Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului - 31 iulie

Biserica Ortodoxă se află astăzi, 31 iulie 2014, în ziua lăsatului secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului.  Când această dată cade miercurea sau vinerea , se lasă sec cu o zi mai înainte; de asemenea, postul se prelungeşte şi în ziua sărbătorii înseşi, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, peşte şi vin.

Începând cu data de vineri 1 august, Biserica a rânduit începutul unei noi etape de pregătire duhovnicească printr-un post aşezat spre cinstirea Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria.

Momentul adormirii Fecioarei Maria nu este consemnat în Sfânta Scriptură, dar mărturia lăsată de Dionisie Areopagitul lămureşte faptul că Fecioarei Maria i-a fost descoperit momentul morţii - adormirii sale, iar Apostolii care erau în diferite ţări spre a împlini misiunea de propovăduire au fost aduşi pe nori la sicriul Maicii şi, desigur, au săvârşit rugăciuni şi cântări până în momentul îngropării ei în satul Ghetsimani.

Astfel, pe lângă faptul că Biserica a stabilit data prăznuirii Adormirii Maicii Domnului la 15 august, a mai hotărât ca acest eveniment din viaţa religioasă să fie precedat de post.

Încă din primele secole, postul acesta nu se ţinea peste tot în acelaşi timp şi în acelaşi fel. Creştinii din Antiohia posteau doar o singură zi, la praznicul Schimbării la Faţă a Domnului. În partea Constantinopolului se postea doar patru zile; doar creştinii din Ierusalim posteau opt zile. Această situaţie a făcut ca Biserica să ia atitudine asupra stabilităţii acestui post.

Astfel, în anul 1166, la Constantinopol a avut loc întrunirea unui sinod prezidat de patriarhul locului respectiv, Luca Chrisoberg, unde s-a hotărât: 'Postul acesta să înceapă în ziua de 1 august şi să se termine în dimineaţa zilei de 15 august, când începem sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului'.

Postul Adormirii Maicii Domnului este rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare şi de postul cu care ea însăşi, după tradiţie, s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice.

Semnificația postului și sărbătorii Adormirii Maicii Domnului - pr. Ioan Valentin Istrati

Postul și sărbătoarea au pătruns la noi odată cu generalizarea cultului mariologic în Răsărit, prin secolul al V-lea. Românii i-au acordat o cinstire deosebită, sărbătoarea fiind aşteptată, după unele tradiţii, cu aproape aceeaşi bucurie ca Paştele sau Crăciunul. O dovadă a acestei cinstiri este şi postul de două săptămâni care precede sărbătoarea şi care se ţine de către creştini pretutindeni, "căci postul ei a fost ţinut mai abitir ca al Crăciunului", după cum arată tradiţia. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este cinstită și prin mulțimea de biserici care poartă acest hram. La început durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferită pentru creștini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august, în vreme ce la Ierusalim acest post ținea opt zile. Existau și creștini care posteau toată luna august, în vreme ce alții posteau în luna septembrie. Uniformizarea datei și a duratei postului a avut loc în sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post sa fie ținut începând cu 1 august și să se termine pe 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului.

Există rânduiala ca împreună cu slujba Vecerniei să se săvârșească în această perioadă a postului și cele două Paraclise ale Fecioarei Maria, iar în ajunul praznicului, Prohodul Maicii Domnului.

Tradiții populare în Postul Sântămăriei

Din informaţiile publicate de Tudor Pamfile, în "Sărbători de toamnă şi Postul Crăciunului", 1914, Postul Adormirii Maicii Domnului se socoteşte a fi tot aşa de mare, adică de însemnat, ca şi Postul Mare de dinaintea Paştilor, din care se zice chiar că este rupt. Ca urmare, toată lumea trebuie să-l ţină cu sfinţenie, nefiind îngăduită mâncare de dulce decât bolnavilor şi copiilor.

În iconografie, lângă sicriul binecuvântat cu trupul Fecioarei se află Hristos în picioare, purtând sufletul Macii sale, ca pe un bebeluș. Acesta este gestul suprem de reciprocitate a iubirii.

Cu privire la perioada postului, muscelenii "nu mănâncă nici chiar untdelemn, iar dezlegare de peşte nu-i decât o singură zi, Pobrejenia (Schimbarea la Față n.n.), că Postul Sîntă-Măriei este rupt din Păresimi." De asemenea, în popor există credinţa potrivit căreia, "la început, Postul Paştilor era de nouă săptămâni, dar văzându-se că e prea lung şi prea sărăcăcios, aşa că oamenii ieşeau prea slabi în primăvară, când trebuia să se dea cu totul muncilor, s-a micşorat acest post cu două săptămâni şi s-au pus aceste zile de post înaintea Sântă-Măriei Mari, când e belşug de legume şi zarzavaturi".

S. Marian scrie că prin unele părţi din Bucovina se crede că dacă plouă mult în acest post, aceasta se întâmplă din pricină că la sfârşitul câşlegilor de carne a nins mult ("Înmormântarea la români").

Semnificația sărbătorii

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului are multiple semnificații teologice și spirituale pentru credincioși. De altfel, însăși icoana Adormirii Maicii Domnului arată această taină primirii mamei în brațele lui Hristos, Fiul ei. În iconografie, lângă sicriul binecuvântat cu trupul Fecioarei se află Hristos în picioare, purtând sufletul Macii sale, ca pe un bebeluș. Acesta este gestul suprem de reciprocitate a iubirii. Cea care L-a ținut în brațe pe Dumnezeu, acum odihnește în brațele Fiului și Stăpânului ei.

Moartea Maicii Domnului înseamnă intrarea ei în iubirea infinită a Fiului ei, iar inima ei de mamă se unește cu inima Fiului, simțind dumnezeiește durerile lumii și alinându-le cu milostivirea ei. După adormire, nimeni și nimic nu o mai pot opri pe Maica Domnului să ajute pe toți credincioșii. Nici timpul, nici spațiul, nici limitările umane, nu mai pot opri pe Maica Domnului să fie pretutindeni în har, mângâind pe cei îndurerați și inspirând Biserica Fiului ei.

Axionul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului vorbește despre această taină a prezenței Fecioarei în inima lumii și în viața Bisericii. Cuvintele „Se biruiesc hotarele firii întru tine Preacurată Fecioară, că nașterea feciorește și moartea arvunește viață” semnifică acest schimb dumnezeiesc între cele pământești și cele cerești, prin iubirea Mântuitorului. Astfel, nașterea Fiului lui Dumnezeu din ea feciorește firea umană și sfințește întreaga creație, iar moartea ca despărțire vremelnică a sufletului de trup arvunește viață, fiind pragul ontologic dintre vremelnicie și veșnicie, dintre timp și eternitate, dintre libertate și har.  Adormirea Maicii Domnului este așadar o sărbătoare în care antinomia teologică a infinitului devenit finit pentru iubirea Sa veșnică pentru noi se împletește cu prezența permanentă a rugăciunii Maicii Domnului în viața lumii, până la sfârșitul veacurilor.

http://www.doxologia.ro/

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-31 JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Matei (XVI, 24-28)

is-a Domnul ucenicilor Săi: „dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Fiindcă cel ce va vrea să-şi scape viaţa, O va pierde; dar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine, O va afla. Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, dar sufletul şi-l va păgubi? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Adevăr vă grăiesc: Sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu-L vor vedea pe Fiul Omului venind întru împărăţia Sa“.

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-24 JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Evanghelia de la Matei (XV, 12-21)

n vremea aceea, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis: „ştii că fariseii, auzind acest cuvânt, s'au scandalizat?“ Iar El, răspunzând, a zis: „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu Cel ceresc va fi smuls din rădăcină. Lăsaţi-i; sunt călăuze oarbe orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă“. Şi Petru, răspunzând, I-a zis: „Lămureşte-ne parabola aceasta“. Iar El a zis: „Chiar şi voi sunteţi nepricepuţi? Nu înţelegeţi că tot ce intră în gură se duce în pântece şi iese afară? Dar cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea sunt cele ce-l spurcă pe om. Că din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, hoţii, mărturii mincinoase, defăimări. Acestea sunt cele ce-l spurcă pe om; dar a mânca fără să-şi fi spălat mâinile, asta nu-l spurcă pe om“. Şi ieşind de acolo, Iisus a plecat în părţile Tirului şi ale Sidonului.

ASTAZI BISERICA NOASTRA A IMPLINIT 4 ANI - Biserica a fost ridicată în anul 2010. Sub îndrumarea IPS TEODOSIE AU ÎNCEPUT LUCRĂRILE LA 1 IULIE 2010 SI S-A FACUT SFINTIREA MICA LA 24 IULIE 2010.

Duminica sfintilor romani - Preot prof. dr. Dumitru Staniloae Epilog, in IPS Nestor Vornicescu, Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei, Sfinti romani si aparatori ai legii stramosesti, EIBMBOR, Bucuresti, 1987

Crestinismul romanesc a rodit si el din sine multi si minunati sfinti, chiar daca smerenia caracteristica poporului nostru sau alte imprejurari istorice nefavorabile in care a avut de trait au facut ca Biserica noastra sa nu canonizeze decat un mic numar dintre ei si aceasta de-abia in 1955.

Sfintii romani au existat insa in mod real si au fost recunoscuti ca atare de evlavia populara, cu toate ca Biserica nu i-a canonizat formal si nu le-a dedicat anumite zile in calendar si de aceea faptele lor nu au fost laudate prin imne bisericesti inchinate lor.

De altfel, timp indelungat sfintii s-au facut cunoscuti ca atare prin cinstirea pe care si-au castigat-o in evlavia populara. De-abia de la un timp incoace Biserica a inceput sa purceada si la o canonizare formala a sfintilor de mai tarziu, confirmand venerarea lor de catre cercuri largi ale credinciosilor. […]

Toti sfintii, cu exceptia apostolilor si a misionarilor, si-au castigat aceasta calitate lucrand pentru credinciosi sau remarcandu-se prin viata lor de curatie si jertfelnicie intre credinciosii dintr-un anumit loc sau tinut. Cinstirea lor a inceput inca in timpul vietii, sau dupa moarte, intre credinciosii din acel loc, pentru ca treptat ea sa se intinda tot mai departe. Astfel, din sfinti locali ei au devenit sfinti universali. Dar au ajuns la aceasta cinstire pentru curatia dobandita de ei intr-un anumit loc, sau mucenicia lor, sau faptele lor de ajutorare pentru dreapta credinta marturisita pretutindeni, putand fi imitate de credinciosii din orice loc. Ei aplicau intr-un anume loc sau tinut invataturile dreptei credinte universale. Ei slujeau si ilustrau credinta universala in locul in care vietuiau.

Astfel, toti sfintii sunt locali prin faptul ca lucreaza intr-un anumit loc, dar sunt universali pentru credinta universala pe care o slujesc in acel loc. Din acest punct de vedere nu exista sfinti locali si universali. Toti sunt locali pentru oamenii dintr-un anumit loc carora le slujesc in cursul vietii prin faptele si pilda lor, dar toti sunt universali pentru ca aceasta pilda e valabila pentru credinciosii de pretutindeni si ea se impune spre unitate tuturor celor care ajung sa-i cunoasca. Toti se umplu de Acelasi Hristos care straluceste prin fiinta lor si toti sunt purtatorii Aceluiasi Duh Sfant, chiar daca Duhul Sfant Care li se comunica lor a fost comunicat de ei prin alta limba. Toti apartin prin Acelasi Duh Sfant Bisericii universale, care a inceput la Cincizecimesi continua de-a lungul secolelor, cuprinzand diferite neamuri (Fapte 2, 3). Limbile sunt diferite, dar sufletele sunt umplute de Acelasi Duh si simt in Acelasi Hristos.

Astfel si sfintii romani, fie ca au fost mucenici ai dreptei credinte in secolul al IV-lea, sau in se-colul al XVIII-lea, fie ca au fost ierarhi care au luminat poporul cu cuvantul si l-au ajutat cu fapta, fie ca au fost sihastri ajunsi la cea mai mare inaltare a fiintei lor in Dumnezeu, prin rugaciune pentru ei si pentru credinciosi, au inaltat prestigiul dreptei credinte si chipul de om care o traieste cu seriozitate la o treapta care ii indeamna pe credinciosii de pretutindeni, cand ajung sa fie cunoscuti, sa o traiasca cu cat mai multa convingere si sa le urmeze pilda.

Cu cat mai mult se impun prin viata lor exceptionala in locul in care traiesc, cu atat chipul lor iradiaza cu mai multa putere in Biserica universala. Dar unirea intre slujirea lor locala si importanta soborniceasca mai poate fi pusa in evidenta si altfel.

Un sfant, chiar daca ridica la cel mai inalt grad niste insusiri prin care se remarca un anumit popor, inaltimea la care se ridica il face sa imbratiseze cu o iubire cuprinzatoare toti oamenii. In sfinti nu mai e nici un pic de egoism individual sau de exclusivism national. Prin aceasta ei sunt adevarate punti de infratire intre oameni si popoare. Prin sfinti se adanceste mai mult decat prin toti credinciosii sobornicitatea Bisericii, chiar daca aceasta nu inseamna stergerea deosebirilor intre popoarele ce fac parte din ea. Sobornicitatea se intareste prin ei si din partea dreptcredinciosilor din alte popoare pe masura ce ei devin cunoscuti acelora. Caci credinciosii aceia isi indreapta rugaciunile catre ei cu convingerea ca acesti sfinti se roaga lui Dumnezeu si pentru ei, cum de fapt se si intampla. De aceea ar fi bine ca diferitele Biserici ortodoxe sa-si insuseasca prin acte oficiale, cunoscute popoarelor lor, canonizarile de sfinti facute de fiecare Biserica sora, pentru a contribui cat mai mult la unirea popoarelor lor in evlavia inchinata reciproc sfintilor lor.

E bine ca credinciosii Bisericii din orice loc sa aiba cunos-tinta de sfintii de pretutindeni, pentru ca fiecare sfant aduce prin faptele lui savarsite in alte imprejurari model de fapte pentru orice fel de imprejurari din viata lor. Caci faptele sfintilor si vietuirea lor straluminata de prezenta lui Dumnezeu in ei depasesc determinarile locale, ridicandu-se la ceea ce poate fi model si intarire pentru credinciosii din orice loc. De aceea ar fi recomandabil ca vietile sfintilor din orice neam sa fie facute cunoscute prin traduceri in limbile tuturor celorlalte popoare ortodoxe. S-ar face prin aceasta ceea ce s-a facut in secolele mai vechi ale Bisericii, ajungandu-se la universalizarea si unificarea evlaviei tuturor popoarelor ortodoxe in jurul tuturor sfintilor. Ar fi un mod practic prin care Biserica ar contribui la cat mai marea infratire a popoarelor din sanul ei. Un model in aceasta privinta s-a dat prin traducerea si publicarea de catre monahii din Sfantul Munte Athos a „Patericului romanesc“, al Cuviosului Parinte Ierom. Ioanichie Balan.

Dupa ce in secolul al XIX-lea s-a subliniat cu putere, in cadrul Bisericii Ortodoxe, constiinta nationala a popoarelor, socotim ca timpul nostru cere o subliniere a faptului unitatii lor ca popoare constiente de ele, dar unite in valorile care le sunt comune, si in primul rand in constiinta ca traiesc in aceeasi credinta in Dumnezeu lucrator mai ales prin Tainele (Sfinte) si prin sfintii lor. […]

Evanghelia Duminicii a doua dupa Rusalii (a Sfintilor Romani)

18. Pe cand umbla pe langa Marea Galileii, a vazut pe doi frati, pe Simon, ce se numeste Petru, si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari.
19. Si le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni.
20. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El.
21. Si de acolo, mergand mai departe, a vazut alti doi frati, pe Iacov al lui Zevedeu si pe Ioan fratele lui, in corabie cu Zevedeu, tatal lor, dregandu-si mrejele si i-a chemat.
22. Iar ei indata, lasand corabia si pe tatal lor, au mers dupa El.
23. Si a strabatut Iisus toata Galileea, invatand in sinagogile lor si propovaduind Evanghelia imparatiei si tamaduind toata boala si toata neputinta in popor.

(Matei 4, 18-23)

Pericopa evanghelica randuita pentru lectura in aceasta duminica ilustreaza chemarea la apostolat a ucenicilor Mantuitorului Iisus Hristos. Aceasta duminica, ce urmeaza Duminicii Tuturor Sfintilor, are un plus de semnificatie pentru noi, romanii, ea fiind si ziua de serbare a tuturor Sfintilor Romani.

Toti oamenii sunt chemati sa devina sfinti, dar devin sfinti numai cei care raspund chemarii Mantuitorului Hristos si cultiva comuniunea lor de iubire cu Dumnezeu, Cel Unul Sfant, si cu semenii lor.

In Ortodoxie, Duminica Tuturor Sfintilor, urmata de Duminica Sfintilor Romani, este plasata in calendar indata dupa Duminica Pogorarii Sfantului Duh (Rusaliile). Astfel, se arata ca scopul trimiterii Duhului Sfant in lume este ca oamenii sa devina sfinti, iar rostul Bisericii lui Hristos, constituita in Duhul Sfant, este sfintirea oamenilor.

Duminica Sfintilor Romani este sarbatorita la o saptamana dupa Duminica Tuturor Sfintilor si arata faptul ca, de la crestinarea neamului romanesc si pana astazi, sfintenia este cel mai de pret rod al lucrarii Sfantului Duh in Biserica Ortodoxa Romana.

Sfintii sunt prietenii cei mai intimi ai lui Dumnezeu

Sfanta Scriptura ne spune ca "minunat este Dumnezeu intru sfintii Lui“ (Psalm 67, 36). Aceasta inseamna in primul rand ca Dumnezeu - unicul izvor al sfinteniei - impartaseste sfintenia Sa oamenilor pe masura ce acestia Il cauta pe Dumnezeu. De aceea, Sfantul Apostol Pavel indeamna, zicand: "Cautati pacea cu toti si sfintenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul“ (Evrei 12, 14).

Biserica lui Hristos Cel rastignit si inviat, intemeiata de El prin Pogorarea Sfantului Duh in ziua Cincizecimii, este deodata experienta cautarii sfinteniei si a primirii sfinteniei de catre oameni. Drept urmare, comuniunea sfintilor din toate veacurile si din toate locurile este in imparatia cerurilor "dreptate si pace si bucurie in Duhul Sfant“ (Cf. Romani 14, 17). Sfintii sunt prietenii cei mai intimi ai lui Dumnezeu si cei mai buni dintre oameni. Sfantul este purtatorul dragostei lui Hristos pentru lume si salasul locuirii Sfantului Duh, Care cu suspine negraite doreste ca orice om sa creasca duhovniceste spre asemanarea cu Dumnezeu (Cf. Romani 8, 27-30).

Biserica cinsteste pe sfinti intrucat recunoaste in ei prezenta lui Hristos si lucrarea Sfantului Duh. Cinstirea sfintilor nu este, asadar, o stirbire a cinstirii lui Dumnezeu ci, dimpotriva, este o preamarire a iubirii Sale pentru oameni si a lucrarii Lui de inaltare a omului spre frumusetea si viata vesnica a lui Dumnezeu. Domnul nu este minunat intr-o singuratate si intr-o izolare vesnica, ci este minunat intru sfintii care se impartasesc si se bucura de iubirea lui Dumnezeu si de slava Sa. De aceea, Biserica dreptmaritoare marturiseste si cinsteste credinta si vietuirea sfintilor. Intrucat omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu Cel vesnic sfant, sfintenia este viata adevarata a omului sau implinirea umanului. In acest inteles, Evanghelia ne indeamna: "Fiti desavarsiti precum Tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este“ (Matei 5, 48).

Biserica proclama sfintenia acolo unde Dumnezeu a binevoit s-o arate

Cartea Apocalipsei ne spune ca neamurile isi vor aduce slava lor in imparatia lui Dumnezeu (Cf. Apocalipsa 21, 16). Sfintii fiecarui neam reprezinta mai ales frumusetea cea nepieritoare a slavei fiecarui neam in fata lui Dumnezeu.

Pentru a sublinia faptul ca Duhul Sfant a lucrat in chip minunat, de-a lungul veacurilor, si pe pamantul tarii noastre sau in poporul nostru, de la crestinarea sa si pana astazi, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, la 20 iunie 1992, a hotarat ca Duminica a II-a dupa Rusalii sa fie numita Duminica Sfintilor Romani, urmand Duminicii Tuturor Sfintilor.

Sfintii pe care i-a canonizat Biserica noastra au fost mai intai cinstiti de poporul credincios, iar Biserica, de fapt, confirma recunoasterea sfinteniei, care vine din lucrarea Sfantului Duh in oameni. Biserica constata si proclama sfintenia acolo unde Dumnezeu a binevoit s-o arate.

Duminica aceasta a Sfintilor Romani este, prin urmare, prilej deosebit de a multumi cu dragoste lui Hristos pentru darurile revarsate asupra acestui neam si de a pomeni cu recunostinta si veneratie pe toti sfintii romani, cunoscuti si necunoscuti, care au facut roditoare aceste daruri.

Cu adevarat, darurile cele mai de pret ale rodirii intru fidelitate fata de Hristos si unitate de credinta sunt sfintii, cunoscuti si necunoscuti, pentru ca, in vietile sfintilor, rodirile din istorie se invesnicesc in slava nepieritoare, viata crestina fiind "ascunsa cu Hristos in Dumnezeu. Iar cand Hristos, Care este viata voastra, Se va arata, atunci si voi, impreuna cu El, va veti arata intru slava“ (Coloseni 3, 3-4).

Sfintii romani sunt deodata daruri ale imparatiei cerurilor pentru acest pamant crestinat si daruri ale acestui pamant pentru imparatia cerurilor. Simpli cuviosi monahi si preoti de mir sau mari ierarhi, ctitori de cultura crestina, domnitori vestiti, aparatori ai credintei crestine ori simpli soldati martiri si smeriti tarani truditori, toti au purtat in fiinta lor aceeasi dorinta si aceeasi comoara: iubirea de Dumnezeu si de oameni. "Hristos sa Se salasluiasca prin credinta in inimile voastre, inradacinati si intemeiati fiind in iubire“ (Efeseni 3, 17).

Izvor de inspiratie si innoire pentru viata Bisericii

Cunoscuti sau necunoscuti oamenilor, din vremuri stravechi sau contemporani noua, numarul total al sfintilor din fiecare neam si din fiecare vreme il stie numai Dumnezeu.

Priviti impreuna, toti acesti minunati sfinti ai pamantului romanesc si ai Bisericii universale ne arata taina Evangheliei lui Hristos care a rodit, intr-un popor credincios, aceste raze si chipuri de lumina, sfintind timpul si formand legaturi intre generatii, pentru ca in ei "Iisus Hristos, ieri si azi si in veci, este acelasi“ (Evrei 13, 8).

Aducem lauda lui Hristos, Cel ce pururea lucreaza prin sfintii Sai, atat in timpul vietii lor pe pamant, cat si in viata lor din ceruri. De aceea, n-a gresit cel ce a spus: "Cu adevarat vii intre oameni sunt numai sfintii!“. In ei este, asadar, prezent si lucrator Duhul Sfant, Domnul de-viata-facatorul, spre slava Preasfintei Treimi si mantuirea oamenilor!

Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane