Adormirea Sfintei Ana (25 iulie)

Adormirea Sfintei Ana este praznuita in fiecare an pe 25 iulie. Sfanta Ana era fiica lui Matan. Tatal ei era din semintia lui Levi, iar mama sa din tribul lui Iuda. Prin post si rugaciune, Ana si Ioachim (sotul ei) au avut un copil la batranete - pe Fecioara Maria, pe care au dus-o la Templul din Ierusalim cand a implinit varsta de trei ani.

Sfantul Ioachim a trecut la cele vesnice la varsta de 80 de ani, iar Ana la 70 de ani, la doi ani dupa moartea sotului ei.

Tot astazi, facem pomenirea: 

- Sfintilor 165 de parinti participanti la Sinodul al V-lea Ecumenic de la Constantinopol (553);
- Sfintei Cuvioase Olimpiada, diaconita, din Constantinopol;
- Sfintei Cuvioase Eupraxia din Tabena;
- Sfantului Mucenic Sact;
- Sfantului Mucenic Matur;
- Sfintilor Mucenici Atal si Blandina.

Duminica a VI-a dupa Rusalii - Vindecarea slabanogului din Capernaum (24 iulie)

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Dreptmaritori crestini in Sfanta Biserica a Domnului nostru Iisus Hristos,

Ne impartasim acum, dupa cuviinta sfanta, din dumnezeiasca randuita de Sfintii Parinti pentru aceasta a VI-a Duminica dupa Pogorarea Duhului Sfant - a vindecarii slabanogului din Capernaum - asezare din vremea aceea, ale carei urme se vad pana in ziua de astazi, si chiar casa, asezamantul pamantesc unde adesea Mantuitorul salasluia. Faptul pe care ni-l impartaseste Sfanta Evanghelie de astazi avea loc dupa ce Mantuitorul vindecase pe cei doi demonizati din Gadara si Gherghesa, de pe tarmul dinspre rasarit al Marii Galileii. Pentru ca vietuitorii de acolo, dupa ce au avut paguba cu porcii in care au intrat duhurile rele si s-au scufundat in adanc, L-au rugat pe Iisus sa plece din tarmul lor, El a trecut pe tarmul celalalt si, precum citim in Sfanta Evanghelie dupa Matei:

"Intrand in corabie, Iisus a trecut si a venit in cetatea Sa. Si iata, I-au adus un slabanog zacand in pat. Si Iisus, vazand credinta lor, a zis slabanogului: Indrazneste, fiule! Iertate sunt pacatele tale! Dar unii dintre carturari ziceau in sine: Acesta huleste. Si Iisus, stiind gandurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetati rele in inimile voastre? Caci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt pacatele tale, sau a zice: Scoala-te si umbla? Dar ca sa stiti ca putere are Fiul Omului pe pamant a ierta pacatele, a zis slabanogului: Scoala-te, ia-ti patul si mergi la casa ta. Si, sculandu-se, s-a dus la casa sa. Iar multimile, vazand acestea, s-au inspaimantat si au slavit pe Dumnezeu, Cel care da oamenilor asemenea putere" (Matei 9, 1-8).

Iubitilor, in acest timp ingaduit acum, sa impartasim impreuna darul Sfintei Evanghelii. Sa avem cugetul ca ne aflam in acel loc, in Capernaum, pe malul lacului Ghenizaret sau Marea Galileii, in acea casuta unde poposea Iisus, de unde, iesind, predica, vindeca, mangaia, si sa avem in fata ochilor acel moment: Iisus in mijlocul multimii, casuta era plina, iar in fata ei multime incat nu mai putea cineva sa intre. Sa ascultam parca si vazand, fiind acolo. Dupa intelegerea duhovniceasca a Scripturii intre auz si vaz e o legatura deosebita. Si, totodata, aceste doua simturi sunt mai adanci decat celelalte, in intelesul ca arunca sufletul mai departe. Incat, cu adevarat, acum, auzind cuvantul sa simtim ca si cum vedem. Sfantul Evanghelist Marcu - scriindu-si Evanghelia dupa predica Sfantului Petru, care, la randul lui, a fost martor ocular al faptelor, minunilor, cuvintelor, semnelor facute de Mantuitorul - ne descrie mai pe larg: In Capernaum, unde a venit Iisus, la cateva zile de la sosirea din partea de rasarit, din Gadara, se adunasera multi, asteptandu-L, incat nu mai era loc nici inaintea usii, Iar Mantuitorul le graia lor cuvantul. Si au venit la El aducand un slabanog, un paralitic pe care il purtau patru insi. Si neputand ei, din pricina multimii, sa se apropie de Mantuitorul, au desfacut acoperisul casei, deschizand, oarecum, acoperisul spre cer, acolo unde era Iisus, care coborase cerul pe pamant. Si in acest loc descoperit, au lasat jos patul in care zacea slabanogul, asezandu-l in fata Mantuitorului.

Fata in fata cu Iisus, si cei patru, care din dragoste, patimire sfanta impreuna cu slabanogul l-au adus, si mai ales el, bolnavul. Inchipuiti-va un sarman suflet bolnav, slabanog, paralitic, in fata Mantuitorului, cum ar sta cineva in spital sau in casuta lui in fata icoanei Mantuitorului. A fi in fata lui Iisus! Numai cine are simtire duhovniceasca acela traieste. Daca in Liturghie, cand ascultam Evanghelia, cand ne impartasim, avem aceasta emotie sacra, simtire duhovniceasca, uimire, orice credincios, din toate timpurile, din toate locurile a avut aceasta simtire, caci a fost data de Dumnezeu cand a suflat lumina divina in Adam cel intai zidit. In aceasta lumina divina, care desteapta simturile se aflau atunci, in simtire divina. Sa traim aceasta! Aceasta inseamna a fi om, propriu-zis: a avea simtirea divina, adica simtirea care ne trece dincolo de cele cinci simturi trupesti si chiar dincolo de hotarele care marginesc firea in timp si spatiu. Caci omul e chemat dincolo, cu ceva dumnezeiesc din el, peste timp si peste loc.

Si asa aflandu-se ei in fata lui Iisus, in uimire sfanta in fata tainei dumnezeiesti, Iisus le da curaj, mai intai paraliticului. Si cel dintai cuvant este: "Indrazneste, fiule". Fiul lui Dumnezeu a venit nu cu spaima in lume, ca la Sinai, cand, mai aproape de pacat, Dumnezeu a daruit Legea, care judeca, osandeste pacatul. Atunci se cutremurau si muntele si vazduhul. Acum, Iisus spune: Indrazneste, fiule, prinde curaj in fata dragostei. Nu spaima! Si indrazneala sfanta, nu indrazneala pacatului. Caci Iisus spune: "Indrazneste, fiule, iertate-ti sunt pacatele". Adica ceea ce te desparte pe tine de Dumnezeu. Cum te desparte?

Un mic gand pentru intelesul pacatului, o intelegere fulgeratoare, daca vreti. Prin pacat, spun Parintii, omul incearca sa-si puna un fel de nou inceput; sa se vada pe el insusi ca un fel de cauza a lui. Parca-ti pierzi constiinta originii. Originea e Dumnezeu. Si, in despartirea de Dumnezeu, e ca si cum tu ai fi propria ta origine, propria ta cauza. In egocentrismul tau, facand din tine un fel de centru. Si fiecare devenind un fel de centru - mii si miliarde de centre, haotic. Sarmanul om! De aceea Mantuitorul le spunea fariseilor, in stare de pacat, acest cuvant grav: "Voi aveti drept tata pe diavolul". Inspaimantator cuvant! E ca si cum ti-ai schimbat paternitatea. Si, vietuind tragic in filiatia diavolului, atunci, il mostenesti. Raul din tine este mostenirea lui. El care, cum zice Sfantul Maxim, este tatal rautatii. Si e starea aceasta tragica de mostenire a lui, de lipsire a adevaratei tale cauze, origini, radacini; a-ti pierde radacina - ateul, sarmanul. Stare despre care Petre Tutea spunea: vii de nicaieri si mergi nicaieri. E inspaimantator! Cuvantul, repet, al Mantuitorului, spus fariseilor: E tatal vostru.

Si atunci, cine poate salva din aceasta cadere? Mantuitorul, dimpotriva, ii spune slabanogului: "Fiule" - il scoate de sub tragismul raului. Venim la existenta prin Da al lui Dumnezeu: "Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra." Prin acest act dumnezeiesc, din mana Lui te nasti si vii pe lume. Iar pacatul, dimpotriva, rasadeste in tine neghina, duhul rautatii. In pacat te vezi adus de la nefiinta la fiinta, in timp. Se invecheste faptura ta, se ruineaza, apar slabiciunile, bolile, apare moartea. Nu ai de ales: Sau originea mea e in Dumnezeu, sau pacatul, cum spun Parintii, rasadeste in mine, in Adam intai, un fel de alta origine.

Revenind in fata Mantuitorului, cu cei patru oameni credinciosi - "vazand credinta lor", spune Evanghelia - il reinstituie pe slabanog si-i zice "fiule". Il scoate din mostenirea unde l-a dus demonul care l-a facut paralitic. Deci paralizia lui era tocmai mostenire demonica. Scripturile ne incredinteaza de aceasta legatura intre rau (pacat) si orice slabiciune umana, orice ruina, si moartea insasi. Toate acestea sunt opera a raului.

Omul in lumina s-a nascut si a luat cunostinta de existenta lui. Caci stii de tine dupa ce existi; nu existi prin tine, nu esti tu cauza, orignea, ci Dumnezeu. Si ai, atunci, sentimentul vesniciei tale, impreuna cu lumina divina. Iar raul, dimpotriva, te arunca in paralizie. Daca omul ar fi ramas in lumina neincetat, si trupul lui ar fi fost patruns neincetat de lumina vesnica a Dumnezeirii. Asa cum chiar dupa cadere s-a aratat in Moisi, cand a primit Legea de pe Sinai: fata lui stralucea. Sau sfantul Ilie, pe care-l vom pomeni saptamana aceasta: S-a urcat Ilie in carul de foc; cum spune Sfantul Maxim, pe caii de foc ai virtutilor - credintei, nadejdii, dragostei, bunatatii, pacii, darurilor dumnezeiesti. Aceasta este realitatea originala si realitatea viitoare a omului.

Si, iubitilor, boala, suferinta umana, indeosebi sub aceasta stare a necredintei, a despartirii de Dumnezeu, din care vine neputinta si moartea, e in legatura cu pacatul. Acolo-i radacina suferintei. De aceea Iisus ii spune: Fiule, te scot din casa nefericita a celui ce este tatal rautatii; din mostenirea lui te scot. Te aduc pe tine iarasi in casa Parintelui ceresc, Eu care am adus rugaciunea aceasta: "Tatal nostru" - al tuturor. El, Care va spune prin dumnezeiescul Pavel ca in Tatal ceresc e originea intregii parintimi, paternitati (patria, in limba greaca). Veti gasi tradus: numele fiecarui neam din cer si pe pamint. Dar nu simplu numele, ci parintimea, paternitatea, e in Tatal ceresc, originea intregii paternitati sau parintimi din cer si de pe pamant. i atunci, asa zice Mantuitorul: Fiule, te readuc in casa Parintelui ceresc, Eu care am coborat de acolo pentru tine. Si adauga: Iertate sunt pacatele tale. Vindecat esti de aceasta despartire, instrainare de Tatal, prin Fiul, Care, iata, sta in fata ta, in Duhul Sfant. Duh prin care acesti patru barbati te-au purtat, in credinta lor - dar intre darurile supreme ale Duhului Sfant, maica virtutilor, cum o numesc Parintii, pentru ca e generatoare a tuturor virtutilor.

Si cand Iisus rosteste acest cuvant: Iertate sunt pacatele tale. Esti acum, din lumea pacatului, in lumea harului, a iubirii. Dar, cum Sfantul evanghelist Marcu descrie mai pe larg, "erau acolo unii dintre carturari, care sedeau si cugetau in inimile lor: Pentru ce vorbeste Acesta astfel? El huleste. Cine poate ierta pacatele, fara numai Unul Dumnezeu? Si indata cunoscand Iisus, cu duhul Lui, ca asa cugetau ei in sinea lor, le-a zis: De ce cugetati acestea in inimile voastre?" (Marcu 2, 6-8).

Hula, blasfemia, era cel mai grav pacat, iubitilor, la adresa Dumnezeirii. Pacatul, totdeauna, trebuie s-o stim, e un act nefericit al vointei demonului si omului, al vointei noastre fata de Dumnezeu, fata de legea, ordinea dumnezeiasca, randuiala sfanta dumnezeiasca, armonia dumnezeiasca. De aceea Psalmistul spune: "Tie unuia am gresit, ce-i rau inaintea Ta am facut, asa incat Tu esti drept in judecatile Tale si in hotararile Tale cu totul curat." (Ps. 50). Raul, pacatul e in faptura, nu in Dumnezeu. Cand zice Iisus: Iertate sunt pacatele, ei gandesc: Daca pacatul e impotriva lui Dumnezeu, cine poate sa-l ierte afara numai de Dumnezeu? Si atunci cum spui Tu: Iertate-ti sunt pacatele? Vor spune alta data, in dialog cu Iisus: Tu te faci pe Tine Dumnezeu? Iar osanda din ceasul judecatii Mantuitorului stim care a fost. Caci a zis atunci sinedriul: Noi lege avem, dupa legea noasra trebuie sa moara pentru ca S-a facut pe El fiu al lui Dumnezeu. Acesta era pacatul capital, de moarte. Intelegem acum de ce gandeau astfel. Iisus citeste in gandurile lor.

De ce cugetati cele rele in inimile voastre? Si aici ni se devzaluie una din adancimile Evangheliei: Pe de o parte, ei se incredintau si judecau in dreptatea lor: "Unul este Dumnezeu, sa nu-ti faci nici un fel de asemanare, in cer sus, jos pe pamant sau sub pamant." – Sa nu te inchini la nimic altceva decat unicului Dumnezeu. Aceasta era judecata lor. De aceea, privindu-L pe Iisus in fata, care spune: Iertate-ti sunte pacatele, spuneau: Huleste Iisus. Aici era suferinta lor tragica: Nu simteau dumnezeieste, nu simteau in Hristos prezenta Dumnezeirii. Acest pacat inspirat de demon ne pandeste pe toti: a nu simti dumnezeirea in Hristos si a nu simti dumnezeirea impartasita si noua, inca de la suflarea divina de viata in Adam, de la harul pe care-l primim fiecare in taina Sfantului Botez si in toate sfintele taine. Citam mai ieri pe Ioan Scararul, ca nesimtirea e moartea sufletului inainte de moartea trupului.

Sarmanii farisei si caruturari de fata, pe de o parte incercau sa-L preamareasca pe Dumnezeu Tatal: Tu esti unicul Dumnezeu, dar intr-o transcendenta absoluta, dincolo de orice comunicare cu Dumnezeu in afara de Lege. Stiuau ca Legea a fost data de la Dumnezeu si au simtit si ei stralucirea luminii divine in lege pe fata lui Moisi. Dar erau si alte marturii in Vechiul Testament, tot de la Moisi, care spusese: Alt prooroc va voi da voua - acela care va fi cu voi in veac. Si mai mult decat atat, acest cuvant unic din proororul Isaia, cand spune, vestind regelui Ahaz: "Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste fiu si vor chema numele Lui Emanuel - cu noi este Dumnezeu" (Isaia 7, 14). Deci, daca ei ar fi luat aminte la Moisi, la toti proorocii si indeosebi la acest numit evanghelist al Vechiului Testament, Isaia, ar fi inteles: Dumnezeu cu noi, deci coborarea lui Dumnezeu la om.

Spuneam, comparand credinta cu urcarea pe un munte, ca nu in varful muntelui este capatul acesteia, ci dincolo, mai presus de toata faptura, in inima Dumnezeirii. Tot asa, Dumnezeu nu numai ne depaseste, ci este transcendenta absoluta, a infinitului, a vesniciei, a necreatului. Dar, o data cu aceasta transcendenta a realitatii vesnice este si coborire la noi in iubire. Cum se zice, este si imanenta, adica venire la noi. Si aceasta o vedem din faptul insusi ca ne-a zidit din vointa Lui, din puterea Lui din intelepciunea Lui, din iubrea Lui.

Aceasta nu intelegeau carturarii si de aceea ziceau ca Iisus huleste zicand: Iertate sunt pacatele tale. Iisus izgoneste si frica si despartirea, surpa zidul dspartirii noastre. O, Doamne, sa-l simtim mereu! Cum tot proroocul spune: pacatul ridica un zid intre noi si Dumnezeu. Si Iisus asa savarsea atunci: Iertate-ti sunt pacatele. Ei, sarmanii, nu intelegeau ca acolo e nu numai omul, ci Omul in care a coborat Dumnezeu si S-a intrupat din sanul Fecioarei – Dumnezeu-Omul. Din acest cuvant – Fiule, iertate-ti sunt pacatele – se desprinde si intelegerea acestei taine.

Si de aceea, iubitilor, este o legatura negraita intre aceasta a sasea duminica dupa Rusalii si amintirea Sinoduli IV de la Calcedon, trecuta in calendar tot pentru ziua de astazi. Caci Iisus, iertand, Se arata ca Dumnezeu, caci numai El poate ierta pacatele, cum de altfel intelegeau si fariseii. Aceasta a fost tema de la Calcedon: Unirea in Iisus Hristos a Dumnezeirii si a omenitatii. Indraznesc, dupa a mea putina socotinta, a spune ca acea hotarare de la Sinodul de la Calcedon ar trebui sa o stim asa cum stim Crezul. O asemenea valoare are marturia. Mai ales ca, pentru aceste marturii ale sinoadelor ecumenice a fost lupta, suferinta, opozitie. Stim cum Arie se opunea marturisiirii ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, nascut din Tatal, nu facut, de o fiinta cu Tatal, Dumnezeu adevarat si om adevarat. Si dupa marturia de la Niceea, din 325 (sub Constantin cel Mare), prima parte a Crezului, pana la marturia Duhului Sfant, urmand ca la 381, la al doilea Sinod (sub Teodosie cel Mare), sa se alcatuiasca partea a doua a Crezului: "Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul, care din Tatal purcede...", asa cum toti marturisim. Apoi, la 431, s-a tinut Sinodul de la Efes, in care s-a marturisit: Fiul lui Dumnezeu S-a coborat din cer si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria. Si unde sa odraslit aceasta unire, intrupare de la Duhul Sfant si din Fecioara, inomenirea, intruparea? - In sanul Fecioarei. Sa pastram ca pe un dar sfant ideea, pentru ca unii crestini – in felul lor, caci sunt separati de Biserica – nu inteleg cum cu adevarat Maica Domnului e Nascatoare de Dumnezeu. Pentru ca unirea intre Dumnezeire si omenitate unde s-a facut? - in sanul Maicii Domnului. Ea a nascut pe Dumnezeu-Omul, pentru ca de acolo se odraslise. Intelegem adevarul si logica acestui fapt.

Deci la Efes a fost statornicita credinta in Nascatoarea de Dumnezeu. Dar inca de la Efes se urzisera neintelegeri: Cum, in sanul Fecioarei s-a unit Dumnezeirea si omenitatea, dumnezeiescul si omenescul? Cum s-au unit cele doua naturi, divina si umana? S-au alcatuit doua tabere: una din ele, potrivit Scolii din Antiohia, credea ca in Hristos sunt doua naturi: si divina si umana, care s-au unit dupa buna vointa, cum ziceau ei, moral. In ce inteles? Mai ales Nestorie, ajuns patriarh al Constantinopolului, spunea: S-au unit, dar moral; omul din Hristos, prin natura Sa umana a curatit raul, si pe cruce a suferit ca om. Din aceasta cauza erau impotriva marturiei Nascatoarei de Dumnezeu. El era pentru "Nascatoare de Hristos". Dar nu intelegea. Era deci aceasta tabara, aripa slabanoaga. Si mai era si cealalta, care sustinea ca Persoana lui Dumnezeu-Cuvantul si-a unit firea omeneasca si a contopit-o in El. Deci o parte marturiseau cele doua naturi, fiecare in firea ei, iar cealalta parte socoteau ca cele doua naturi s-au unit in persoana lui Dumnezeu intr-atat incat Fiul lui Dumnezeu a contopit in persoana Lui si firea umana; n-a mai ramas in identitatea ei. De aceea se numeau unii nestorieni sau dioprosopieni (doua naturi, doua persoane), iar altii monofiziti - o singura fire. Nu intram in amanunte, dar ideile trebuie sa le stim, pentru ca au o insemnatate capitala.

Nu ajungeau, deci, la un acord, si s-a mai tinut un sinod la Efes, in 448. Indeosebi cei de la Alexandria erau impotriva celor de la Antiohia: cum doua naturi? Natura umana s-a unit cu cea divina pana la contopire, ziceau ei. La sinod, prezidat de Flavian al Constantinopolului, erau trimisi delegati ai papei Leon I, cu o scrisoare de marturie a credintei. Iar cand delegatul episcopului Vasile al Seleuciei a citit din scrisoarea acestuia: "Iar noi adoram pe Unul domnul nostru Iisus Hristos, cunoscut in doua firi (divina si umana)", cineva a inceput sa strige: Cuvantul acesta a tulburat Biserica. Pe cel ce zice doua firi taiati-l in doua. Cel ce zice doua firi e nestorian: despicati-l in doua. Si atunci s-au ridicat toti. Din partea Egiptului, a Alexandriei, venise si un staret, Barsauma, care avea niste parabolani cu el (cei care se ocupau indeosebi de bolnavi, dar erau si pregatiti sa lupte), si care au ridicat ciomegele si au inceput sa loveasca in ceilalti. Cum spunea parca Andre Malraux: Numai omul se bate pentru idei. S-au batut atunci, nefericitii de ei – batalie in buna regula. Atat de lovit a fost patriarhul insusi, Flavian al Constantinopolului, incat dupa trei zile a murit; pe drum, catre locuinta lui.

Intelegem atunci cum, in felul lor, au aparat credinta. Si cum s-a nascut dreapta credinta prin sange, prin jertfa, prin lupta. Poate asa intelegem si formele de razboi sangeroase din ziua de astazi, pentru credinta. Sunt implicate si celelalte elemente: economic, social, politic. Dar adanc, adancul adancimilor e adevarul divin al omului. De aceea si imparatul de atunci, Teodosie, fiind mai slabanog, era atunci si batran (era anul 448, iar in 449 a murit), si atunci toti, si oamenii Bisericii, si oamenii politici din vremea aceea s-au gandit sa restaureze ordinea, intai cea duhovniceasca. Si atunci, intrucat sora imparatului, Pulcheria, o femeie credincioasa, pomenita si in calendar, au casatorit-o cu seful armatei - Marcian, un general, se intelege. Si amandoi credinciosi au hotarat adunarea Sinodului de la Calcedon, in 451.

S-au adunat 630 de episcopi – cea mai mare adunare de episcopi din vremea aceea, din toata lumea. S-au rugat si au ajuns la pace. S-a tinut la Calcedon adunarea lor in Biserica Sfanta Eufimia (pe care am praznuit-o zilele acestea, la 11 iulie). Ea s-a savarsit din viata in octombrie, dar e trecuta la 11 iulie pentru credinta ei. Aceasta fecioara care suferise in timpul lui Diocletian, ea impreuna cu un grup de tinere facand un fel de asezamant monahal, se retrasese din lume. Dar ostasii, sarmanii de ei, pusi la cale de altii, de stapanii lor, au prins acest grup de fecioare, iar pe Eufimia au chinuit-o inspaimantator. Iar ea si-a pastrat, in curatia constiintei inimii ei, in mersul ei catre desavarsire, incat savarsindu-se din viata ca fecioara si martira, acolo la Calcedon avea o biserica unde au fost asezate moastele ei si s-au savarsit minuni. Caci, spune traditia, ca pe moastele sfintei au fost asezate doua marturii: ale ereticilor si ale credinciosilor.

Si cand, dupa trei zile, au cercetat, au gasit pastrata curata marturia dreptei credinte - aceasta o spune Viata sfintei. Istoria ne marturiseste urmatorul lucru: Din grupul celor 630 de episcopi a fost aleasa o delegatie, in frunte cu Anatolie patriarhul Constantinopolului, Juvenalie de la Ierusalim si altii si delegatii Papei. Au intrat in Biserica sfintei Eufimia si acolo s-au rugat, si in starea aceea sfanta de rugaciune a fost odraslit acest text, acest cuvant, aceasta dogma, aceasta marturie de la Calcedon. Repet, in ce stare de har, de rugaciune a fost alcatuita credinta, dogma. Ca ei, dupa ce au alcatuit textul, au iesit din biserica pe la moastele Sfintei si au citit, in auzul celor 630 de episcopi, a comisarilor imperiali, deci a factorilor si religiosi si politici, care raspundeau de conducerea imperiului la acea vreme, cand imperiul era una, de la Insulele Britanice pana la hotarele Persiei si ale Indiei.

Si au zis: “Urmand Sfintilor Parinti, noi invatam si marturisim cu totii pe Unul si acelasi Fiu, pe Domnl nostru Iisus Hristos, desavarsit in dumnezeire si desavarsit in omenitate, Dumnezeu adevarat si om adevarat, avand suflet rational si trup, deofiinta cu Tatal, dupa dumnezeire, si deofiinta cu noi, dupa umanitate, fiind intru toate asemenea noua, in afara de pacat. Ca Dumnezeu s-a nascut mai inainte de toti vecii din Tatal, dupa dumnezire, iar ca om s-a nascut in zilele cele de pe urma pentur noi si pentur mantuirea noastra din Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu – Teotokos, Unul si acelasi Hristos, Fiu, Domn, Unul-Nascut, cunoscut in doua firi, in chip neamestecat si neschimbat si neimpartit si nedespartit, deosebirea firilor nefiind nicidecum disrusa prin unire, pastrindu-se mai ales insusirea fiecareia si inlnindu-se impreuna intr-o singura persoana si un singur ipostas, nu in doua persoane, impartit sau despartit, ci Unul si acelasi Fiu, Unl Nascut, Dumnezeu-Cuvantul, Domnul Iisus Hristos. Asa ne-au invatat mai inainte despre El proorocii si Insusi Domnul nostru Iisus Hristos si asa ne-a transmis Simbolul parintilor nostri.”

Neamestecat si neschimbat, adica nu se amesteca o fire cu alta, cum ziceau alexandrinii ca firea dumnezeiasca a absorbit-o pe cea omeneasca. Neimpartit si nedespartit, adica nu se impart firile, cum ziceau antiohienii, ci se unesc. Unirea aceasta dumnezieasca, asa cum Dumnezeu o stie si toti o simtim. Pentru ca deosebirea firilor nu desfiinteaza, in nici un fel din cauza unirii, ci se salveaza proprietatea fiecarei firi, concurgand amandoua – cea divina si cea umana – intr-o persoana si un ipostas; persoana nu din doua firi, ci in doua firi. Ele curg in El, in unica persoana a Domnului nostru Iisus Hristos.

Aceasta era, iubitilor, marturia lor atat de luminoasa. Si iata de ce Iisus Hristos este Icoana, Modelul omului: Modelul nostru e Dumnezeu-Omul, nu omul simplu. El a luat toate ale noastre (“ce nu e luat nu e vindecat”, spusese Sfantul Grigorie Teologul) afara de pacat. El n-a avut pacat, dar a luat pacatul nostru, din iconomie. Adica din pacat – care consta in placere si durere – a luat durerea, a luat Crucea. Si in Cruce a ucis pacatul, prin Inviere. Si tot Sfantul Grigorie Teologul spune ca Fiul lui Dumnezeu ne cheama ca, asa cum El s-a facut om, si noi sa ne inaltam catre Dumnezeire. Va zice mai tarziu si Maxim Marturisitorul: Dumnezeu nu pentru El, ci pentru noi a savarsit coborarea Lui la noi si pe cat a coborat la noi, pe atat ne inalta pe noi catre El.

Si atunci, ce inteles adanc urmeaza din taina aceasta a Calcedonului: Parintii au marturisit la acest sinod, ca in Iisus Hristos, care se afla in fata slabanogului, era Dumnezeu-Omul. Fariseii ziceau ca huleste, pentru ca nu simteau Dumnezeirea din El, sarmanii. De aceea a trebuit atata osteneala, atata nevointa, pana la jertfa, pentru ca noi sa intelegem Dumnezeirea din El si sa ne inaltam, atunci.

Pentru ca, vedeti, in Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu este persoana, subiectul care uneste cele doua naturi – divina si umana (Sfantul Maxim va spune ca e ipostas compus, in intelesul ca firea umana intreaga, suflet si trup e in El), in timp ce in om, creat dupa chipul lui Dumnezeu si in perspectiva asemanarii cu El, subiectul, persoana este omul. E taina adanca ce ne dezvaluie adevarul omului. In Hristos persoana care gandeste, care decide e Dumnezeu. E Fiul lui Dumnezeu; in om, persoana care gandeste e persoana creata a omului. Persoana dumnezeiasca a Fiului lui Dumnezeu si-a unit si natura umana, intr-un ipostas. Deci in Hristos sunt doua naturi – divina si umana. Si, dupa chipul Lui fiind creati, si in noi sunt doua lumi: lumea creata si lumea harului necreat.

E si in noi ceva dumnezeiesc dintru inceput. Ni s-a dat gandirea, care-i cuget dincolo de toate fapturile. Cum spuneam, dupa Patriarhul Calist: Orice faptura se misca in jurul ei; numai mintea omului se misca fara sfarsit, pana la Dumnezeu, dincolo de fapturi. Nu simtim in noi dorinta neincetata de un progres nesfarsit, de o cunoastere nesfarsita, de o perfectiune nesfarsita? De unde este aceasta dorinta in om? Nu tocmai din ce a daruit Dumnezeu dintru inceput omului, creandu-l dupa chipul lui Hristos, in care sunt doua naturi: divina si umana? In mine sunt doua lumi: natura mea creata si harul dumnezeiesc, daruit la zidirea omului si prin care tind catre o tot mai mare asemanare cu Dumnezeu.

Si, cum spune atat de frumos Diadoh de Foticeea, cel ce iubeste pe Dumnezeu intru simtirea inimii nu inceteaza sa doreasca dupa lumina cunostintei, si asa petrecand in trupul sau, omul calatoreste, datorita dragostei, afara din el, miscandu-se necontenit cu sufletul catre Dumnezeu. Asa calatorim, neincetat, din aceasta chemare.

La Capernaum se arata Dumnezeirea unita cu omenitatea in fata slabanogului; asa cum se arata in fata oricarui slabanog din ziua de astazi. Ceea ce s-a marturisit ulterior la Calcedon. Caci Dumnezeirea, in omenitatea din Hristos, spunea slabanogului: “Iertate-ti sunt pacatele (…). Caci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt pacatele tale, sau a zice: Scoala-te si umbla? Dar ca sa stiti ca putere are Fiul Omului pe pamant a ierta pacatele, a zis slabanogului: Scoala-te, ia-ti patul si mergi la casa ta. Si, sculandu-se, s-a dus la casa sa.” (Matei 9, 2-7). Am putea spune ca, prin darul vindecarii pe care l-a primit, slabanogul a descoperit intr-un fel in el insusi taina marturisita la Calcedon. Pentru ca harul lui Dumnezeu i-a dat putere, l-a ridicat, si-a luat patul, a mers la casa lui, in care el L-a preamarit pe Dumnezeu. Si locul acela s-a transformat intr-o casa dumnezeiasca. Toti laudau pe Dumnezeu.

Simteam nevoia sa dezvalui aceasta marturie sfanta pe care am vazut-o in calendar, s-o fac cunoscuta in timpul nostru, sa ne stim, sa cunoastem cu adevarat credinta noastra, adevarul omului. Precum in Hristos sunt unite aceste doua naturi, doua firi – a cerului si a pamantului, in unica Persoana, unica constiinta, dumnezeiasca, asa si in om este acea constiinta care depaseste firea – persoana umana. Sfintii Parinti au definit conceptul persoanei. Toti ganditorii sa ia cunostinta: Omul e persoana; in el constiinta depaseste limitele trupului, ale marginitului, si se inalta pana la lumea divina. Omul e zidit, dar dupa chipul lui Dumnezeu. Si asa noi toti, atunci, marturisim in Iisus Hristos pe Dumnezeu-Omul, venit pentru a noastra mantuire, iar in om constiinta noastra in chemarea ei de a se implini, dupa chipul lui Dumnezeu si in nesfarsita asemanare cu Dumnezeu. Fapt simtit in orice act al nostru ca persoana din doua lumi: din lumea harului dumnezeiesc si a firii noastre omenesti. Numai asa putem lucra cu adevarat – in sfintenia noastra, in rugaciunea noastra, in orice lucru al nostru, in stiinta, in arta, in eroismul moral, in orice fapta buna – din lumina aceasta dumnezeiasca a Persoanei Lui in doua lumi. De aici vine taina zidirii omului, taina Calcedonului.

In lume avem aceste trebuinte ale trupului - de mancare, de bautura, de inmultire a neamului omenesc, ca si celelalte specii. Dar, deodata, in rugaciune sau in biserica, nu simtim noi ca depasim laturile acestei lumi? Simtim ca trecem dincolo, pe un alt plan. Ca deodata se deschid aripile noastre, cugetarea noastra, cuvantul rugaciunii noastre. Eu simt atunci ca inaltandu-ma, rostind Tatal nostru, rostind Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, rostind Imparate Ceresc, Duhul Adevarului, care pretutindenea esti si toate le plinesti, simt ca trec dicolo de lumea celor create, dincolo de lumea mortii, dincolo de lumea marginita a raului, a ruinii, a slabiciunii, a certurilor, a vrajbelor si trec, prin rugaciune, in lumea fara de hotar a luminii divine, a iubirii divine, a vietii divine, a nemuririi. Macar pentru o clipa in rugaciune eu simt cu firea mea iluminata de har dupa taina lui Hristos, Dumnezeu si Om, dupa marturia Calcedonului, ca imi deschid aripile si macar pentru o clipa… Cum am trait si astazi Sfanta Liturghie, la auzirea Evangheliei, la primirea Impartasaniei si a oricarei rugaciuni. Ajuta-ne, Doamne, asa sa ne simtim adevarul nostru, dupa chipul Tau, Dumnezeu adevarat si Om adevarat, cu rugaciunea catre Tine, catre Maica Ta Nascatoare de Dumnezeu si cu toti sfintii. Amin. Amin. Amin.

Parintele Constantin Galeriu

Calendar Ortodox

Sf.Mare Mucenita Hristina; Sf.Mc.Ermoghen (24 iulie)

In cetatea Tirului era un barbat de neam mare, cu numele Urban, care avea stapanirea ighemoniei. El avea o fiica, fecioara tanara, care din anii tineretii sale a cunoscut pe Dumnezeu, Ziditorul sau, punandu-si sufletul pentru El si rabdand cu barbatie multe munci cumplite. Cand s-a nascut aceasta, parintii i-au pus numele Hristina si aceasta nu dupa intelegerea elineasca, ci dupa purtarea de grija a lui Dumnezeu; caci singur numele acela insemna mai inainte, oarecare proorocie. Aceasta fecioara, venind in varsta, avea sa fie crestina si roaba, mireasa si mucenita a lui Hristos. Ea, de la varsta de unsprezece ani, si-a aratat frumusetea fetei ei celei minunate, caci nu era intre fecioare vreuna, care sa semene cu ea la frumusete. Deci, vrand tatal ei ca sa o pazeasca de vederea omeneasca, i-a randuit petrecerea ei in palatul cel mai inalt, dandu-i slugile cele mai bune.
El, ducandu-i zeii sai cei de aur si de argint, i-a poruncit sa se inchine lor si in toate zilele sa le aduca jertfe. Multi din cei de bun neam si bogati, auzind de frumusetea acestei fecioare, doreau s-o ia spre insotire fiilor lor si rugau pentru aceasta pe tatal ei. Dar Urban le raspundea: "Nu o voi da nimanui pe fiica mea, ci o voi darui zeilor mei, pentru ca mult au iubit-o milostivii; deci, fecioara va petrece pentru dansii, slujindu-le totdeauna".
Fecioara Hristina, crescand cu anii si intelegerea, a inceput a veni la cunostinta adevarului, Dumnezeu luminandu-i si inteleptindu-i mintea cu darul Sau. Pentru ca, privind prin fereastra la cer si la luminatorii cei ceresti, cunostea pe Ziditor. Deci, ea, nesocotind pe idolii cei fara de suflet, nu putea sa li se inchine. Ci, privind in sus spre rasarit, suspina si plangea, graind in sine: "Pana cand inimile omenesti vor petrece intunecate si pana cand cugetul lor cel neintelegator nu va privi spre Domnul Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamantul si l-a impodobit cu aceasta podoaba nevazuta?"
Astfel socotind in sine, a inceput a se inchina adevaratului Dumnezeu, Cel ce petrece in cer si se ruga Lui cu lacrimi, ca sa i se faca cunoscut spre a-L cunoaste desavarsit pe Acela, de a Carui dragoste i se aprinsese inima. Petrecand multe zile in rugaciuni si in postire, s-a invrednicit cercetarii lui Dumnezeu; pentru ca i s-a aratat ingerul Domnului si a insemnat-o cu semnul Sfintei Cruci. Ingerul a numit-o mireasa a lui Hristos si a inteleptit-o desavarsit in cunostinta lui Dumnezeu; iar pentru nevointa cea patimitoare, i-a spus ca de trei muncitori va fi muncita, pentru Dumnezeu cel in Treime. Deci, a intarit-o spre nevointa, dandu-i piine curata sa manance, fiind ea flamanda de postire.
Dupa acea ingereasca aratare, fecioara se veselea cu duhul si se bucura in Dumnezeu, Mantuitorul sau, multumindu-i ca a cercetat pe roaba Sa prin trimiterea sfantului inger. De atunci, ea a inceput mai cu caldura a-si intinde catre Domnul rugaciunile sale si a se indulci de dragostea Lui. Umplandu-se de rivna, a inceput a sfarima idolii cei de aur si de argint, zdrobindu-i in bucati pe cate unul si aruncandu-i jos de pe fereastra in ulita. A doua zi, cei ce treceau, adunau pentru ei aurul si argintul cel sfarimat.
Intr-una din zile, ighemonul Urban, vrand sa cerceteze pe fiica sa si sa se inchine zeilor sai, s-a suit in palatul cel de sus. Dar, nevazandu-si idolii, intreba pe Hristina: "Unde sant zeii?" Iar ea tacea. Chemand slugile, le-au intrebat de zei; iar ele i-au spus, ceea ce a facut fiica sa zeilor. Umplandu-se el de manie, a inceput a bate pe fecioara peste obraz, zicandu-i: "Ticaloaso, ce ai facut zeilor?" Iar ea nu voia sa-i raspunda. Dupa aceea, sfanta, deschizandu-si gura, a marturisit pe Unul adevaratul Dumnezeu, Cel ce petrece in cer, pe Ziditorul a toate, iar pe cei ce se numeau zei, fiind facuti din aur si argint, i-a numit diavoli si idoli fara simtire, spunandu-i cum i-a sfarimat cu mainile sale.
Atunci Urban, umplandu-se de mai multa manie, a taiat cu sabia pe toate slugile. Iar pe fiica a inceput s-o munceasca cu diferite munci. Mai intai a batut-o fara crutare cu vergi si vine de bou, apoi a legat-o si a aruncat-o in temnita. Instiintindu-se maica ei de acest lucru, a alergat la dansa, plangand si tanguindu-se, si o indemna sa se lepede de Hristos si sa se intoarca la zeii parintesti. Dar mucenita lui Hristos, nici nu voia sa auda cuvintele maicii sale, ci mai ales se lepada chiar de dansa singura, zicand: "Sa nu ma numesti pe mine fiica ta. Nu stii oare ca am numele lui Hristos, pe Care nimeni din neamul vostru nu s-a invrednicit a-L cunoaste? Eu acum nu sant din neamul vostru, ci din al lui Hristos, cu numele si cu lucrul; pentru ca m-am unit cu Hristos, Imparatul cel ceresc. Aceluia-I sant roaba si fiica si El imi este tata si maica si stapan". De aceea, maica-sa plangea mult si nesporind nimic, s-a mahnit.
Trecand noaptea si sosind ziua, Urban, fiind pornit de diavol spre rautate si uitand dragostea cea fireasca catre fiica sa, a sezut la judecata, vrand sa munceasca pe Sfanta Hristina, nu ca pe o fiica a sa, ci ca pe o straina si mare facatoare de rautate. Sfanta fiind scoasa din temnita la judecata, multe femei vazand-o pe ea, ziceau: "Dumnezeul roabei Tale, Hristina, ajuta-i, caci la Tine a alergat!" Deci, Hristina, mieluseaua lui Hristos, statea inaintea lui Urban, nu ca inaintea tatalui ei, ci ca inaintea unui muncitor si a unei fiare mancatoare de trupuri.
Urban a inceput a o momi pe dansa, zicandu-i cu viclesug: "Mi-e mila de tine, fiica mea, si ma rog tie, apropie-te de zeii nostri cei mari si sa le aduci jertfa cu mine, ca sa te miluiasca si sa-ti ierte pacatul tau, pe care l-ai facut. De nu vei face aceasta, apoi nici eu nu te voi milui si nu te voi numi fiica mea". Sfanta a raspuns: "Mare bucurie imi vei face, de nu ma vei numi fiica ta; pentru ca am ca tata pe Ziditorul meu". Urban, aprinzandu-se de mare manie, a poruncit sa o spanzure pe fecioara la muncire, sa-i strujeasca cu fiare ascutite si sa-i zdrobeasca curatul ei trup cel fecioresc. Atat i-au strujit trupul ei, incat i se vedeau oasele goale.
Dupa ce au dezlegat-o de la muncire si a vazut carnea sa zdrobita si cazuta de pe dansa, zacand pe pamant, ea, adunand-o, a aruncat-o in obrazul tatalui sau, zicandu-i: "Iata, mananca carnea fiicei tale!" El, maniindu-se mai mult, a intins pe sfanta pe o roata de fier si, aprinzand foc sub dansa, a poruncit sa toarne pe trupul ei untdelemn fiert. Astfel, invartind roata, o trecea prin foc si fecioara se frigea ca un peste sau ca niste carne de mancare. Deci, nu era cu putinta firii omenesti si mai ales celei femeiesti, sa fie intr-o munca ca aceea; dar Dumnezeu ii tinea viata roabei Sale si o intarea pe dansa, spre marirea numelui Sau cel Sfant si spre rusinarea paganilor.
Sfanta Hristina, fiind astfel muncita, slavea pe Dumnezeu si se ruga catre El; iar sfintii ingeri stateau nevazuti inaintea ei, usurandu-i durerile. Apoi, fara de veste, iesind o vapaie mare de foc, cu porunca lui Dumnezeu, s-a repezit la acei pagani, care stateau imprejur, si a ars ca la o mie din ei. Urban, nestiind ce sa-i mai faca ei, a poruncit sa o arunce in temnita. Sfanta rugandu-se, i s-a aratat ingerul Domnului si a tamaduit-o de rani, facand-o sanatoasa peste tot trupul si i-a dat ei hrana pe care i-o adusese. Astfel s-a intarit mucenita si lauda pe Dumnezeu.
Dupa aceasta, tatal ei a poruncit s-o arunce in mare; iar slujitorii, luind pe roaba lui Hristos, au pus-o in corabie si au dus-o departe de mal. Deci, legandu-i o piatra mare de grumaz, au aruncat-o in apa. Dar sfanta, sprijinindu-se de mainile Celui fara de trup, umbla pe ape ca pe uscat. Marea aceea i-a fost ei scalda-toarea Sfantului Botez, pe care o dorea, si un nor luminos a umbrit-o pe ea si s-au auzit cuvinte de sus, graindu-se deasupra ei, adica numele Preasfintei Treimi, dupa savarsirea Sfantului Botez.
Ea a vazut pe Domnul aratandu-i-se si zicandu-i cuvinte aducatoare de bucurie. Deci, iesind la uscat, s-a aratat inaintea fetei tatalui sau si l-a inspaimantat. Pentru ca paganul se mira si se inspaimanta, vazand pe sfanta fecioara, iesind vie din mare. Vazand el atatea minuni, nu cunostea puterile lui Dumnezeu, ci socotea ca aceea este vraja. Atunci el a poruncit s-o arunce in temnita, vrand ca a doua zi s-o taie pe dansa. Dar in acea noapte, el insusi a fost taiat de coasa mortii. Iar sfanta a ramas vie in temnita, slavind si multumind lui Dumnezeu.
Dupa pieirea neasteptata a lui Urban, a venit in locul lui un ighemon, cu numele Dion, caruia i s-a spus despre Hristina, care sedea in temnita. Scotind-o pe dansa si punand-o inaintea judecatii sale, mai intai se ispitea sa insele pe mucenita cu imbunari si s-o departeze de Dumnezeu. Apoi, vazand-o nestramutata in sfanta credinta, a muncit-o mult, batand-o, strujind-o cu unghii de fier si arzand-o cu foc. El, arzand o tigaie de fier, a poruncit sa intinda pe sfanta goala, silind-o sa se inchine idolului Apolon. Dar mucenita petrecea statornica in marturisirea preasfantului nume al lui Iisus Hristos, iar pe idolul Apolon l-a sfarimat cu rugaciunea. Cand idolul a cazut si s-a prefacut in bucati, atunci a cazut la pamant si ighemonul Dion si a ramas mort.
Diavolul care locuia in idol, sfarimandu-i-se capistea, a rapit sufletul slujitorului sau celui osardnic si l-a facut sa vietuiasca in iad impreuna cu el, iar pe sfanta mucenita iarasi a primit-o temnita si legaturile. Patimirea fecioarei lui Hristos nu era fara de roade, caci poporul, vazand niste minuni ca acelea, slavea pe Unul Dumnezeu, Iisus Hristos, si au crezut in El ca la trei mii de suflete. Multi veneau la sfanta, care a fost tinuta in temnita multa vreme, si se invatau de la dansa, pana ce a venit alt ighemon cu numele Iulian. Acela, scotind asemenea pe sfanta la judecata, i-a dat felurite munci. Mai intai a aprins un cuptor mare, in care, arzand trei zile focul, a aruncat in el pe mucenita si apoi l-a inchis. Sfanta fecioara Hristina a petrecut in cuptorul acela cinci zile nearsa de foc, precum de demult tinerii cei din Babilon si, sezand ca intr-o camara, canta, slavind pe Dumnezeu; caci ingerii Domnului erau cu dansa, udand si racorind cuptorul.
Dupa acele cinci zile, deschizandu-se cuptorul, s-a aflat sfanta vie si intreaga, neatinsa de foc catusi de putin si se preamarea Dumnezeul crestinilor, iar paganatatea se rusina. Ighemonul acela, orbindu-se de rautatea diavoleasca, nu cunostea puterile lui Dumnezeu, ci socotea vraja o minune mare ca aceea. Deci, silindu-se sa biruiasca pe cea nebiruita, a chemat vrajitorii si fermecatorii, care stiau sa farmece serpi, vipere si scorpii si sa le dea drumul impotriva mucenitei, ca s-o omoare cu muscaturile lor otravitoare; dar nici una dintr-insele n-au vatamat-o, desi se tirau si se incolaceau imprejurul trupului ei. Fermecatorul cel mare statea aproape si intarita cu soptiri si mestesugiri pe acele tiritoare, ca sa muste pe fecioara. Dar toate acelea, din porunca lui Dumnezeu, s-au intors cu manie spre acel vrajitor si indata l-au omorit cu muscaturile lor. Sfanta a zis catre tiritoare: "Voua, serpilor, viperelor si scorpiilor, va poruncesc in numele lui Iisus Hristos, sa va duceti fiecare la locul vostru si sa nu vatamati pe nimeni". Atunci indata s-au risipit, ducandu-se fiecare la locul sau.
Dupa un ceas, Sfanta Hristina s-a milostivit spre cel omorit si, rugandu-se Domnului, l-a inviat si l-a facut crestin. Dar nu numai pe acela, ci si multi, caci, vazand niste minuni ca acelea preaslavite, au crezut in Domnul. Ighemonul maniindu-se, a poruncit sa taie feciorescul piept al sfintei. Deci, taindu-l, curgea din ranile ei lapte in loc de sange. Dupa aceea, i-a taiat si limba, care slavea pe Hristos Dumnezeu. Dar mucenita, chiar dupa taierea limbii, vorbea bine. Ea, apucand limba cea taiata, a aruncat-o in fata ighemonului si, lovindu-l in ochi, i-a zis: "Pagane, iata, mananca limba mea!" Ighemonul a orbit din lovitura aceea, iar sfanta binecuvanta pe Dumnezeu foarte mult, iar pe idoli si slujitorii lor ii ocara. Ighemonul, nesuferind sa auda mai mult acele ocari si maniindu-se si pentru orbirea ochilor sai, a poruncit s-o dea la moarte. Deci sfanta, fiind impunsa de ostasi cu fiare ascutite, si-a dat cinstitul si sfantul ei suflet in mainile Domnului sau.
Astfel sfanta fecioara cea fara de prihana si Marea Mucenita a lui Hristos Hristina, prin care Domnul a facut minuni cu puterea Sa cea mare, a patimit de la trei cumpliti muncitori; dar aceia n-au putut sa biruiasca pe aceasta singura fecioara. Un oarecare om din neamul ei, crezand in Hristos, a luat patimitorul ei trup si l-a ingropat cu cinste. Acestea s-au facut, imparatind peste romani si peste elini paganul Sevir, iar peste noi stapanind intotdeauna Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cuvine cinste si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

sursa crestinortodox

Aducerea moastelor Sfantului Foca (23 iulie)

Sfantul Mucenic Foca a trait in Sinope, in timpul imparatului Traian. Auzind dregatorul cetatii Sinope ca Foca se inchina lui Hristos, a trimis ostasii sa-l ucida. Vazandu-i, din gradina, trecand pe ulita, Foca i-a strigat: Pe cine cautati? Ostasii au raspuns: Cautam pe Foca! Mucenicul intelegand ca i s-a apropiat sfarsitul pamantesc, le-a zis: Veniti la mine si eu va voi spune unde il gasiti, il cunosc foarte bine. I-a primit in casa lui si i-a ospatat din belsug. La masa, dialogul a continuat: Si pentru ce pricina cautati pe omul acela? Ne-a trimis mai marele sa-l ucidem pentru ca este crestin! Rogu-va, stapanii mei, ramaneti pana maine in casa mea, veselindu-va, mancand si band, iar dimineata eu il voi da voua, ca nimeni nu-l cunoaste ca mine, singur il voi aduce si-l voi da in mainile voastre.

In acea noapte, mucenicul Foca n-a dormit deloc, s-a dus in gradina, a mangaiat pentru ultima data florile si-a sapat apoi mormantul, a impartit haine si mancare saracilor, s-a rugat, iar dimineata cand ostasii l-au intrebat unde este Foca, le-a raspuns: Eu sunt! Cutremurati, acestia, desi nu le venea sa creada, au implinit porunca dregatorului pagan.
Sfantul Foca este cinstit in fiecare an, pe 22 septembrie.

Pe 23 iulie facem pomenirea mutarii moastelor Sfantului Foca din Sinope, unde a fost episcop, la Constantinopol, in anul 403.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:

- Sfintilor Mucenici Trofim si Teofil;
- Sfintilor Mucenici Apolinarie si Vitalie, episcopii Ravenei;
- Sfantului Mucenic Apolonie, episcopul Romei;
- Sfintilor mucenici care au murit in Bulgaria, in timpul imparatului Nichifor;
- Sfintei Cuvioase Ana din Lefcadia.

Fotografii - Slujba de inmormantare a Parintelui Arhimandrit Arsenie Papacioc (21 iulie) 2011)

Sicriul cu trupul neinsufletit al parintelui Arsenie Papacioc a fost depus ieri dimineata pe scena special amenajata in curtea Manastirii "Sfanta Maria" si a fost inmormantat in curtea manastirii langa statuia Sfantului Pantelimon.

Incepand  cu orele 10.00, un sobor de preoti si diaconi, in frunte cu Inaltpreasfintitul Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Inaltpreasfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului si Inaltpreasfintitul Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, au savarsitit Sfanta Liturghie,dupa care la orele 13,00 a inceput Slujba de inmormantare.La finalul slujbei s-a evocat memoria dragului nostru parinte de catre ierarhii prezenti si s-a citit si mesajul trimis de 

Ploaia cazuta inca de dimineata nu au impiedicat  miile de credinciosi  sa vina sa-si ia ramas bun de la duhovnicul cu ale carui cuvinte, rostite ori scrise, le-au hranit si le-au mangaiat  sufletele.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Acatistul Sfintei Maria Magdalena (22 iulie)

Condacul 1:

Lui Hristos al tau, pe care duhovniceste L-ai iubit, l-ai urmat, cea pregatita de Domnul spre propovaduire, Sfanta Maria-Magdalena; pentru aceasta cu dragoste te laudam in cantari si te rugam pe tine, ca ceea ce ai mare indrazneala catre Domnul, din toate nevoile cu rugaciunile tale sa ne izbavesti, ca pururea bucurandu-ne sa strigam tie:Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca L-ai propovaduit pe Predulcele Iisus!

Icosul 1:

Facatorul ingerilor si Domnul puterilor, mai inainte cunoscand vointa ta cea buna, Sfanta Mironosita, te-a ales din cetatea Magdalei, din lanturile diavolesti slobozindu-te; pentru aceasta te-ai aratat credincioasa slujitoare Domnului, sarguindu-te a-L preslavi pe El cu viata si cu osteneala.Iar noi, minunandu-ne de asa purtare de grija alui Dumnezeu pentru tine, intru umilinta inimilor strigam catre tine:

Bucura-te, cea chemata de Fiul lui intunericul diavolesc la minunata lumina Sa;

Bucura-te, ca in curatie cu trupul si cu duhul pana la sfarsit ai petrecut cu darul Lui;

Bucura-te, ca prin curatia inimii,saracia cu duhul pana la sfarsit o ai pazit;

Bucura-te, ca inaintea tuturor te-ai invrednicit a vedea pe Hristos cel inviat;

Bucura-te, ca puterea vrajmasului bine ai biruit;

Bucura-te, ca ai stralucit cu credinta cea tare si cu dragostea cea calda catre Hristos Dumnezeu;

Bucura-te, ca L-ai iubit si L-ai propovaduit pe Mantuitorul Hristos cu toata inima ta;

Bucura-te, ca pana si la moarte Aceluia drept ai slujit;

Bucura-te, ca prin dar cu sufletul te-ai inoit;

Bucura-te, ca Evanghelia ai propovaduit si intru vistieria inimii tale o ai incaput;

Bucura-te, ca Invierea Domnului apostolilor ai vestit;

Bucura-te, ca si a vorbit cu ingerii te-ai invrednicit;

Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!;

Condacul 2:

Vazandu-se pe sine Maria-Magdalena de sapte demoni izbavita, cu toata inima s-a lipit de Hristos Dumnezeu,biruitorul iadului, invatand pe toti oamenii ca nu numai ura, ci si cu toata viata sa slujeasca lui Dumnezeu, cantandu-i Lui: Aliluia!

Icosul 2:

Mintea omeneasca, cugetand,nu pricepe cum dintru asa tulburare, cu darul lui Hristos, te-ai suit la inaltimea vietii celei asemenea ingerilor, vrednica de lauda Maria-Magdalena.Pentru aceea si noi, avandu-te pe tine mijlocitoare buna, cu caldura ne rugam sa ceri de la Domnul si pentru noi izbavire din adancul pacatului, ca sa strigam tie cu dragoste unele ca acestea:

Bucura-te, ca ai scapat din cumplita robie a dracilor;

Bucura-te, ca aievea ai mustrat inselaciunea viclenilor demoni;

Bucura-te, ca pe toti ii inveti ca in ispitele de la vrasmasul la Hristos sa alerge;

Bucura-te, ca indemni ca nimenea in scarba cea mare pentru pacate sa nu deznadajduiasca;

Bucura-te, a tuturor pacatosilor calauzitoare pe calea sfinteniei;

Bucura-te, ca ai cunoscut taria cea atotputernica a darului lui Hristos;

Bucura-te, povatuitoare buna a multumirri celei cuvenite lui Dumnezeu;

Bucura-te, dreapta invatatoare a laudei lui Dumnezeu celei adevarate;

Bucura-te, ca ne-ai aratat cu viata ta calea cea dreapta a vietii pamantesti;

Bucura-te, aparatoare buna a tuturor pacatosilor inaintea lui Dumnezeu;

Bucura-te, pazitoarea sufletelor noastre de viclesugul satanei;

Bucura-te, mijlocitoarea noastra cea calda catre Hristos intru toate scarbele;

Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!

Condacul 3:

Cu puterea dumnezeiescului dar, dimpreuna si cu a ta buna vointa, fara sovaire, precum Avraam de demult ai lasat casa parintelui tau si cu bucurie ai urmat lui Hristos Dumnezeu.Deci rugamu-te, pe tine,ucenica a lui Hristos, slavita Maria-Magdalena, lumineaza prin rugaciunile tale si inimile noastre cu dragostea cea catre Dumnezeu, ca si acum si pururea sa-i strigam Lui: Aliluia!

Icosul 3:

Avand puterea intelepciunii daruita tie de Dumnezeu, Maria-Magdalena, barbateste ai lepadat cele frumoase ale lumii acesteia si, ca o ucenica buna, cu dreptate ai slujit Cuvantului, Care pentru multa milostivirea Sa a saracit pentru noi.Pentru acestea cu umilinta strigam tie:

Bucura-te, ucenica lui Hristos cea buna;

Bucura-te, invatatoarea dragostei celei adevarate catre Dumnezeu;

Bucura-te, ca desertaciunea lumii acesteia bine o ai cunoscut;

Bucura-te, ca bucuria lumii barbatesti o ai lepadat;

Bucura-te, ca frumusetea lumeasca intru nimica o ai socotit;

Bucura-te, ca chinului calugaresc calea vietii celei bune mai inainte ai aratat;

Bucura-te, ca pe toti povatuiesti pe calea catre Hristos Dumnezeu;

Bucura-te, ca pentru lucrarile milostivirii casa cea pamanteasca o ai lasat;

Bucura-te, ca mila lui Hristos si aici si in cer o ai aflat;

Bucura-te, ca prin ea la fericirea cea vesnica ai ajuns;

Bucura-te, mielusea inteleapta,ca de la lupii cei rai catre Hristos pastorul cel bun ai alergat;

Bucura-te, ca in staulul cuvantatoarelor Sale oi au intrat;

Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!

Condacul 4:

Viforul urgiei dracesti cu putere pe mare s-a ridicat asupra casei sufletului tau, Sfanta Marie, dar a o surpa pe aceasta pana in sfirsit nu a putut, ca ai aflat mantuire pe piatra cea tare a credintei in Hristos, si pe aceasta tu,preainteleapta femeie, stand neclintita, ii inveti pe toti ca Preabunul Dumnezeu sa-i cante cantare: Aliluia!

Icosul 4:

Auzind noi, de Dumnezeu inteleptita Marie, ca urmand lui Hristos ai aflat veselia cea adevarata a inimii, dreptatea,pacea si bucuria intu Duhul Sfant, ne sarguim sa ne aflam in ceata partasilor la . Iar tie, ca uneia ce te veselesti in aceasta imparatie aratandu-ne si noua calea spre ea, iti zicem cu totii asa:

Bucura-te, ca dulceata cereasca a lui Iisus o ai iubit;

Bucura-te, ca viata cea adevarata ai aflat;

Bucura-te, ca si noua chipul acestei vieti ne-ai aratat;

Bucura-te, ca intru bucuria cereasca pururea acum petreci;

Bucura-te, ca dintru a Raiului hrana pururea gusti;

Bucura-te, ca focul dragostei catre Dumnezeu in inima ta ai aprins;

Bucura-te, cea iubita duhovniceste de Hristos Dumnezeu ca o roaba dreapta a Sa;

Bucura-te, fierbinte rugatoare pentru noi catre Dumnezeu;

Bucura-te, ajutatoarea intru nevoile noastre;

Bucura-te, invatatoarea noastra cea buna si blanda;

Bucura-te, salas preacinstit al Duhului Sfant;

Bucura-te, sfanta intocmai cu Apostolii;

Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!

Condacul 5:

Ca o stea cu dumnezeiasca mergere urmand lui Hristos, slavita Maria, te-ai aratat intre mironosite.Impreuna cu acelea stand acum si pururea inaintea Sfintei Treimi, adu-ne si pe noi impreuna cu cetele cele sfintite, prin rugaciunile tale, luminandu-ne calea cea intunecata a vietii noastre , pentru a-l striga cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5:

Vazand, Sfanta Maria, pe Hristos Dumnezeu pe cruce rastignindu-Se, minunata barbatie ai aratat; ca multi dintre ucenici au lasat pe Invatatorul lor, iar tu,cu dumnezeiestile Lui inavataturi naincetat aprinzandu-ti sufletul si cugetul, ai biruit neputinta firii femeiesti si asa ai fost partasa patimii celei mantuitoare a lui Hristos. Pentru aceasta si noi, la atata vitejie barbateasca a ta privind, strigam tie:

Bucura-te, podoaba si imbunatatirea femeilor celor intelepte;

Bucura-te, veselia cea buna a tuturor crestinilor;

Bucura-te, cea impreuna-patimitoare cu Hristos Dumnezeu,fiind El pe cruce rastignit;

Bucura-te, ca ne-ai aratat nebiruinta cale a dragostei pentru El;

Bucura-te, ca mare indraznire ai luat catre Dumnezeu, cu dragoste rugandu-te pentru noi;

Bucura-te, podoaba si lauda femeilor;

Bucura-te, adapostirea cea tare a crestinilor;

Bucura-te, ca decat barbatii cei tari mai puternica esti;

Bucura-te, ca decat inteleptii acestei lumi mai inteleapta esti;

Bucura-te, ca cele ascunse ale intelepciunii Sale ti-a aratat Dumnezeu;

Bucura-te, ca propovaduirea cea adevarata Insusi Dumnezeu-Cuvantul te-a invatat;

Bucura-te, ca pe Hristos Dumnezeu mai mult decat viata ta L-ai iubit;

Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena,care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!

Condacul 6:

Cu darul Tau, Hristoase imparate, cele neputincioase se vindeca si vasele cele slabe se fac tari.Ca mironositele femei langa crucea Ta cu barbatie stau si darul Crucii fara de frica tuturor il vestesc; si iara cete de femei intelepte, sarguindu-se a se asemana cetelor ingeresti, trezvie de-a pururea striga : Aliluia!

Icosul 6:

Cautand a te lumina cu lumina cunostintelor de Dumnezeu celei adevarate, cand ai vazut pe Dumnezeu pe cruce rastignit, minunata Maria, lacrimand ziceai: cum Viata acum de voie moarte primeste? Noi dar, stiind slavita luminarea ta prin darul Sfantului Duh,strigam tie acestea:

Bucura-te, ca pe Hristos cel rastignit din adancul sufletului L-ai plans;

Bucura-te, ca veselia cea vesnica in locasurile ceresti ai aflat;

Bucura-te, ca si noua chipul plangerii celei bune ne-ai aratat;

Bucura-te, ca tu esti bucuria noastra cea neincetata;

Bucura-te, a tuturor scarbitilor mangaiere nemincinoasa;

Bucura-te, ca pe pamant ai patimit cu Hristos,pentru El;

Bucura-te, ca impreuna cu Domnul,in ceruri te proslavesti intru El;

Bucura-te, a tuturor vrasmasilor nostri tare biruitoare;

Bucura-te, in toate scarbele noastre grabnica ajutatoare;

Bucura-te, ca tuturor crestinilor aducerea-aminte de tine preadulce le este;

Bucura-te, ca in toata Biserica lui Hristos numele tau e cinstit;

Bucura-te, mladita cea adevarata a viei lui Hristos;

Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!

Condacul 7:

Voind a cunoaste puterea cea atotbiruitoare a Crucii, pana la sfarsitul patimilor lui Hristos ai stat langa crucea Mantuitorului, dimpreuna cu alte femei, preaslavita Maria. Iar durerea impreuna patimind cu Maica Domnului,cu nedumerire strigai: Ce minune straina este aceasta?Cel ce tine toata faptura a voit a patimi. Deci noi, Celui ce de voie pe Cruce S-a inaltat, de-viata-purtatoare facand-o,cu dragoste ii stigam:Aliluia!

Icosul 7:

Minunata femeie te-ai aratat tu, fericita Maria, cu dragostea ta catre Hristos pe care ai aratat-o cu tanguirile cele amare, cazand catre Cel luat de pe Cruce si cu lacrimi spaland preacinstitele Lui rani. Inca si lui Iosif celui cu bun chip si lui Nicodim celui iubitor de dreptate urmand, la mormantul mantuitorului cu celelalte sfinte femei ai alergat si, plangand, si pe cea nevinovata Maica Lui, care nemangaiat plangea, a-i mangaiat-o, ca sabia cea cumplita sufletul ei patrunsese. Iar noi, aceasta vrednicie a ta stiind, cu smerenie strigam tie:

Bucura-te, ca ai spalat cu lacrimi preacuratele rani ale lui Hristos;

Bucura-te, ca impreuna ai patimit cu Maica Lui cea prenevinovata;

Bucura-te, ca pe Hristos pana la mormant L-ai petrecut;

Bucura-te, ca ai privit cu nedumerire la Viata ce se punea in mormant;

Bucura-te, a lacrimilor de pocainta invatatoarea noastra cea buna;

Bucura-te, ca ne spala cu lacrimi intinaciunea pacatelor ne povatuiesti;

Bucura-te, ca ne indemni ca inimile noastre cele impietrite prin aceleasi lacrimi sa le inmuiem;

Bucura-te, ca ne-ai aratat noua chipul intelepciunii celei adevarate;

Bucura-te, ca ne inveti sa tinem minte puterea patimilor lui Hristos;

Bucura-te, slavita Maria,ca dimpreuna cu Preanevinovata Fecioara maria, esti adevarata mijlocitoare pentru noi;

Bucura-te, sluga cea buna a lui Hristos;

Bucura-te, ca nu voia oamenilor,ci voia Domnului ai urmat;

Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!

Condacul 8:

De necuprins cu cugetul, de Dumnezeu inteleptita Maria, ti s-a parut tie ingroparea Celui ce da viata tuturor, dar ranita fiind cu dragostea Aceluia, inca de cu noapte ai adus mir la mormantul Lui si lacrimi ai varsat in loc de aromate. Pentru aceasta si petreci acum in locasurile cele bine mirositoare ale Raiului, cu cetele ingeresti strigand pururea lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8:

Toata dulceata, bucuria si viata ti-a fost tie Iisus, Sfanta Maria-Magsdalena, pentru aceasta, vazand piatra cea grea luata de pe mormant si pe El neaflandu-l, plangand ai alergat la Simon Petru si la celalalt pe care il iubea Iisus,cu durere vestindu-le lor ca au luat pe Domnul din mormant si nu stiu unde L-au pus.acum, sloboda fiind de suferinta aceea, vesnic in ceruri cu Hristos te veselesti, iar noi pe pamant, nadajduim ca prin rugaciunile tale sa intram intru aceeasi bucurie, cu umilinta strigand tie asa:

Bucura-te, ca intunericul noptii ai biruit cu stralucirea dragostei tale catre Hristos;

Bucura-te, ca la privegherea cea de noapte intru rugaciune a sta ne-ai invatat;

Bucura-te, ca esti stralucita cu lumina vesnica in cer;

Bucura-te, ca imparatia Cerului cu saracia duhovniceasca ai cumparat;

Bucura-te, ca dupa durerea pentru patimile lui Hristos deplina mangaiere ai aflat;

Bucura-te, ca prin blandete ai ajuns mostenitoare a pamantului in raiul cel ceresc;

Bucura-te, ca flamanzind si insetand de dreptatea lui Hristos, acum te saturi la cina cea imparateasca;

Bucura-te, ca mila Stapanului afland,ca o milostiva il rogi ca si pe noi sa ne miluiasca;

Bucura-te, cea curata cu inima, ca acum vezi pe Dumnezeu fata-catre-fata;

Bucura-te, ca te-ai invrednicit mai inaintea tuturor a vedea invierea lui Hristos, Pacea cea vesnica;

Bucura-te, cea prigonita pentru dreptatea lui Hristos, ca a ta este imparatia lui Dumnezeu;

Bucura-te, ca ai aflat vesnica veselie si plata multa in ceruri;

Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena, care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!

Condacul 9:

Tot soborul ingeres s-a mirat, Hristoase imparate, de taina cea mare a slavitei invierii Tale; iadul s-a cutremurat, vazand cate-ai pogorat, Hristoase, in cele mai de jos ale pamantului si ai sfarmat incuietorile cele vesnice, care ii tineau pe cei legati;iar noi,cu bucuria femeilor mironosite dimpreuna bucurandu-ne, cu veselie strigam: Aliluia!

Icosul 9:

Ritorii cei mult vorbitori nu pot de ajuns sa spuna durerea ta cea mare, slavita Maria, cand sedeai plangand langa mormant.ca ce cuvant ar putea spune durerea sufletului tau, cand nu L-ai aflat in groapa pe Domnul, Cel decat viata ta mai iubit tie? In inima ta cea plina de durere nici stralicirea, nici mangaierea ingerilor nu a putut sa incapa.Marea ta suferinta intelegand-o, cu umilinta iti cantam unele ca acestea:

Bucura-te, ca in groapa te-ai aplecat,ca sa-l vezi pe Iisus;

Bucura-te, ca acum il vezi pe scaunul slavei sezand;

Bucura-te, ca inca fiind pe pamant ai vazut pe vietuitorii cei luminati ai cerului;

Bucura-te, ca Invierea lui Hristos cu glas de bucurie ti-au vestit;

Bucura-te, ca impreuna cu ei in bucuria cea vesnica esti;

Bucura-te, ca din dragoste mir lui hristos l-ai adus;

Bucura-te, ca la mireasma cea bine mirositoare a mirului lui Hristos cu dulceata ai alergat;

Bucura-te, ca de amaraciunea dulcetilor lumii celei pacatoase te-ai lepadat;

Bucura-te, ca ai iubit dulceata lui Iisus cea cereasca;

Bucura-te, vlastar bine crescut al gradinii lui Iisus;

Bucura-te, vite bine roditoare a viei lui Dumnezeu;

Bucura-te, ca te-ai aratat locas impodobit al Sfantului Duh;

Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena,care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!

Condacul 10:

Vrand sa miluiesti lumea,in mormant Te-ai pogorat,cela ce esti fara de moarte,puterea iadului ai sfarmat si ai inviat,ca un biruitor,Hristoase Dumnezeule,zicand femeilor mironosite:"Bucurati-va".Cu acestea si noi cantare de bucurie acum iti aducem zicand:Aliluia!

Icosul 10:

Decat zidul de piatra mai tare a fost dragostea ta catre Hristos,Cel ce te-a iubit pe tine,slavita mironosita Maria-Magdalena.Pentru aceasta,cand Cel ce este Viata noastra S-a sculat din mormant,tu L-ai vazut cea dintai si,gandind ca este gradinarul,ai uitat a firii neputinta zicand catre El:"Daca Tu l-ai luat,spune-mi unde L-ai pus si eu Il voi ridica".Dar preadulcele glas ti-a aratat pe Invatatorul,iar pe noi ne-a invatat sa-ti zicem asa:

Bucura-te, ca pe Gradinarul Ceresc,inviat din mormant cea dintai l-ai vazut;

Bucura-te, ca in gradina Sa cea din Ceruri te-ai salasluit;

Bucura-te, ca acum cu strugurii darului lui Dumnezeu in veci te hranesti;

Bucura-te, ca pururi cu vinul dulceturilor Raiului te veslesti;

Bucura-te, cu dragostea ta catre Dumnezeu firea a biruit;

Bucura-te, ca prin ea si pe noi ravna spre Dumnezeu ne-ai invatat;

Bucura-te, ca din gura lui Hristos vestea invierii mai intai tu ai primit;

Bucura-te, ca Apostolilor graiurile cele de bucurie tu intai le-ai vestit;

Bucura-te, ca bucuria cea vesnica in cer ai aflat;

Bucura-te, ca si pe noi la aceeasi bucurie prin tine ne chemi;

Bucura-te, ca pentru aceasta totdeauna la Dumnezeu mijlocesti;

Bucura-te, ca Aceluia rugaciuni fierbinti aduci pentru noi;

Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena,care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!

Condacul 11:

Nici un cuvant nu este de ajuns spre a lauda dupa vrednicie bucuria cea dumnezeiasca a Invierii a lui Hristos,pe care tu,preaslavita maria,cu alte femei o ai vestit Apostolilor intru aceasta numita si sfanta zi,al praznicelor praznic si sarbatoare a sarbatorilor.Pentru aceasta,Hristoase imparate,inaintea maririi milelor Tale celor negraite ce au fost spre noi,inchinandu-ne cu smerenie si cu dragoste,strigam tie:Aliluia!

Icosul 11:

Stea preastralucitoare te-ai aratat lumii celei pacatoase,Maria-Magdalena,cand,dupa preslavita inaltare a Mantuitorului,umbland prin orase si sate si cuvantul Evangheliei pretutindenea vestind,pe multi ai plecat sub jugul cel bun al lui Hristos.Si ajungand pana la Roma cea veche,barbateste ai stat inaintea Cezrului Tiberiu si prin chipul oului rosu si cu itelepte cuvinte,i-ai urmarit puterea purtatoare de viata a lui Hristos,iar pe necugetatul Pilat si pe arhiereul cel fara de Dumnezeu i-ai infruntat,ca neleguitele lor fapte sa primeasca cele vrednice.De asa nevointa a marturisirii tale minunandu-necu bucurie strigam tie asa:

Bucura-te, a invataturii lui Hristos slavita bine vestitoare;

Bucura-te, a intunericului paganesc luminata izgonitoare;

Bucura-te, ca pe multi de legaturile pacatelor ai dezlegat;

Bucura-te, ca intelepciunea lui Hristos pe toti ai invatat;

Bucura-te, ca pe multi intru intunericul necunostintei la lumina cea minunata a lui Hristos ai adus;

Bucura-te, ca in dreptatea lui Hristos a sta cu tarie ne-ai aratat;

Bucura-te, ca mantuirea sufletelor pacatosilor mai mult decat viata ta ai iubit;

Bucura-te, ca poruncile lui Hristos bine le-ai inteles;

Bucura-te, ca acelora drept le-ai urmat;

Bucura-te, ca intunericul paganatatii cu indraznire l-ai infruntat;

Bucura-te, ca de mania Cezarului nu te-ai inspaimantat;

Bucura-te, ca aceluia rautatea si viclenia vrasmasilor lui Hristos i-ai dovedit;

Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena,care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!

Condacul 12:

Cu indestulare plina fiind de darullui Dumnezeu,slavita Maria,multime de suflete ai adus la Hristos,iar dupa aceea ai venit la Efes,unde cu dragoste apostoleasca dimpreuna cu apostolul dragostei mantuirii oamenilor slujind,intru fericita adormire catre Domnul te-ai mutat,cantandu-l impreuna cu multimea cantaretilor ceresti: Aliluia!

Icosul 12:

Cantand viata ta cea vrednica de lauda de pe pamant si slava ta cea din cer,cu bucurie slavim,cantam si marim pe imparatul Ceresc cel minunat intru sfintii Sai,ca nu numai tu,Sfanta Maria,cu darul Aceluia dantuiesti acum in locasurile dreptilor,ci si pe noi pe pamant ne veselesti,lasandu-ne mirul cel de mult pret al moastelor tale,pe care Leon,imparatul cel itelept,din Efes in cetatea lui Constantin a poruncit a le a le aduce.Pe acelea si noi,ca pe cele ce izvorasc dar neimputinat tuturor celor ce alearga cu credinta si cu dragoste sarutandu-le,cu umilinta iti cantam tie acestea:

Bucura-te, ca pe pamant ardeai de dragostea pentru Hristos;

Bucura-te, ca in cer in salasurile Tatalui Sau te-ai salasluit;

Bucura-te, aparare tare a credinciosilor;

Bucura-te, mirul cel cu bun miros, care Biserica o bine inmiresmezi;

Bucura-te, cadelnita de aur ce pururea aduci lui Dumnezeu tamaia rugaciunii pentru noi;

Bucura-te, izvorul vindecarilor cel nesecat;

Bucura-te, comoara darului lui Dumnezeu cea necheltuita;

Bucura-te, adevarata partasa cu cetele ingeresti;

Bucura-te, slavita vietuitoare in camarile ceresti;

Bucura-te, ca plata ta multa este in ceruri;

Bucura-te, ca bucuria ta este vesnica in locasurile sfintilor;

Bucura-te, ca tu totdeauna mijlocesti,ca si noua sa ni se dea bucuria darului si slava;

Bucura-te, Sfanta Maria-Magdalena,care cu credinta apostoleasca ai propovaduit pe Preadulcele Iisus!

Condacul 13:

O,preaminunata si de mirare podoaba a femeilor si tuturor crestinilor lauda si bucurie,care intocmai cu Apostolii te-ai aratat,slavita mironosita Maria-Magdalena,primind rugaciunea noastra cea de acum,dintru toate nevoile si durerile sufletesti si trupesti si de vrasmasii cei vazuti si nevazuti ce vin asupra noastra pe noi ne izbaveste si catre imparatia Cerului cu mijlocirea ta indrepteaza pe noi cei ce cu umilinta si cu dragoste canta lui Dumnezeu:Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1.

Rugaciune catre Sfanta Maria Magdalena

O, Sfanta si prealaudata Mironosita,cea intocmai eu Apostolii,ucenica a lui Hristos, Maria-Magdalena! Catre tine,adevarata si puternica mijlocitoare pentru noi la Dumnezeu,acum noi,pacatosii si nevretnicii,cu osardie alergam si cu inima infranta ne rugam.Tu,care in viata ta de infricosate curse diavolesti ai fost ispitita,dar cu darul lui Dumnezeu de acelea ai scapat,si pe noi din mrejele vrasmasului cu rugaciunile tale ne izbaveste,ca totdeauna in toata viata noastra cu lucrul,cu cuvantul,cu gandul si cu cugetele cele tainice ale inimilor noastre sa slujim cu dragoste Unuia Slavitului Stapan si Dumnezeu,precum ne-am fagaduit Lui.Tu mai mult decat toate bunatatile pamantesti pe Preadulcele Domn Iisus ai iubit si Aceluia in toata viata ta bine ai urmat,hranind cu darul si cu nu numai sufletul tau,ci si multime de oameni de la intunericul paganatatii la lumina lui Hristos cea minunata aducand,Aceasta stiind,te rugam pe tine,cere noua de la Hristos Dumnezeu darul cel luminator si sfintitor,ca fiind umbriti cu acela sa sporim in credinta si in vietuire curata,in lupta dragostei si a lepadarii de sine,ca fara lenevire sa ne silim a sluji aproapelui nostru intru nevoile lui cele duhovnicesti si trupesti,tinand minte pilda iubirii tale de oameni. Tu, Sfanta Maria,ceea ce vitejeste cu darul lui Dumnezeu ai petrecut viata ta pe pamant si cu pace te-ai dus in locasurile ceresti,roaga pe Hristos Dumnezeu Mantuitorul ca prin rugaciunile tale sa ne ivredniceasca si pe noi fara de impiedicare sa savarsim calatoria noastra intru aceasta vale a plangerii si in pace si intru pocainta sa ne sfarsim viata,itru sfintenie pe pamant vietuind,de vesnica si fericita viata in ceruri sa ne invrednicim,si acolo cu tine si cu toti sfintii dimpreuna totdeauna sa laudam Treimea cea nedespartita, sa cantam Dumnezeirea Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh in vecii vecilor.Amin.

Rugaciunea a doua catre Sfanta Maria Magdalena

O, Sfanta Mironosita, intocmai cu Apostolii Maria-Magdalena!Tu,caldura dragostei tale catre Hristos Dumnezeu,ai calcat sub picioare maiestriile cele rele ale vrasmasului si L-ai aflat pe Hristos,Margaritarul cel fara de pret, si ai dobandit imparatia Cerului.Pentru aceasta cad catre tine si cu suflet umilit si cu inima infranta iti strig tie eu,nevrednicul:Cauta dintru inaltimea cerului spre mine,cel ce sunt in lupta cu ispitele pacatelor;vezi cu cat de multe pacate si nevoi vrasmasul in toata ziua ma inpiedica,cautand pieirea mea.Slavita si intru-tot-laudata ucenica a lui Hristos Maria,roaga pe Cel iubit de tine, Cel ce si El pe tine te-a iubit,pe Hristos Dumnezeu,ca sa-mi daruiasca mie lasare greselilor mele celor multe,sa ma intareasca cu darul Sau,cu trezvie si vitejeste sa umblu pe calea sfintelor Lui porunci si sa ma faca pe mine locas binemirositor al Sfantului Duh,ca asa in pace nerusinat sa sfarsesc viata mea cea cu multe osteneli pe pamant si sa ma salasluiesc in locasurile Raiului ceresc cele luminate si fericite,unde cu toti sfintii totdeauna cu bucurie preamaresti Treimea cea de o fiinta,pe Tatal,pe Fiul si pe Sfantul Duh. Amin.