai grele, si l-au dus la dregatorul locului aceluia, care se numea Avian. Si, dus fiind la paganeasca judecata si, silit sa jertfeasca idolilor, nu s-a lepadat de Hristos. Drept aceea, l-au chinuit cumplit, cu unghii de fier zgaraindu-l si cu foc arzandu-l, iar, mai pe urma, l-au inecat intr-un rau. Si asa s-a sfarsit nevointa muceniciei si la Hristos s-a dus, ca sa-si ia cununa biruintei. Asemenea si ceilalti sase crestini, prinsi impreuna cu dansul, chinuiti fiind, si-au dat duhul castigand aceeasi slava, de la Hristos, in ceruri.
 

Intru aceasta zi, cuvant de invatatura al Sfantului Efrem Sirul pentru bogati.     Auziti, bogatilor, si luati aminte, ascultati cei ce tineti case, sa nu va mandriti intru averea voastra cea stricacioasa, laudandu-va. Ca numai Dumnezeu este bogat, El care are bogatie nestricacioasa si din destul si da tuturor, celor ce cer. Iar fiinta bogatiei noastre este praful. Si, pana ce este liniste, va veseliti cu ea si o stapaniti, si vin la voi mici si mari, slaviti si fara slava, bogati si saraci, aducandu-va voua cinste si daruri si la picioare cazandu-va; si, de aceea, bine este sa multumiti lui Dumnezeu. Dar sa va paziti, ca nu cumva, bogatia sa fie adunata cu pacat, cum ar fi de pilda, sa iei mita de la vreunul care ar voi a birui pe vreun potrivnic al sau si tu, atunci, cu nedreptate, sa osandesti pe omul cel facut dupa chipul lui Dumnezeu, pentru care Hristos si-a varsat sangele.
    Destul sa-ti fie tie si casei tale ceea ce ti se cuvine, cu dreptate, iar nu intr-ascuns. Iar de vei lua pe deasupra, atunci, iei ca o bautura tulbure si sa cunosti ca esti bolnav cu sufletul. Pazeste-te cu intelepciune si-ti curata sufletul tau cu frica lui Dumnezeu. Sa nu aduni lucruri spurcate si nedrepte in viata aceasta, fiindca averea aceea naste in sufletul tau boala netamaduita. Deci, precum mai inainte ti-am zis, strecoara-ti toate, ca sa nu fie in casa ta nedreptate, nici spurcaciune, ci toate curate si drepte. Toate, ca si printr-o strecuratoare sa le strecori, si sa le speli, cu dreptate si cu vrednicie, ca sa fie curate si nespurcate de-a pururea, ca o apa curgatoare. Zis-a inteleptul ca se cade sa ne spalam si sa ne curatim sufletul nostru de rusinea si de insasi spurcaciunea lui, adica, sa-l pazim de bogatia cea nedreapta. Sa primesti si sa aduci in casa ta pe cel strain si pe cel sarac si sa-i hranesti si sa-i incalzesti, iar Dumnezeu iti va rasplati tie insutit, pentru ca El insusi a fagaduit asa, si nemincinos este.
 

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, ca pe cel, pe care il iubeste Domnul, il si cearta.     De vei vedea pe vreun om nedrept si rau, intru indestulare petrecand si intru sanatate, sa nu te minunezi de el, pentru ca a facut si el putin bine, inaintea iui Dumnezeu, si, pentru aceasta, isi ia plata sa aici, iar acolo, va auzi, ca si bogatul: "Tu ti-ai luat cele bune in viata ta, pentru acel bine facut de tine". Iar de vei vedea pe cela ce in dreptate vietuieste, suferind chiar multe primejdii si necazuri, sa-l fericesti pe el, si, ca el, sa ravnesti a fi, pentru ca, aici unul ca acela, se curateste de pacate, iar, acolo, la multa bucurie merge, ca, pe cel pe care il iubeste Dumnezeu, il si cearta.
    Pentru ce te tulburi, omule, vazand pe sfinti, in viata, cu necazuri ? Ca acei ce rabda aici necazurile, aceia, intru Cereasca Imparatie, se vor salasui, cu bucurie. Iar, pentru cei ce sunt rai, lacomi, talhari, rapitori, clevetitori si intru indestulare petrec, pentru unii ca aceia, vesnicile osande in foc li se gatesc; precum si bogatul acela, care in vapaie fiind, ruga pe Avraam, iar Avraam i-a zis: "Tu, fiule, ti-ai luat cele bune in viata ta, iar Lazar, pe cele rele: si pentru aceea, el, aici se mangaie, iar tu te chinuiesti, in vapaie arzandu-te".
    Ascultati, insa, ce fel de bine a luat bogatul: bogatie, sanatate, hrana, bauturi multe, vin scump, stapanire, slava si cinste de la toti. Dar Lazar, oare nu a gresit si el ceva ? Cu adevarat, avea si el putine greseli. Asadar, cand bogatul si-a luat cele bune in viata, pentru putinul bine pe care l-a facut, si Lazar asemenea, si-a luat cele rele, pentru putinele lui greseli; de aceea, acum, se desfata, iar bogatul se chinuieste. Drept aceea, fratilor, de veti vedea pe vreun drept suferind, aici, boli si primejdii, sa-l fericiti pe unul ca acela, pentru ca aici, de pacate slobozindu-se, va merge curat acolo, la Dumnezeu. Si, chiar de i se vor si indelunga lui primejdiile, inca, mai mult, i se va inmuiti lui rasplata dreptatii. Ca si dreptul Iov, care fara si prihana a pazit poruncile lui Dumnezeu, cate chinuri n-a luat in trupul lui, aici ! Si pentru ce altceva patimea, fara numai ca, acolo, mai mare cinste sa primeasca ? Iar la altii, rai fiind, chiar daca numai in sanatate ar petrece si nici o primejdie nu le-ar veni, la unii ca acestia, fratilor, si la slava lor de oameni pacatosi, nimeni sa nu ravneasca, ci mai mult, sa planga pentru dansii, ca sabia judecatii se gateste asupra lor.

    Drept aceea, nu cela ce incepe bine si face rau pe urma este drept, ci, de va avea cineva sfarsit bun, acela este drept. Ca unii gresesc la aratare, iar in taina mult se pocaiesc si noua ni se pare ca sunt pacatosi, iar, la Dumnezeu, se afla dreptii. Pentru aceea, nu se cade a osandi pe nimeni. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea ! 

PREOTII IMPREUNA CU CREDINCIOSII DIN PAROHIA NOASTRA SE VOR ALATURA MARSULUI PENTRU VIATA DIN DATA DE 21 MARTIE - Fiecare viata este un dar!

Prin participarea la Marșul Național pentru Viață, simultan în orașele țării, creștinii doresc să afirme și în acest an cu tărie sfințenia și inviolabilitatea vieții în toate ipostazele ei, inclusiv în cele mai dezavantajate, ca dar veșnic al lui Dumnezeu.

Bisericile, organizațiile creștine, cele pro-vita și pro-familia împreună cu toți iubitorii vieții din România lansează un nou apel tuturor oamenilor de bunăvoință de a organiza în data de 21 martie 2015 Marșul național simultan pentru Viață în orașele țării! 

Predică la Duminica Sfintei Cruci - IPS TEODOSIE, ARHIEPISCOPUL TOMISULUI

În numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Amin!
„Cruci Tale ne închinăm, Stăpâne şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi,

În această sfântă zi, duminica închinată Sfintei Cruci se înjumătăţeşte Postul, pentru că Postul are şase săptămâni, urmat de Săptămâna Patimilor. Sfânta Cruce s-a înfipt în inima pământului, pentru ca inimile noastre să se curăţească şi să se umple de darul iertării şi pentru noi, centrul spiritual a pământului este Golgota, unde s-a înfipt crucea în inima pământului. Postul are inima sa. Astăzi este jumătatea Postului. De aceea, Sfinţii Părinţi ne-au aşezat în rânduiala Bisericii, Sfânta Cruce în a treia duminică din Postul cel Mare. Sfânta Evanghelie ne cheamă astăzi să ne luăm crucea şi să urmăm lui Hristos. Ce însemnează luarea crucii şi urmarea lui Hristos? Crucea şi-a schimbat sensul din vechime, prin Mântuitorul Hristos, din semnul profan, de batjocură, de necinste, de pedeapsă, a făcut un semn de biruinţă, un semn de bucurie, un semn de slavă. Prin cruce se înfăţişează laturile pământului, cele patru puncte cardinale ale pământului sunt reprezentate de cele patru laturi ale crucii. Mântuitorul nu S-a răstignit pe un lemn, căci şi această practică era învechită. Ştim dinainte că în Sparta, în Teba, oamenii erau pedepsiţi, fiind ridicaţi pe un stâlp şi erau ţinuţi acolo, până când mureau, făctorii de rele sau cei ce trebuia să fie pedepsiţi. După aceea a apărut crucea, tot din purtraea de grijă a lui Dumnezeu, pe care erau pedepsiţi făcătorii de rele. Făcători de rele erau toţi oamenii cei ce jefuiau, furau, loveau, tâlhăreau şi erau pedepsiţi pe astfel de unelete de tortutră. Mântuitorul Hristos a luat aminte şi trimis de Dumnezeu ca Fiul al Său să ia chipul nostru, a binevoit să intre în nijlocul răutăţilor noastre. Răutăţile noastre nu puteau să fie vădite mai lesne decât în aceste pedepse pe care oamenii şi le dădeau unii altora. Era şi tăierea prin sabie o pedeapsă, dar era o pedeapsă socotită pentru nobili. Pentru cei ce trebuiau să fie umiliţi, cea mai grea pedeapsă era crucea, pentru că pe laturile orizontale ale crucii, oamenii erau pironiţi cu mâinile şi-atât de mult sângerau şi-atâta durere suportau. Erau şi umiliţi şi batjocoriţi de cei ce veneau şi îi priveau. Pe de o parte, îi durea trupul, pe de altă parte, îi durea sufletul, că erau umiliţi. Aceasta era socotită cea mai durroasă şi cea mai ruşinoasă şi cea mai grea pedeapsă. Mântuitorul Hristos Care a venit să ne răscumpere din păcat şi din moarte, ar fi putut să ne mântuiască numai prin cuvânt. Aşa cum prin cuvânt, toate s-au făcut, putea prin cuvânt, toate să ni le ierte. Pe de o parte, era nedrept, pe de altă parte, nu se arăta motivul iertării noastre. Motivul venirii Fiului lui Dumnezeu nu afost altul decât iubirea Sa nemăsurată faţă de noi. Cum să îşi arate cineva, iubirea cea mai mare? Prin durerea cea mai aspră, prin jertfirea sa. Fiul lui Dumnezeu Se jertfeşte pe cruce, asemenea tâlharilor, dar cu alt înţeles. Tâlharii erau răstigniţi ca nişte făcători de rele. El a primitit să Se răstignească, ca un făcător de bine. Binele Său, fiind răstălmăcit de omul întunecat de păcat şi plin de venin şi de răutate, a fost socotit şi binele său ca un rău. A fost răstignit ca un făcător de rele. Relele pentru care a fost răstignit erau numai în mintea întunecată a celor ce L-au condamnat la moarte, al celor ce L-au osândit la răstignirea pe cruce şi răul în el nu exista, ci numai binele, răstignirea Sa pe cruce devine jertfă curăţitoare şi izbăvitoare pentru păcatele noastre. El S-a rugat pe cruce, cum nu S-a rugat nimeni până atunci. Nu se putea ruga nimeni. Cine putea să ceară iertarea noatră? Numai Cel atpotputernic şi fără de păcat Care a primit să fie batjocorit, îndurerat, osânditit şi răstignit de cei mfăcători de rle. De aceea, două cuvinte au fost esenţiale: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!”. Acesta este primul cuvânt şi după ce Şi-a dat jertfa Sa, a zis: „Părinte, în mâinile Tale, îmi dau sufletul Meu!”. Sufletul omenesc a lui Iisus Hristos, îmbrăcat în firea cea dumnezeiască se duce în mâinile Tatălui. Tatăl Îşi îmbrăţişează Fiul şi Îl îmbrăţişează nu numai cu Dumnezeu, ci şi ca om. Îmbrăţişându-L pe El, îmbrăţişează toată firea noastră cea omnenească, îmbrăţişează şi sufletele noastre şi le rânduieşte şi lor, loc acolo unde S-a suit Fiul Lui Dumnezeu, la ceruri.

Iubiţi credicioşi Mântuitorul Hristos Şi-a luat crucea la propriu şi a dus-o până când a căzut sub povara ei. După aceea, crucea a fost luată de un om care venea de la ţarină, Simon Cirineanul. Jumătatea de drum, Mântuitorul Şi-a dus crucea, singur. Jumătate de drum, I-a dus-o Simon. Mântuitorul e îndeamnă şi pe noi să ne luăm crucea. Nu ne cere să purtăm o cruce grea pe care să ne răstignim, dar ne cere să ne luăm crucea noastră. El Însuşi a dus crucea noastră. Suferinţele pe care le-a purtat Iisus în trupul Său, nu erau ale Sale., El S-a născut fără de păcat. Trupul pe care l-a luat era rănit de păcat. El a purtat rănile noastre. De aceea, odată cu crucea, a dus şi rănile noastre. Noi toţi suntem răniţi. Păcatul ne-a rănit. Noi toţi suntem robiţi, păcatul ne-a robit. Pentru că Fiul lui Dumnezeu a venit să ne dezrobească, S-a făcut rob. Stăpânul S-a făcut rob, s-a lăsat batjocorot, umilit şi răstignit de robi Săii. Aici stă sublimul, aici stă frumuseţea, aici stă taina dragostei. Cel ce ne-a făcut, ne-a şi iubit şi ne-a iubit aşa de mult, încât iubirea Sa nu are măsură. În zadar, a căutat şi fariseii şi saduheii şi arhiereii Legii vechi şi mai marii poporului să-L batjocorească, să-L umilească, să-L întoarcă din calea jertfei Sale. Hristos nu s-a întors. Hristos privea spre Tatăl. Hristos vroia să Se întoarcă la Tatăl, dar nu singur. A coborât singur şi S-a întrupat din Fecioara Maria, dar S-a înfrăţit cu noi, după ce S-a întrupat. Acum nu vroia să Se întoarcă la tatăl, fără noi. Tocmai de aceea, l-a primit să pătimească cu noi, de la noi şi prin pătimirile Sale să ne izbăvească. A ne lua crucea însemnează a suferi orice, ca să nu ne despărţim de Dumnezeu. Hristos Fiul lui Dumnezeu nu S-a despărţit nici de tatăl, pentru că a rămas acelaşi Dumnezeu, împreună cu Tatăl în aceeaşi fiinţă, dar S-a unit şi cu noi. Aşadar, cine voieşte să vină spre Dumnezeu, trebuie să se unească cu El. Cine se uneşte cu El, nu simte durerea. Nu îl dor umilinţele, nu-l dor nedreptăţile, nu-l dor necazurile vieţii. Răbdarea şi dragostea îl fac pe om să simtă durerea mai puţină. Pe primul plan, pune iubirea şi pe cel de-al doilea, durerea. Iubirea copleşeşte durerea, iubirea îl uneşte şi îl ţine unit pe om cu Dumnezeu. În iubire nu este moarte, nu este frică, în iubire, durerea se biruieşte.

În această duminică, ni se înfăţişează crucea lui Hristos şi crucea noastră. Noi, către crucea lui Hristos trebuie să mergem. Ce-a făcut El, ne îndeamnă şi pe noi să facem. Să Îl urmăm în tot drumul Său către Tatăl. A te lepăda de tine însuţi însemnează a te lepăda de tot ce ai făut rău , a conştientiza tot răul pe care l-ai făcut şi l-a aşezat în inima şi în viaţa ta. Mai întâi trebuie să te opreşti şi să descarci povara răului şi orice ai avea de răbdat să nu te opreşti din calea către Dumnezeu. Răul îţi întunecă această cale, îţi opreşte elanul, te perverteşte, te urâţeşte şi te face să nu mai ai demnitate. De aceea, se întrebau Sfinţii Părinţi cum arată chipul unui om bun care se căieşte, se opreşte de la păcate şi-L cheamă necontenit pe Hristos în inima sa şi Hristos ia chip în El şi cum arată un om rău. Un om rău ia chipul vrăjmaşului diavol. Înăuntrul său este întuneric, gândurile îi sunt tulburi, firea se schimbă din bună în rea. Omul rău se hrăneşte cu păcatul şi crede că este dulceaţă. Păcatul îl tot împovărează şi îi strică firea şi îl urâţeşte. Şi el crede că aceasta este firea lui reală. Omul bun se goleşte de sine. Nu vrea să se ştie pe sine, ci vrea să Îl pună în inima sa pe Hristos. El nu trăieşte pentru sine, ci spune lui Dumnezeu: „Doamne, eu sunt casa Ta, rămâi în mine!Tu, porunceşte-mi şi eu ascult de tine şi ce îmi vei spune, aceasta voi face!”. 

Crucea este arătată astăzi ca fiecare dintre noi să ne regăsim identitatea cea de după botez. Atunci, am avut noi chipul cel mai curat. Era însuşi chipul lui Dumnezeu în noi. Hristos era transparent în noi. După ce am început să greşim, cu o umbră, cu mai multe, am început să îl întunecăm chipul. Am început să împuţinăm mintea. Să punem în minte în locul tainelor lui Dumnezeu, întunericul celui rău. Voinţa, am început să o înjumătăţim. Am făcut şi bine, am făcut şi rău. Simţirea abia mai distinge din ceea ce este a lui Dumnezeu şi ceea ce este a celui rău. De aceea, să ne trezim. Cu adevărat, să ne luăm crucea, să vedem ce trebuie să facem, cum să ne jertfim, ca să putem să ne luăm crucea. Crucea însemnează să răscumpărăm răul pe care l-am făcut, să ne oprim de la păcat. În loc de păcat, să punem în minte, lumina Sfintei Evanghelii. În loc să bârfim, să răsplătim răul cu rău, voinţa noastră să se îndrepte spre milostenie, iubire, ajutorare, rugăciune. Simţirea noastră să îşi revină şi ea din a simţi plăcerile pentru păcat, să simţim ură pentru păcat, să simţim bucurie, când se sălăşluieşte darul lui Dumnezeu în noi. Să ne supunem cu toate instinctele care ne îmbie la mâncare, la băutură, la vorbe deşarte, la muzică deşănţată, la diferite alte manifestări care unt ae zburdălniciei noastre. Vom fi vii, atunci când mintea, voinţa şi simţirea vor fi cucerite de cuvântul lui Dumnezeu, îmbrăcate în harul lui Dumnezeu şi vom săvârşi cu aceste puteri ale sufletului voia lui Dumnezeu, spre lauda lui Dumnezeu. 

Iubiţi credincioşi, în fiecare zi şi îndeosebi azi, privirea Mântuitorului Hristos este asupra noastră, a tuturor. El priveşte cu ochii Săi iubitori, blânzi şi curaţi, spre fiecare dintre noi. Aşteaptă ca şi noi să privim spre El. Dacă El a dus crucea pe care urma să răstignească răutăţile noastre, jumătate de drum şi jumătate a dus-o Simon din Cirene şi astăzi Mântuitorul duce crucea pentru noi. Noi să pornim spre El, El vine în întâmpinarea noastră şi ne ia crucea şi ne-o duce El, la jumătatea drumului. Am ajuns la jumătatea călătoriei Postului, să nu ne oprim aici. Postul este maica virtuţii, postul ne arată ce avem de făcut, postul ne luminează şi ne povăţuieşte. Mântuitorul Hristos Se uită din cer, la noi. El Se uită la crucea noastră, să vadă de am luat-o sau am aruncat-o. Să luăm aminte: să nu ne înspăimântăm şi nici să nu ne ruşinăm. Când ne luăm crucea, se găsesc batjocoritori, ca tâlharul din stânga care cârtea şi Îl osândea pe Mântuitorul. Şi asupra noastră, vor veni nedreptăţi, răutăţi şi împotriviri. Să nu ne oprim a ne duce crucea, să nu ne ruşinăm, când suntem umiliţi şi batjocoriţi. Dimpotrivă, să ne întărim. Ispitele au un mare rol în viaţa noastră. Cine nu este ispitit, râmâne slab. Doar ispitele întăresc sufletul omului. După cum antrenamentul întăreşte sportivul să ajungă la performanţă, tot aşa creştinul se întărreşte din ispite. De acea, să luăm crucea, să urmăm lui Hristos, să rămânem în permanenţă în rugăciune, în trezvie, în jertfă, în dragoste, în dorinţa de a ne îmbrăca în sfinţenie, căci crucea este podoaba creştinilor, este tăria împăraţilor, este lauda preoţilor, este mângâierea monahilor, este semnul creştinătăţii. 

Să ne rugăm şi noi astăzi Mântuitorului Hristos şi să Îi zicem: „Doamne Iisuse Hristoase, Tu ai ştiut pentru ce cobori pe pământ, ai văzut dinainte crucea răstignirii Tale şi nu ai fugit de ea, ci Te-ai apropiat de ea şi ai primit-o de bunăvoie. Ne rugăm şi noi Ţie, Doamne, înmulţeşte şi nouă bucuria de a ne lua crucea, dar şi răbdarea şi puterea ca să putem să o ducem!”.

IPS TEODOSIE, ARHIEPISCOPUL TOMISULUI

Duminica Sfintei Cruci – pomul vieţii sădit în mijlocul Postului -- 15 martie

Crucea e în primul rând asumare. Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, Şi-a asumat lucrarea Sa în lume. Trebuie să înţelegem că Hristos a murit pe cruce, nu din cauza Crucii!

Când Hristos spune: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Matei 16; 24) are în vedere asumarea. Crucea omului e asociată cu greutăţile vieţii lui. De aceea nu trebuie să ne supărăm pe Dumnezeu când dăm de greu, fiindcă nimănui nu i se dă mai mult decât poate duce. Şi toate aceste greutăţi ne apropie de Dumnezeu. Sau aşa cum consemna părintele Calciu Dumitreasa: „Hristos nu a venit să ne aducă suferinţă sau să ne scape de ea, ci să dea un sens suferinţei noastre”.

Însemnându-ne cu semnul crucii îndepărtăm răul de noi, pentru că este simbolul umilinţei pe care Iisus Hristos a îndurat-o pentru noi, pe când mândria este atributul diavolului. În numele Tatălui (care este în cer), al Fiului (care S-a pogorât pe pământ) şi al Sfântului Duh (care toate le sfinţeşte şi le egalează). Aceste înţelesuri le putem vedea şi în modul în care ne facem cruce. Tatăl la frunte, la brâu - coborând mâna pe verticală, sinonim cu a veni din cer pe pământ - e în numele Fiului, iar pe orizontală, de la umărul drept la cel stâng – al Sfântului Duh.

EVANGHELIA ZILEI: 2015-03-15 DUMINICA A TREIA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST Evanghelia de la Marcu (VIII, 34-38; IX, 1)

Zis-a Domnul: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că tot cel ce va voi să-şi scape viaţa, O va pierde; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Că ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă şi să-şi păgubească sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Că tot cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, de acela şi Fiul Omului Se va ruşina când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri“. Şi le spunea: „Adevăr vă grăiesc că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere“.

Duminica a III-a din Post - Duminica Sfintei Cruci-15 martie

Biserica Ortodoxă se află astăzi, 15 martie 2015, în Duminica Sfintei Cruci. Această sărbătoare a fost instituită la Constantinopol în secolul al VIII-lea, având dată variabilă. Caracteristica slujbei este reprezentată de ritualul scoaterii solemne şi cinstirii Sfintei Cruci. Acest ritual are loc la finalul Utreniei care se oficiază sâmbătă seara sau duminică dimineaţa. El înlocuieşte şi aminteşte ceremonia liturgică a expunerii sau înălţării solemne şi a cinstirii generale a Sfintei Cruci care avea loc odinioară la Ierusalim, apoi la Constantinopol, în Vinerea Patimilor.   Duminica a treia din Sfântul şi Marele Post al Paştilor este numită şi Duminica Sfintei Cruci. Această duminică a fost rânduită de Biserică la mijlocul Postului Mare pentru a întări duhovniceşte pe credincioşi în urcuşul lor spiritual spre Înviere. Atât textul Evangheliei, cât şi însuşi faptul că în această duminică cinstim în mod deosebit Sfânta Cruce, ne arată înţelesurile duhovniceşti ale tainei Sfintei Cruci pentru viaţa noastră spirituală şi pentru mântuirea noastră, arată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cuvântul său la Duminica Sfintei Cruci din anul 2011.   Sărbătoarea Duminicii Sfintei Cruci   Într-un manuscris de la Ierusalim din secolul XIII, prăznuirea Crucii din a treia duminică a Postului Mare se intitula Praznicul celei de a treia închinări a Crucii (Cf. Cod. Ierusalim 366) El completa, aşadar, sărbătoarea înălţării Sfintei Cruci din 14 septembrie, care comemora descoperirea sa de către Sfânta Elena, şi cea a procesiunii Crucii din 1 august care amintea victoria împăratului Heraclie asupra perşilor şi întoarcerea Sfintei Cruci la Ierusalim în anul 630 (Ostrogorsky, Historie de l’etat byzantin, Ed. II, Paris, 1977, p. 132), După unii, această a treia cinstire ar avea drept origine transferul de la Ierusalim la Apameia al unui fragment al adevăratei Cruci dat de arhiepiscopul Ierusalimului confratelui său Alpheios, episcop din Apameia, pentru construcţia unei biserici. După alţii, Sfânta Elena însăşi ar fi dat un fragment al Sfintei Cruci episcopului Apameiei (Karabinov, ibid, Kallistos, Ibid, J. Hallit, La croix dans le rit byzantin, p. 199). E greu să aflăm mai multe despre originea acestei sărbători, afară de faptul că ea pare să fi fost deja bine stabilită la Constantinopol între anii 715-730, fiindcă patriarhul Gherman i-a consacrat atunci o omilie.   Această sărbătoare pare să fi rămas însă multă vreme proprie Constantinopolului, ba chiar numai catedralei Sfintei Sofii. În Typikon-ul ei din secolele IX-X, praznicul Crucii apărea exact în mijlocul Postului Mare, miercurea, iar nu duminica, când se anunţa numai cinstirea Crucii pentru săptămâna următoare. Acest rit s-a extins atunci la întreaga Săptămână a IV-a pentru a permite populaţiei capitalei să vină să se închine înaintea Sfântului Lemn: zilele de marţi şi miercuri erau rezervate bărbaţilor, iar cele de joi şi vineri femeilor. La mănăstirea Evergetis (secolele XI-XII) marţi seara se făcea priveghere pentru prăznuirea Crucii, deşi duminica era deja închinată praznicului: se cânta atunci un oficiu apropiat de cel pe care îl indică Triodul actual, după care se ieşea solemn cu crucea care era venerată ca şi în zilele de miercuri şi vineri. Acest transfer al praznicului înjumătăţirii postului în Duminica a III-a se constată şi în Typikon-ul de la Messina, încetul cu încetul impunându-se în întreaga Biserică. Cinstit o săptămână întreagă, praznicul propriu-zis nu se mai distingea deloc, astfel că pentru a-l solemniza mai mult a fost necesară deplasarea sa într-o zi de duminică .   Pregătirea pentru Paşte   După P. Hallit, instituirea prăznuirii Cruci şi-ar avea obârşia mai puţin în episodul transferului adevăratei Crucii la Apameia, cât într-o dublare şi o celebrare anticipată în Postul Mare a venerării Crucii din Vinerea Mare (J. Hallit, art. cit. p. 299). Jurnalul Etheriei şi lecţionarul armean atestă într-adevăr o cinstire solemnă a Crucii la Ierusalim în timpul slujbei din Vinerea Mare, care însă în secolul VII trebuie să fi fost abandonată pentru că nu se mai regăseşte în Kanonarion-ul georgian (Etheria, Jurnal, 27, SC 21, p. 234-235). Dar ea a rămas, cel puţin simbolic, în ritul bizantin în slujba Sfintelor Patimi din Vinerea Mare, unde antifonul al 15-lea face limpede aluzie la ea. Pe de altă parte, la Constantinopol, în Joia Mare şi în Vinerea Mare se proceda la cinstirea Sfintei Lănci, în timp ce cinstirea Sfintei Cruci era deja fixată de multă vreme pentru Săptămâna a IV-a a Postului Mare.   În epoca adoptării rânduielii palestiniene a Săptămânii Mari la Constantinopol, cinstirea Crucii pare, aşadar, să fi fost transferată din Vinerea Mare în miercurea înjumătăţirii postului, astfel că, în Triod, acest praznic apare ca o adevărată anticipare a Patimii. Idiomelele cântate în timpul venerării de duminică sunt de altfel un exemplu izbitor, fiindcă reproduc aproape literal unele imne în Vinerea Mare:   „Astăzi, Stăpânul făpturii şi Domnul slavei pe Cruce a fost pironit şi în coastă a fost împuns. Fier şi oţet a gustat dulceaţa Bisericii. Cu cunună de spini a fost încununat Cel ce a acoperă cerul cu nori. Cu haină de ocară a fost îmbrăcat şi peste obraz a fost bătut cu mână de ţărână Cel ce a zidit pe om cu mâna Sa. Pe spate a fost bătut Cel ce îmbracă cerul cu nori. Scuipări şi răni a luat şi ocări şi pumni, şi toate pentru mine, Cel osândit, le-a răbdat Mântuitorul meu şi Dumnezeu, ca să mântuiască lumea de înşelăciune, ca un Milostiv" (Duminica a III-a a Postului Mare, Idioma a II-a).   Cinstirea Crucii şi punctarea timpului   Crucea joacă un rol fundamental în anul liturgic şi mai cu seamă în timpul Postului Mare, în care îi sunt consacrate numeroase tropare. Ea este semnul pogorârii lui Hristos şi al iubirii Sale de oameni mântuitoare. Ea rezumă în sine întreaga iconomie a Patimii şi învierii. Ea este pana cu care Hristos a semnat actul eliberării noastre, sceptrul Său, mândria Bisericii, păzitoarea creştinilor, slava şi puterea întregului univers.   Legătura Crucii, a oricărei cruci, cu Hristos face din ea icoana icoanelor (Sinodul VII Ecumenic – Mansi XV, 377CD), locul însuşi al prezenţei lui Hristos în iubirea Sa mântuitoare. Astfel, ea trebuie cinstită cât mai des cu putinţă, semnul crucii trebuie făcut asupra tuturor actelor vieţii pentru a arăta iubirea creştinului credincios faţă de Cel Răstignit şi domnia Acestuia asupra tuturor lucrurilor. Cinstirea Crucii în mijlocul Postului Mare, după ce cu prilejul Duminicii Ortodoxiei s-a reamintit faptul că ea nu este idolatrie, ci urcă la prototip (Sf. Ioan Damaschinul), dobândeşte în acest fel o valoare considerabilă. Crucea, dusă în procesiune la fel ca şi Darurile înainte sfinţite (pe capul preotului), apare în biserică ca o adevărată teofanie, iar slujba se deschide tocmai cu o parafrază a cântului de la intrarea Sfintelor Daruri de la Liturghia Darurilor înainte sfinţite:   „Acum oştile îngereşti însoţesc lemnul cel cinstit cu bună cucernicie înconjurându-l şi cheamă pe toţi credincioşii la închinare. Veniţi deci, cei ce vă luminaţi cu postul, să cădem la el cu bucurie şi cu frică, strigând cu credinţă: Bucură-te, cinstită Cruce, siguranţa lumii"(Vecernia Mică, Duminica a III-a Doamne Strigat-am).   Cinstirea transmite credincioşilor „bucuria Crucii”, adică efectele mântuitoare ale Patimii. Cei ce o sărută cu evlavie sunt încredinţaţi că primesc Duhul Sfânt şi găsesc o adevărată sfinţire în razele duhovniceşti pe care le iradiază Crucea.   „Făcătoarea de viaţă Cruce stând înainte şi de faţă arătându-se, aruncă razele harului cele luminoase. Să mergem şi să luăm lumină de veselie şi iertare, aducând laude Domnului!" (Vinerea Săptămânii a IV-a din Postul Mare, Utrenie, tropar 2)   Numai postul poate lumina îndeajuns pe om pentru a-l face în stare să vadă, fără să orbească, strălucirea Crucii mai scânteietoare decât soarele. De Cruce ne vom putea însă apropia nu numai prin post, ci şi prin toate virtuţile Postului Mare, a căror făptuire a fost făcută cu putinţă de patimă:   „Doamne, Cel ce Ţi-ai întins mâinile pe Cruce de bunăvoie, învredniceşte-ne pe noi să ne închinăm ei întru străpungerea inimii, luminându-ne bine cu postirile şi cu rugăciunile, cu înfrânarea şi cu facerea de bine, ca un Bun şi de oameni Iubitor! (Marţea din Săptămâna a IV-a a Postului Mare, Utrenie, oda a II-a, troparul al II-lea.)   Nu vom putea ajunge la sfârşitul Triodului să vedem cu bucurie Patima decât în măsura în care ne vom fi curăţit cu râvnă pentru a cinsti Crucea în mijlocul Postului Mare:   „Murit-ai pironit fiind pe Cruce, Cel ce eşti viaţa şi mântuirea tuturor. Deci pe aceasta dă-ne-o să o sărutăm cu suflet curat, Mântuitorule, şi să vedem mântuitoarele Tale Patimi, bucurându-ne!" (Miercurea Săptămânii a IV-a a Postului Mare, Utreniei, oda V-a, tropar 1)   Înjumătăţirea postului   În centrul Postului Mare, Crucea apare ca un pom al vieţii din mijlocul raiului. Ea defineşte şi caracterizează tot timpul celor 40 de zile aşa cum centrul organizează totalitatea punctelor ce formează un cerc. Calea ce duce la Paşte va fi de acum înainte marcată şi organizată de semnul Crucii: e un „timp răstignit" care duce la Crucea lui Hristos.   „Preacinstita Cruce care sfinţeşte vremea postului se vede acum căreia închinându-ne astăzi, să strigăm: Stăpâne Iubitorule de oameni, dă-ne cu ajutorul ei să trecem şi cealaltă vreme a postului cu străpungere şi să vedem şi dătătoarele de viaţă Patimi, prin care ne-am izbăvit!" (Vinerea săptămânii a IV-a a Postului Mare, Utrenia, Sedealna a II-a).   După Nichifor Calist, ridicarea Crucii în mijlocul Postului Mare îl împarte în două părţi egale făcându-l comparabil cu un stadion în care cursa se efectuează printr-o mişcare de dus şi întors (Ho diaulos, Nichifor Calist). Odată trecută „borna” Săptămânii a IV-a, restul parcursului e de acum uşor, cum se cântă în lunea Săptămânii a V-a:   Trecând, credincioşilor, cu Dumnezeu de borna [nyssa] [timpului] înfrânării, să alergăm tinereşte şi partea rămasă a sfântului stadion [al postului] şi să purtăm cununa!"(Utrenia, Oda 8, canon 2, troparul al II-lea).   La Marea Biserică din Constantinopol, Duminica înjumătăţirii Postului era prilejul ultimului apel adresat catehumenilor să se înscrie pentru Botezul din Sâmbăta Mare. După această dată, angajarea în pregătirea directă în vederea iniţierii creştine nu mai era posibilă. Iată textul acestei proclamaţii din Tipicul Marii Biserici:   „Îndemn iubirea voastră, fraţi iubiţi ai lui Hristos, ştiind că învierea lui Hristos e aproape, dacă aveţi pe cineva care trebuie să se apropie de Sfântul Botez, să-l aduceţi începând de mâine la sfânta noastră Biserică, pentru ca să primească pecetea lui Hristos, să fie pus deoparte şi catehizat. Cei ce veţi veni după această săptămână, să ştiţi bine că, afară de o nevoie vădită, fără cercetare nu vom îngădui admiterea lor" (informaţii preluate din volumul Triodul Explicat – Mistagogia Timpului Liturgic, semnat de ierom. Makarios Simonopetritul, trad. Ioan I. Ică jr).   Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă   Cinstirea Lemnului Crucii e un dar dat de Dumnezeu, precum se arată în una din cântările slujbei Sfintei Cruci: "Mare eşti, Doamne, şi mult milostiv! Căci ne-ai dat să ne închinăm acum făcătoarei de viaţă Crucii Tale, pe care s-au pironit mâinile şi picioarele Tale, pe care s-a vărsat sângele din preacurată coasta Ta, izvorându-ne nouă viaţă". Crucea înseamnă pentru noi și luptă cu păcatul și răul sub toate formele lui de manifestare, de aceea și spunem: „Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău” (Troparul la Înălțarea Sfintei Cruci). În acest sens, Părintele Dumitru Stăniloae ne spune: „Fiecare trebuie să-şi ia crucea şi cu ea să pornească pe urmele lui Hristos, pentru a se face tot mai asemenea Lui”.   În acest sens, în această perioadă a Postului Mare trebuie să ne asumăm în viața noastră Sfânta Cruce și să răstignim din inima noastră orice patimă și orice păcat ca să putem primi la capătul acestui urcuș duhovnicesc pe Hristos Cel Înviat, bucuria și nădejdea mântuirii noastre.   

 Însemnându-ne cu semnul Sfintei Cruci mărturisim pe Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Treimea cea de o ființă și nedespărțită și cerem ocrotire împotriva răului și dobândirea binecuvântării Preasfintei Treimi. De aceea, la Taina Sfântului Maslu ne rugăm cerând ocrotire de la Bunul Dumnezeu prin Sfânta Cruce, spunând: „Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că morţii i-ai sculat şi moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale şi învierii”.