Acatistul Sfintei Mari Muceniţe Tecla, cea întocmai cu Apostolii - 24 septembrie

Condacul 1

Vrednicei de fericire, prealăudatei şi întocmai cu Apostolii, întâi-pătimitoarei Marii Muceniţe Tecla, cântări veselitoare să-i aducem, ca uneia ce a deschis calea Împărăţiei, arătând că Hristos, iubitorul de oameni, pe toţi îi primeşte şi tuturor le dăruieşte cereasca Sa cămară; toţi cu un glas să strigăm către dânsa: Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!

Icosul 1

Când slăviţii Apostoli, buna propovăduire a lui Hristos în lume purtând, au mers în Iconia şi te-au aflat pe tine, frumoasă fecioară, având optsprezece ani, fiind de neam mare şi slăvit, logodită fiind cu un tânăr asemenea bogat, anume Famir, văzând tu minunile ce se făceau de către Apostoli, şedeai ascultând cuvintele lor în casa lui Onisifor şi luând aminte la cele ce grăiau dânşii. Pentru acestea te lăudăm zicând:
Bucură-te, fecioară curată şi preaînţeleaptă;
Bucură-te, că lucrarea Sfântului Duh s-a înrădăcinat în inima ta;
Bucură-te, că lumina cea de sus inima ta o a luminat;
Bucură-te, că primind lumina, de înţelepciune te-ai umplut;
Bucură-te, că sămânţa cuvântului lui Dumnezeu a căzut pe pământ bun în sufletul tău;
Bucură-te, că ai crezut în Fiul lui Dumnezeu şi L-ai iubit pe El;
Bucură-te, că de Dumnezeu cu tot sufletul te-ai lipit;
Bucură-te, că a sluji lui Hristos cu dragoste te-ai făgăduit;
Bucură-te, că acum în ceruri împreună cu El te proslăveşti;
Bucură-te, ceea ce ai deschis calea tuturor muceniţelor;
Bucură-te, că eşti ca un sfeşnic luminos înaintea lor mergând;
Bucură-te, că înaintea lui Hristos acum stai;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!

Condacul al 2-lea

Auzind pe dumnezeiescul Pavel spunând că fecioara ce-şi păzeşte curăţia sa pentru dragostea lui Hristos are parte cu îngerii şi este a lui Hristos mireasă, te-ai aprins înlăuntru cu focul serafimilor şi, întru dorire mare fiind, ca ceara te topeai cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Şezând şi ascultând cuvintele lui Pavel, trei zile şi trei nopţi, ai uitat cu totul de tine, iar Teoclia, maica ta, înştiinţându-se cum că ai crescut în Hristos, a alergat cu mânie la logodnicul tău strigând: „Au tu nu te grijeşti de mireasa ta, că s-a sălbăticit?”, nepricepându-se ea că tu întru Hristos petreci. Pentru aceasta, noi te lăudăm zicând către tine:
Bucură-te, că te-ai făcut mireasă curată Cerescului Mire;
Bucură-te, că nici o odihnă trupească nu ţi-a fost poticnire;
Bucură-te, că şezând la picioarele Domnului pe Maria, sora Martei, ai urmat;
Bucură-te, că la amăgirile logodnicului tău nu te-ai uitat;
Bucură-te, că în inima ta pe Mirele Hristos Îl purtai;
Bucură-te, că pe Acesta cu ochii sufletului curat Îl priveai;
Bucură-te, că pe mirele cel stricăcios l-ai urât;
Bucură-te, că lui Hristos mireasă curată te-ai logodit;
Bucură-te, porumbiţă cu aripi poleite preastrălucitor;
Bucură-te, privighetoarea pustiei, cu viers dulce răsunător;
Bucură-te, piatră neclintită a credinţei în Hristos;
Bucură-te, începătură a preastrălucitei cete a Muceniţelor;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!

Condacul al 3-lea

Văzându-se pe sine mirele tău defăimat şi cu totul lepădat, plângea cu amar, iar maica ta, mâniindu-se, te-a apucat de împletiturile părului şi cu picioarele te-a călcat, apoi într-o cămară închizându-te, cu foamea te-a chinuit. Iar tu pe toate cu dragoste le-ai suferit, cântând lui Hristos: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Plecându-se spre dragoste, maica ta plângea şi cu lacrimi te ruga să te întorci spre logodnicul tău cel bogat, de bun neam şi cinstit. Iar tu, preaînţeleaptă fiind, faţa dinspre dânsul întorcându-ţi, în jos căutând şi nimic grăind, ci numai spre Cerescul Mire adeseori suspinând, în taină te rugai. Pentru aceasta te lăudăm zicând:
Bucură-te, că ai fost luminată şi înţelepţită de Dumnezeu;
Bucură-te, că din mâinile lui Famir ca o pasăre din cursă te-ai slobozit;
Bucură-te, că şi mâinile maicii tale te-au chinuit;
Bucură-te, că în aceste necazuri lui Hristos ai mulţumit;
Bucură-te, că în Domnul ai iubit pe Apostolul lui Hristos, care te-a povăţuit pe calea mântuirii;
Bucură-te, că ai primit a umbla în urma lui Pavel, luminătorul tău;
Bucură-te, a apostoliei vrednică propovăduitoare;
Bucură-te, osârdnică slujitoare;
Bucură-te, că de darul lui Dumnezeu cu totul te-ai umplut;
Bucură-te, că a fi următoare Sfinţilor Apostoli te-ai învrednicit;
Bucură-te, că pecetea apostoliei de la vasul alegerii ai primit;
Bucură-te, că Apostolul Pavel ţi-a deschis calea mântuitoare;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!

Condacul al 4-lea

Când ai auzit că au închis pe Pavel în temniţă, noaptea ai alergat şi, dând temnicerului colierul şi podoabele de aur de pe tine, ai intrat şi ai sărutat legăturile lui şi împreună cu dânsul cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Înştiinţându-se Apostolul despre cele pe care de la mama şi de la logodnic le-ai pătimit pentru curăţie, s-a bucurat cu bucurie mare, şi capul sărutându-ţi şi binecuvântându-te, te-a numit fiica sa, lăudându-te şi zicând:
Bucură-te, mireasă a lui Hristos;
Bucură-te, tânără fecioară;
Bucură-te, curată porumbiţă;
Bucură-te, crin alb al curăţiei;
Bucură-te, pământ bun pentru primirea cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, strigătoarea poftelor deşarte;
Bucură-te, fecioară blândă şi curată;
Bucură-te, surpătoarea începătorului răutăţii;
Bucură-te, stâlpul credinţei;
Bucură-te, diamantul credinţei cel nezdrobit;
Bucură-te, a mireselor lui Hristos înainte-mergătoare;
Bucură-te, că, dintre fecioare, cea întâi vrednică eşti de Împărăţia lui Dumnezeu;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!

Condacul al 5-lea

Şezând tiranul la judecată, a fost acolo şi maica ta de faţă, care, uitând dragostea cea firească, cu mânie a strigat către judecătorul: „Cu foc să se ardă una ca aceasta, spre pilda altora”, iar tu, privind spre Pavel, te întăreai cu duhul, cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

După ce nimica nu a sporit judecătorul, a poruncit ca să te ardă cu foc după dorinţa maicii tale, şi, adunând multe lemne şi aprinzându-le, de bunăvoie, nesilindu-te nimeni, te-ai suit deasupra lor, dorind să arzi ca un finic pentru dragostea Domnului tău; pentru aceasta şi noi cu dragoste te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că însemnându-te cu semnul Sfintei Cruci, ai intrat în foc, bucurându-te;
Bucură-te, că ai stins focul cel materialnic cu focul dumnezeieştii iubiri;
Bucură-te, că Însuşi Domnul în faţa ta în chipul lui Pavel a stat;
Bucură-te, că Însuşi îndreptarul de nevoinţă te-a întărit cu venirea Sa de faţă;
Bucură-te, că văzând pe Domnul, tainic te-ai umplut de darul Sfântului Duh;
Bucură-te, căci cu rugăciunea ta ai stins focul;
Bucură-te, că nevătămată ai ieşit din foc;
Bucură-te, că degrabă în urma lui Pavel ai alergat;
Bucură-te, că de piatra ta cu totul te-ai înstrăinat;
Bucură-te, că la propovăduire cu Apostolii ai umblat;
Bucură-te, că acum în ceruri cu dânşii te proslăveşti;
Bucură-te, că întocmai cu Apostolii Biserica te numeşte;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!

Condacul al 6-lea

Amar de la rudenii, durere de la neamuri, aşa a urmat viaţa ta cea plină de chinuri: că lăsând piatra ta şi în altă cetate mergând, acolo guvernatorul, aflând cele despre tine şi rănindu-şi inima de frumuseţea ta, a vrut să strice podoaba ta cea sufletească, dar tu, curată porumbiţă, scăpând din cursele lui, ai cântat cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Râvnitoare fiind şi curată, nu te-ai plecat stăpânitorului, pentru care lucru, mâniindu-se, te-a osândit spre mâncarea fiarelor. Deci nevătămată rămânând, ai mers în casa Trifenei, care văzând că sănătoasă de la privelişte te-ai întors, te-a primit cu bucurie, zicând:
Bucură-te, priveliştea îngerilor;
Bucură-te, bucuria celor cereşti;
Bucură-te, groaza puterilor diavoleşti;
Bucură-te, veselia oamenilor pământeşti;
Bucură-te, că fiarele cunoscând puterea ce era întru tine, cinstindu-te, capetele lor şi-au plecat şi te-au cinstit;
Bucură-te, că oamenii cei cu cuvântare n-au cunoscut darul ce era vărsat întru tine;
Bucură-te, că fermecătoare pe tine te-au numit;
Bucură-te, că iarăşi, a doua oară la fiare spre mâncare te-au dat;
Bucură-te, că leii, văzând curăţia ta, s-au ruşinat;
Bucură-te, căci cu mare dar de la Dumnezeu ai fost dăruită;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!

Condacul al 7-lea

Aşa cinstindu-te, Trifena te-a rugat să faci rugăciune pentru fiica ei Falconila care murise, şi îndată după rugăciunea ta s-a slobozit din legăturile iadului; iar maica ei, crezând în Domnul Hristos, s-a botezat, lăudându-te pe tine, izbăvitoarea fiicei sale, zicând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Necunoscând chinuitorul puterea lui Dumnezeu, a gândit alt lucru spre a ta pierzare: o groapă săpând şi cu feluri de jivine şi şerpi şi năpârci umplând-o, te-a aruncat acolo, iar noi cu nişte laude ca acestea te întâmpinăm, zicând:
Bucură-te, că în groapă ai fost aruncată;
Bucură-te, că boldurile şerpilor le-ai tocit;
Bucură-te, că mânia lui Dumnezeu ai îmblânzit;
Bucură-te, că otrava lor o ai pierdut;
Bucură-te, că proorocului Daniel te-ai asemănat;
Bucură-te, că înţeleptului şi preafrumosului Iosif ai urmat;
Bucură-te, că de răbdarea ta îngerii s-au minunat şi oamenii s-au spăimântat;
Bucură-te, că din multe curse ai scăpat;
Bucură-te, ajutătoarea noastră în necazuri;
Bucură-te, rugătoarea cea preafierbinte către Dumnezeu;
Bucură-te, izbăvitoarea noastră din muncile iadului;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!

Condacul al 8-lea

Ieşind nevătămată din groapa cea pierzătoare, s-au înspăimântat toţi de această străină vedere, strigând: „Mare este Dumnezeul cel propovăduit de Tecla”, şi mulţi, crezând în Domnul nostru Iisus Hristos, s-au botezat, bucurându-se şi cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Străină cu adevărat şi înfricoşată muncă ţi-a hotărât cumplitul păgân, de doi juninci puternici să te lege a poruncit şi cu fiare înfocate a-i îmboldi a început, de care pătimire numai auzind ne înfricoşăm şi cântări de umilinţă îţi aducem:
Bucură-te, răbdătoare de chinuri nebiruită;
Bucură-te, biruitoarea vrăjmaşilor celor nevăzuţi;
Bucură-te, stâlp pe piatra credinţei întemeiat;
Bucură-te, temelie nesurpată şi neclintită;
Bucură-te, zidul cel preaputernic al credincioşilor;
Bucură-te, că ai zdrobit capul balaurului celui rău;
Bucură-te, că pe păgâni spre minunare i-ai adus;
Bucură-te, că slobozindu-ne din munci, în post şi în rugăciune ai petrecut;
Bucură-te, grădina lui Hristos cea încuiată;
Bucură-te, floare din văile lumii aleasă;
Bucură-te, făclie pusă în sfeşnicul ceresc;
Bucură-te, smirna cea cu dulce miros a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!

Condacul al 9-lea

Putere din înălţime primind asupra jertfitorului păgânesc din Seleucia, l-ai aruncat la pământ, iară el, venindu-şi în sine, a poruncit să fie zugrăvit chipul tău; după aceea şi în Hristos a crezut, botezându-se cu toată casa lui, lăudându-te şi cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Înştiinţându-se noroadele că în pustiu petreci, au alergat toţi bolnavii ca la un doctor iscusit şi, dobândindu-şi sănătatea, lăudau pe Dumnezeu, Cel ce un dar ca acesta ţi-a dăruit. Pentru aceasta, te rugăm, dă-ne şi nouă sănătate cu sfintele tale rugăciuni, ca să te lăudăm aşa:
Bucură-te, tămăduirea tuturor durerilor trupeşti;
Bucură-te, vindecătoarea bolilor trupeşti;
Bucură-te, folositoarea grabnică a celor din necazuri şi din nevoi;
Bucură-te, apărătoarea de orice primejdii;
Bucură-te, rugătoare fierbinte către Dumnezeu;
Bucură-te, sprijinitoarea văduvelor şi ocrotirea orfanilor;
Bucură-te, mijlocitoarea păcătoşilor către Dumnezeu;
Bucură-te, a neamului creştinesc mare ajutătoare;
Bucură-te, a Bisericii podoabă prealuminoasă;
Bucură-te, a fecioarelor de curăţie îndemnătoare;
Bucură-te, albină a raiului de multă miere aducătoare;
Bucură-te, că eşti întâia muceniţă purtătoare de cunună;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!

Condacul al 10-lea

„Cine mă va despărţi de dragostea lui Hristos”, a strigat fecioara cea preaînţeleaptă, „necazurile, primejdiile sau durerile? Ci acest pahar dulce mi se face mie pentru dragostea Împăratului Ceresc, pe Care avându-L, împreună cu El mă voi proslăvi şi voi dănţui împreună cu îngerii”, cântând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid mare te-a câştigat lumea şi în necazuri mare apărătoare; dă-ne şi nouă cu sfintele tale rugăciuni a trece fără primejdie porţile morţii, ca să te lăudăm zicând:
Bucură-te, trâmbiţa adevărului;
Bucură-te, chitara cuvântării de Dumnezeu;
Bucură-te, alăută care ai cântat Evanghelia lui Hristos;
Bucură-te, organ insuflat de dumnezeiescul Pavel;
Bucură-te, limbă de foc care străluceşti mintea celor pecetluiţi cu darul Duhului;
Bucură-te, vioară şi muzică a darului celui duhovnicesc;
Bucură-te, rândunica lui Hristos cea dulce răsunătoare;
Bucură-te, ceea ce Evanghelia de la Pavel ai învăţat;
Bucură-te, că pe aceasta luminat la neamuri o ai predicat;
Bucură-te, că ai iubit împreună cu Pavel a muri şi cu Hristos a vieţui;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!

Condacul al 11-lea

Văzând Stăpânul a toate căderea neamului omenesc prin călcarea poruncii strămoşeşti, te-a dăruit pe tine lumii ca pe o făclie luminoasă, ca să luminezi minţile cele întunecate şi să tragi la Hristos cete de mucenici. Pentru aceasta şi noi, închinându-ne, mulţumim Făcătorului de bine cântând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Minune mare s-a făcut la sfârşitul vieţii tale, fericită muceniţă, că muntele cel de piatra desfăcându-se cu porunca lui Dumnezeu, te-ai ascuns de la ochii cei fără de ruşine, iar noi te întâmpinăm cu laude de cântări aşa:
Bucură-te, că tinereţile tale prin chinuri au înflorit;
Bucură-te, că după aceea viaţa ta în post şi în lacrimi ai petrecut;
Bucură-te, că în munţi ca o pasăre ai petrecut;
Bucură-te, că piatra s-a desfăcut la porunca lui Dumnezeu şi te-a primit şi de ochii celor fără de ruşine te-a acoperit;
Bucură-te, că la bătrâneţi cinstite ai ajuns;
Bucură-te, că muntele cel de piatră mormânt ţi s-a făcut;
Bucură-te, că de acolo ai fost chemată la odihna cerească;
Bucură-te, căci cu mare cinste ţi s-au deschis porţile raiului;
Bucură-te, că îngereşte acum te închini Făcătorului tău;
Bucură-te, că acum în grădina raiului te veseleşti;
Bucură-te, că neîncetat Îl slăveşti acum pe Domnul;
Bucură-te, că de frumuseţea Lui negrăit te îndulceşti;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!

Condacul al 12-lea

Precum în viaţa aceasta toate neputinţele şi bolile tămăduiai, aşa şi acum, petrecând în lumina Sfintei Treimi, nu ne uita pe noi, neamul tău cel de jos, ci sănătoşi ne păzeşte cu rugăciunile tale şi ne învredniceşte ca în pământul celor blânzi să cântăm lui Dumnezeu împreună cu tine cântare: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Lăudăm, cinstim şi cântăm nevoinţele, luptele şi răbdarea ta până la sfârşit, pentru care Hristos te-a proslăvit în cer şi pe pământ. Pentru aceasta te rugăm: izbăveşte-ne de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, de boli şi din toate relele întâmplări, pe noi, cei ce-ţi cântăm:
Bucură-te, dulce privighetoare;
Bucură-te, porumbiţă încântătoare;
Bucură-te, trandafirul cel cu bună mirosire;
Bucură-te, strugure plin de darul Sfântului Duh;
Bucură-te, cu Pavel întocmai glăsuitoare;
Bucură-te, cu Petru împreună-luptătoare;
Bucură-te, că împreună cu ei te rogi pentru lume către Domnul;
Bucură-te, sprijinul celor nedreptăţiţi;
Bucură-te, maica celor lipsiţi;
Bucură-te, a bătrâneţilor cinstită împodobitoare;
Bucură-te, diamantul Bisericii cel preastrălucit;
Bucură-te, neadormită rugătoare către Dumnezeu pentru suferinţele noastre;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!

Condacul al 13-lea

O, prealăudată Mare Muceniţă Tecla, primeşte această scumpă laudă din dragoste alcătuită, precum Mântuitorul banii văduvei, şi în ziua Înfricoşătoarei Judecăţi, cere de la Hristos iertare păcatelor noastre, ca intrând în viaţa cea fără de sfârşit să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Când slăviţii Apostoli.., Condacul 1: Vrednicei de fericire, prealăudatei…, şi se face otpustul.

Sfânta Tecla, prima muceniţă a lui Hristos - 24 septembrie

Sfânta Tecla este prima femeie care a pătimit pentru credinţa în Mântuitorul lumii. S-a născut în primul secol creştin în cetatea Iconiu (acum aflată în Turcia), din părinţi păgâni. De o frumuseţe deosebită, Tecla a devenit logodnica unui tânăr de neam bun, pe nume Tamir. Deşi avea doar 18 ani, era foarte înţeleaptă. Ascultând cuvântul despre feciorie al Sfântului Apostol Pavel, care prin anul 45, însoţit fiind de Varnava, propovăduia pe Hristos la Iconiu, în casa lui Onisifor, Tecla a hotărât să trăiască toată viaţa ei în curăţie trupească şi să slujească Evangheliei Domnului.

 Tânăra fecioară a ascultat cuvintele Apostolului Neamurilor trei zile şi trei nopti, fără să bea apă, să mănânce sau să doarmă, toată mintea fiindu-i cuprinsă numai de Dumnezeu.

 Însă, când Teoclia a aflat că frumoasa ei fiică crede în Hristos, ascultând necontenit pe apostol, a mers mânioasă la acea adunare, încercând s-o determine să vină acasă. Tânăra a mărturisit noua sa credinţă părinţilor, care au încercat să o facă să renunţe pe orice cale la crezul creştin. Mama ei a vorbit cu ea, a bătut-o, a lăsat-o flămândă, dar totul a fost în zadar. Tecla nu a vrut să renunţe cu nici un chip la Hristos şi la decizia de a-I sluji.

 Mâniindu-se, Tamir a mers la dregătorul cetăţii, cerând prinderea şi întemniţarea lui Pavel, sub acuzaţia că era creştin şi că o determinase şi pe Tecla să urmeze lui Hristos.

 Auzind acestea, Tecla, riscând şi ea să fie întemniţată, a plecat în timpul nopţii, pe furiş, spre închisoare, unde i-a plătit pe temniceri să deschidă uşa pentru a intra la Pavel. Mirat fiind de tăria fetei, de curajul ei şi de cele la care fusese supusă pentru a apăra credinţa adevărată, a sărutat capul fetei şi a binecuvântat-o, numind-o mireasa lui Hristos.

 Dimineaţă, mama ei, observând că fata lipseşte de acasă, a început, împreună cu Tamir şi cu slugile, s-o caute în tot oraşul, iar când au găsit-o la temniţă, au scos-o cu forţa şi a anunţat guvernatorul.

 Pedepsită să ardă, la dorinţa mamei

 Sf. Ap. Pavel a fost adus în faţa mulţimii care striga despre acesta că este vrăjitor. Guvernatorul a chemat-o şi pe Tecla, întrebând-o de ce îşi respinde logodnicul, dar ea, uitându-se la îndrumătorul ei, tăcea.

 Atunci mama ei a strigat către judecător s-o ardă în foc, căci ea nu este fiica ei, ci este „ramură uscată şi blestemată odraslă“. Pe de altă parte, Famir insista la judecător să-l piară pe Pavel. Acestuia nu i-a fost găsită o altă vină decât aceea că propovăduia pe Hristos, pedeapsa fiind alungarea din cetate. Au izgonit şi pe Varnava, precum şi pe Onisifor şi pe fiii lui.

 Apostolii au fugit în cetăţile Licaoniei, în Listra şi în Derbe, iar de acolo în Antiohia (Pisidiei). Însă, vrând să afle ce s-a întâmplat cu Tecla, ascunzându-se într-un mormânt săpat în drumul spre Dafne, au postit şi s-au rugat pentru dânsa.

 În urmă, nereuşind s-o determine să revină la logodnicul ei, Tecla a fost osândită la ardere, după dorinţa mamei. S-a aşezat singură pe grămada de fân, vreascuri şi lemne şi, făcând semnul crucii peste aceasta, s-a pregătit să ardă. Şi în timp ce focul ardea de jur-împrejurul ei cu putere, nevătămând-o, a venit o ploaie mare cu grindină care a stins tot focul, iar mai marele judecător şi mulţimea s-au speriat, fugind la casele lor.

 Ferită fiind astfel de prima sa pedeapsă, Tecla şi-a părăsit familia, plecând să-l caute pe Apostolul Pavel, pe care l-a urmat până în Antiohia.

 Aruncată în mijlocul fiarelor flămânde

 Aici, un tânăr mai mare în acea cetate, pe nume Alexandru, s-a îndrăgosit de ea, iar cum Tecla a refuzat să răspundă cererilor lui de a ceda păcatului, înnebunit de patimă, tânărul desfrânat a vestit în toată cetatea că Tecla este creştină, cerând osândirea ei.

 În noaptea de dinaintea pedepsei pe care o primise, şi anume să fie aruncată fiarelor sălbatice, o femeie nobilă, foarte cinstită, care pe urmă a crezut în Hristos, pe nume Trifena, a luat-o în casa ei.

 A doua zi, tânăra a fost aruncată în mijlocul fiarelor, dar acestea s-au adunat liniştite în jurul ei, lingându-i picioarele şi nevătămând-o cu nimic.

 Unii din mulţime proslăveau pe Dumnezeul propovăduit de Tecla, iar alţii Îl huleau, zicând despre tânără că are farmece în hainele ei, acesta fiind motivul pentru care fiarele nu o ating. Hotărând că este vrăjitoare şi că a fermecat animalele să nu o atingă, mai marele cetăţii a amânat „spectacolul“ pentru a doua zi, când, după gândirea lui, mai multe şi mai flămânde fiare aveau să o răpună.

 Tânăra a fost dusă iar în casa Trifenei. Aceasta avusese o vedenie prin care fiica ei, Falconila - murise nu de multă vreme - îi spunea să şi-o ia ca fiică pe Tecla şi să o roage să mijlocească pentru mântuirea ei. În următoarea zi, mulţime mare se adunase la un nou spectacol în care Tecla urma să fie sfâşiată de fiarele flămânde. Poruncind să fie dezbrăcată de haine, căci „poate în hainele ei vor fi farmece, pentru care nu o mănâncă fiarele“, tânăra fecioară a fost aruncată goală, sub privirile a mii de ochi, în mijlocul leilor flămânzi. Însă, minunea s-a repetat. Animalele nu s-au atins de trupul curat al fetei. La vederea repetatei minuni, poporul a strigat că „Mare este Dumnezeul pe Care-L cinsteşte Tecla“.

 Dar judecătorul, înfuriindu-se, neacceptând că aceasta ar fi o minune dumnezeiască, s-a gândit la o altă pedeapsă: a poruncit să se sape o groapă mare în care a aruncat din nou animale şi pe Sf. Tecla în mijlocul lor. Dar ea a ieşit de acolo din nou nevătămată, spre mirarea, dar şi spre spaima mulţimii.

 „Sunt roabă a Dumnezeului Celui Viu“

 Totuşi, mai marele cetăţii nu a cedat, poruncind o ultimă osândire pentru mireasa lui Hristos. Au adus doi tăuraşi tineri, au legat-o cu un picior de unul, iar cu altul de celălat, şi cu bolduri înfierbântate au început să împungă pe junei, pentru ca aceştia să fugă. Sfânta a fost păzită din nou, căci frânghiile groase cu care o legaseră s-au rupt, asemenea unor fire de paianjen, rămânând astfel pe loc.

 Şi atunci, torţionarii au întrebat-o cine este de nimic nu reuşeşte să o piardă. „Sunt roabă a Dumnezeului Celui Viu“. Acesta numai era răspunsul ei. Şi temându-se ei, au eliberat-o.

 În casa Trifenei, unde a mers din nou, a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu, învăţându-i pe mulţi să creadă în Hristos.

 Apoi, luând binecuvântare de la Sfântul Ap. Pavel, căruia voia să-i urmeze, dar care o oprise, spunând că „nimeni nu merge la război cu mireasa!“, Tecla a plecat la Maloula, oraş situat la 70 km vest de Damasc, în Siria, unde a stat retrasă într-o peşteră. Pentru credinţa ei, Dumnezeu i-a dat darul vindecării bolnavilor. Ea îi tămăduia pe toţi cei care veneau la peştera unde sălăşluia. Mulţi dintre cei care se făceau sănătoşi împărtăşeau şi credinţa Teclei.

Dar vracii care erau în Maloula, văzând că nu mai au bolnavi, au învrăjbit pe localnici împotriva ei. Văzând ura lor, Tecla s-a rugat lui Dumnezeu şi stânca unde sălăşluia roaba lui Hristos s-a despicat. Muntele i-a devenit refugiu, dar şi mormânt. Se crede că sfânta avea 90 de ani când s-a întâmplat această minune. Ea este prima femeie martiră pentru Hristos şi este socotită întocmai cu apostolii în Sinaxarele Bisericii.

Sfântul Siluan Athonitul - 24 septembrie

RUGACIUNI http://parohiasfantulharalambieconstanta.blogspot.ro/2012/09/rugaciunea-sfantului-siluan-athonitul.html

ACATISTUL http://parohiasfantulharalambieconstanta.blogspot.ro/2012/09/acatistul-sfantului-preacuviosului.html
PARACLISUL http://parohiasfantulharalambieconstanta.blogspot.ro/2012/09/paraclisul-cuviosului-si-de-dumnezeu.html

(Simeon Ivanovici Antonov) s-a născut în 1866 într-o familie modestă de țărani ruși, alcatuită – pe lângă părinți – din cinci băieți și două fete. Tatăl lui Simeon, un om plin de adâncă credință, blândețe și de multă înțelepciune, îi este primul model în viața sa lăuntrică. Încă de mic copil, de la vârsta de 4 ani, Simeon și-a pus în gând că atunci “când va fi mare sa caute pe Dumnezeu în tot pamântul”.

Auzind mai apoi de viața sfântă și minunile săvârșite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus contemporan), tânarul Simeon și-a dat seama că  “daca există Sfinți, înseamnă că Dumnezeu e cu noi și n-am nevoie să străbat tot pământul să-L gasesc.”

La vârsta de 19 ani, Simeon, înflăcarat de dragostea lui Dumnezeu, simte o transformare interioară și atracția pentru viața monahală. Tatăl sau este însă categoric:

“Fă-ți mai întâi serviciul militar, apoi esti liber să te duci.”

Această stare excepțională a durat trei luni, după care l-a părasit. Tânarul Simeon, viguros și chipes, începe să ducă o viață asemenea celorlalți tineri de vârsta lui; o viață departe de sfințenia fiorului divin care îl cercetase. Dotat cu o fire robustă și cu exceptională forță fizică, trece prin multe ispite ale tinereții; într-o zi lovește pe un flăcău din sat atât de puternic, încât acesta de-abia ramâne în viață. În vâltoarea acestei vieți de păcat, prima chemare la viața monahală începe să se stingă. Într-o zi, însă, este trezit dintr-un coșmar de glasul blând al Maicii Domnului, care înrâureaza sufletul său tulburat. Până la sfârsitul vieții, Cuviosul Siluan i-a mulțumit Preasfintei Fecioare pentru că a binevoit să-l ridice din căderea sa. Această a doua chemare, petrecută cu puțin timp înaintea serviciului militar, a jucat un rol hotarâtor în alegerea căii pe care avea să meargă de acum înainte. Simeon a simțit o adâncă rușine pentru trecutul său și a început să se căiască fierbinte înaintea lui Dumnezeu. Atitudinea sa față de tot ce vedea în această viață s-a schimbat radical. Simeon își execută serviciul militar la Sankt Petersburg, în batalionul de geniu al gărzii imperiale. Soldat conștiincios, cu o fire pașnică și purtare ireproșabilă, a fost foarte prețuit de camarazii săi. Dar gândul său era mereu la pocăință, la Sfântul Munte Athos, unde trimitea uneori chiar și bani. În timpul serviciului militar, sfaturile sale salvează de la destrămare tânara familie a unui soldat căzut în ispită. Puțin înainte de eliberare s-a dus să ceară binecuvântarea Părintelui Ioan din Kronștadt; însă negăsindu-l îi lasă o scrisoare. Întors în cazarmă, Simeon simte puterea rugaciunii sfântului părinte.

Chilia Sfântului Siluan din Sfântul Munte

Ajuns mai apoi acasă, se îmbarcă în scurt timp pentru o nouă perioadă a vietii sale: Muntele Athos, “Grădina Maicii Domnului”, citadela monahismului răsăritean și oaza spiritualității filocalice. Sfântul Munte cunoștea la sosirea sa un moment de apogeu. În vârstă de 26 de ani, intră în mănăstirea rusească a Sfântului Mucenic Pantelimon, numită și Russikon.

Introdus în tradiția atonită: rugaciunea singuratică la chilie, lungile slujbe în biserică, posturi, privegheri, deasa mărturisire și cuminecare, citirea, munca și ascultarea – fratele Simeon se împărtașeste din negrăita bucurie a rugăciunii lui Iisus:

„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”

Într-o seară, pe când se ruga înaintea icoanei Maicii Domnului, dobândește – ca un dar neprețuit – rugăciunea inimii, ce țâșnea de la sine, fără încetare. Lipsit de experiență, tânărul frate cade mai apoi pradă unor ispite cumplite: chinurile demonice. După 6 luni de sfâșieri lăuntrice, într-o după-amiază, șezând în chilia sa, a atins treapta ultimă a deznădejdii, încercând preț de o oră sentimentul unei părăsiri totale de către Dumnezeu – fapt care i-a cufundat sufletul în întunericul unei spaime de iad. Pradă aceleiași spaime și întristări, se duce la vecernie în paraclisul Sfântului Ilie și abia șopteste „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”

Atunci, în dreapta ușilor împărătești, în locul icoanei Mântuitorului, Îl vede pe Iisus Hristos Cel Viu! Întreaga sa faptură s-a umplut de focul harului Duhului Sfânt, o lumină dumnezeiască l-a învăluit, răpindu-i mintea la cer. Intensitatea viziunii îi provoacă o stare de epuizare aproape de moarte. Cuviosul Siluan face parte din acei rari sfinți creștini care primesc încă de la începutul căii lor ascetice arătarea desăvârșită a harului lui Dumnezeu. Calea lor este însă  cea mai anevoioasă, căci sentimentul părasirii și al pierderii harului sfâșie sufletul („nu puteți întelege durerea mea”, spunea Siluan). Câteva zile după arătarea lui Hristos, Simeon trăiește o stare de fericire pascală. A trecut apoi un răstimp. Într-o zi de sarbatoare, același har l-a cercetat a doua oară, dar cu mai puțină intensitate, după care treptat lucrarea sa simțită a început să slăbească; pacea și bucuria lăsau loc unei chinuitoare neliniști și temeri de a pierde harul. În efortul de a păstra adânca pace a lui Hristos, fratele Simeon (devenit acum monahul Siluan) recurge la mijloace ascetice care pot părea incredibile. Păstrându-și ascultarea de econom (responsabil administrativ) al mănăstirii cu peste două mii de viețuitori, se cufundă si mai adânc în rugăciune. Începe o lungă perioadă, de 15 ani, de alternări continue între vizite ale harului și părăsiri dublate de intense atacuri demonice. Dupa 15 ani de la prima aratare a Domnului Hristos, într-o înfricoșătoare noapte de luptă spirituală împotriva demonilor, Siluan cade din nou în ghearele unei disperări vecine cu moartea și necredința. Descurajat, cu inima îndurerată, se roagă fierbinte. Și atunci aude glasul Domnului: „Cei mândri suferă pururea din pricina demonilor”.  „Doamne, zice atunci Siluan, învață-mă ce să fac ca sufletul meu să ajungă smerit”. Și din nou, în inima sa primește acest răspuns de la Dumnezeu:

„Ține mintea ta în iad și nu deznădajdui.”

Începând din acel moment sufletul său a înțeles că locul de bătalie împotriva răului, a răului cosmic, se găsește în inima noastră; ca rădăcina ultimă a păcatului stă în mândrie – acest flagel al umanității care-i smulge pe oameni de lângă Dumnezeu și cufundă lumea în nenorociri și suferințe; mândria – această adevarată samânță a morții care face să apese asupra întregii omeniri întunericul deznădejdii. De acum înainte Siluan își concentrează toate puterile sufletului pentru a dobândi smerenia lui Hristos: biruiește orice suferință pământească, aruncându-se într-o suferință încă și mai mare; osândindu-se la iad, ca nefiind vrednic de Dumnezeu; dar, sigur de iubirea Domnului său, stă în chip înțelept pe marginea adâncului, „și nu deznădajduiește”.

Timp de încă 15 ani, Siluan urmează calea de foc ce i-a fost arătată. De acum înainte harul nu-l mai părăsește ca mai înainte – Duhul Sfânt îi dă din nou puterea de a iubi. În această stare, Cuviosul Siluan începe să înțeleagă în profunzimea lor marile taine ale vieții duhovnicești. Puțin câte puțin, în rugăciunea sa începe să predomine compătimirea pentru cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu. Întinsă la extrem și însoțită de lacrimi din belșug, rugăciunea sa trece dincolo de marginile timpului. Duhul Sfânt îi îngăduie să trăiască aievea iubirea pentru „întreg Adamul” – iubirea lui Hristos pentru toată omenirea. Aceeași iubire îl îndeamnă pe Siluan să-și aștearnă în scris experiența interioară, extraordinara sa viață duhovnicească, ignorată aproape cu totul de confrații săi monahi. În această perioadă a vieții sale îl descoperă Arhimandritul Sofronie, cel care avea să publice însemnările sale. Sfârșitul pământesc al Cuviosului Siluan de la Athos a fost la fel de blând, liniștit și smerit ca întreaga sa viața de călugăr. După o scurtă suferință, de 8 zile, perfect lucid, senin și cufundat în rugăciune, se stinge ușor – fără ca vecinii de infirmerie să audă ceva – între orele 1-2 din noaptea de 24 septembrie a anului 1938, în timp ce în paraclisul infirmeriei se cânta utrenia.

Prin viața sfântă și însemnările Părintelui Siluan Athonitul, Hristos transmite un mesaj umanității strivite de absurditatea experiențelor cotidiene, durere și deznadejde.

Bibliografie:
1. Arhimandrit Sofronie Saharov, Viața și învațătura starețului Siluan Athonitul,
în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica, Editura Deisis, Sibiu, 2010;
2.Cuviosul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii și iadul smereniei,
în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan I ca si Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001;

Sinaxar

Acest Siluan, cetatean al Ierusalimului cel ceresc, s-a ivit din parinti cucernici de pe pamântul Rusiei în satul numit Sovsk, tinând de Mitropolia Tambovului. S-a nascut în anul al 1866-lea de la nasterea dupre trup a Cuvântului lui Dumnezeu, si din tinerete a fost chemat la pocainta de Însasi prealaudata Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria.Ajungând cu vârsta la al 27-lea an, a parasit grijile lumii si întarindu-se la drum cu rugaciunile celui între sfinti Parintele Ioan din Kronstadt, a ajuns în Grecia, la vestitul Munte Athos, luând asupra-si jugul cel monahicesc în Mânastirea Sfântului Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon.

Daruindu-se din tot sufletul lui Dumnezeu, în putina vreme nu numai a primit rugaciunea cea neîncetata în dar de la Preasfânta de Dumnezeu Nascatoare, dar si negraitei dumnezeiesti aratari în slava a Domnului nostru Iisus Hristos s-a învrednicit, în cinstita biserica a Sfântului Prooroc Ilie care se afla în moara zisei mânastiri.

Stingându-se însa primul har si cuprins fiind cel preacuvios de plâns mare, si de multe ori fiind parasit de Dumnezeu si dat ispitirilor vrajmasilor celor întelegatori, vreme de 15 ani urmând pasilor lui Hristos, “cereri si rugaciuni catre Cela ce putea sa-l mântuiasca pre dânsul din moarte, cu strigare tare si cu lacrami aducând” (Evr 5,7), învatat de Dumnezeu fiind (vezi In 6,45), de Sus a auzit glasul Datatorului de Lege: “Tine-ti mintea în iad si nu deznadajdui”, pre carele pazind ca pre un nemincinos îndreptar, alergat-a în calea lui Antonie, lui Macarie, lui Sisoe, lui Pimen si a celorlalti preaslaviti dascali ai pustiei, a caror masura si ale caror daruiri a atins, aratându-se un învatator apostolicesc si proorocesc, viu fiind si dupre moarte.

Lasat-a si scrieri pline de har si de Duhul Sfânt, pre care le-a facut aratate ucenicul si învatacelul lui, Staretul Sofronie, întemeietorul si arhimandritul celei din insula Britaniei mânastiri a binecredinciosilor ortodocsi. Si ce nevoie este aici de a înmulti cuvinte despre atotcuviosul Siluan? Caci mai înainte venind acel Avva Sofronie, însemnat-a si a scris viata si învatatura aceluia pre larg si cu de-amanuntul la începutul cartilor dumnezeiestilor si preadulcilor lui scrieri. Carea carte învata, precum este cu putinta celor ce citesc sa cunoasca si sa vaza, ce fel a fost acest nevoitor al Domnului, si cum, pazind Poruncile cu scumpete, murind vietii întru totul, dobândit-a pre Hristos, precum zice Sfântul Pavel, viind într-însul (Ga 2, 20); carte, altfel de Dumnezeu insuflata, fiind scrisa cu condeiul Duhului. Adeveresc cuvântul acesta cei multi cari printr-însul “dintru tot neamul ce este sub cer” (FA 2, 5) “la cunostinta adevarului” (1 Tim 2, 4) au venit, si înca si acuma vin. Caci a fost acest minunat barbat “blând si smerit cu inima” (Mt 11, 29), înflacarat rugator catre Dumnezeu pentru mântuirea tuturor oamenilor, si un propovaduitor neasemuit al dragostei pentru vrajmasi, carea este întarirea cea mai neîndoielnica cu putinta a venirii Duhului, cu adevarat Cel dumnezeiesc.

Mutatu-s-a de la moarte la viata acest fericit Cuvios Siluan, împlinit în zile dupre Duhul, în luna lui septembrie, ziua a 24-a, în anul 1938, împaratind Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia slava si stapânirea în vecii vecilor. Amin.

Moastele Sfântului Siluan

EVANGHELIA ZILEI: 2014-09-24 MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (IV, 1-15)

n vremea aceea, Iisus, plin de Duhul Sfânt, S'a întors de la Iordan; şi a fost dus de duhul în pustie timp de patruzeci de zile, ispitit fiind de diavolul. Şi în acele zile El n'a mâncat nimic; şi când ele s'au încheiat, El a flămânzit. Şi I-a zis diavolul: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, zi-i acestei pietre să se facă pâine“. Şi i-a răspuns Iisus: „Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul lui Dumnezeu“. Şi suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într'o clipă toate împărăţiile lumii. Şi I-a zis diavolul: „#ie îţi voi da toată stăpânirea aceasta şi slava lor, căci mie mi-a fost dată şi eu o dau cui vreau. Aşadar, dacă te vei închina înainte-mi, a ta va fi toată“. Şi, răspunzând, Iisus i-a zis: „Mergi înapoia Mea, Satano, că scris este: Domnului Dumnezeului tău să I te închini şi numai Lui să-I slujeşti“. Şi L-a dus în Ierusalim şi L-a aşezat pe aripa templului şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te de aici jos, că scris este: îngerilor săi va porunci pentru tine, ca să te păzească; şi ei te vor ridica pe mâini, ca nu cumva piciorul tău să ţi-l izbeşti de piatră“. Şi, răspunzând, Iisus i-a zis: „S'a spus: Să nu-L ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău“. Şi diavolul, sfârşind toată ispita, s'a îndepărtat de la El, până la o vreme. Şi S'a întors Iisus cu puterea Duhului în Galileea; şi vestea despre El a ieşit în tot ţinutul dimprejur. Şi învăţa în sinagogile lor, slăvit fiind de toţi.

Evanghelia Zilei - MARTI 23 SEPTEMBRIE 2014 Ev. Marcu 7, 5-16

În vremea aceea au întrebat fariseii şi cărturarii pe Iisus: pentru ce ucenicii Tăi nu ţin datina aşezată din bătrâni, ci mănâncă pâine cu mâinile nespălate? Dar Iisus, răspunzând, le-a zis: bine a proorocit Isaia despre voi, făţarnicilor, precum este scris: poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, iar inima lor este departe de Mine; dar în zadar Mă cinstesc, învăţând învăţături care sunt porunci omeneşti. Căci, lăsând porunca lui Dumnezeu, ţineţi datina aşezată de oameni: spălarea ulcioarelor, a paharelor şi altele ca acestea multe, pe care le faceţi. Apoi le-a zis: bine este, oare, să lepădaţi porunca lui Dumnezeu, ca să păziţi datina voastră? Căci Moise a zis: cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta; cel ce va blestema pe tatăl său, sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moarte. Voi însă ziceţi: dacă un om va spune tatălui său, sau mamei sale: corban!, adică dăruit lui Dumnezeu este lucrul cu care te-aş fi putut ajuta, atunci voi nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl său, sau pentru mama sa, călcând astfel cuvântul lui Dumnezeu, prin datina pe care aţi aşezat-o voi; şi, de felul acestora, faceţi multe. Apoi, chemând din nou toată mulţimea, le-a zis: ascultaţi-Mă pe Mine toţi şi înţelegeţi. Nimic din ceea ce intră în om dinafară nu poate să-l spurce pe el; ci cele ce ies dintr-însul, acelea îl spurcă pe om. De are cineva urechi de auzit, să audă.

Canon de rugăciune la Praznicul zămislirii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul - 23septembrie

Tropar la Praznicul zămislirii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, glasul al 4-lea:

Ceea ce mai înainte erai stearpă şi neroditoare, veseleşte-te; că iată ai zămislit pe Sfeşnicul Soarelui, Cel Ce va să lumineze toată lumea care pătimea cu nevederea. Dănţuieşte Zaharia cu îndrăzneală strigând: Prooroc Celui Preaînalt este cel ce are să se nască.

Cântarea 1, glasul al 6-lea. Irmos: Ca pe uscat umblând Israel...

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Smulge cugetele sufletului meu cel sterp şi neroditor, care se sârguieşte a lăuda odrasla celei sterpe, adică sfânta ta zămislire în pântece de maică.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinţitul Zaharia, intrând în Templu, a văzut Dumnezeiesc Înger vestindu-i, lămurit aşa: fiu la bătrâneţe, preotule, vei avea pe Înaintemergătorul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Marele Înaintemergător, sfeşnicul Soarelui Cel Purtător de lumină, în pântece de maică începe a străluci. Prin care s-a risipit întunericul patimilor şi legătura nerodirii s-a dezlegat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Stăpânul, Cel Purtat în pântecele tău, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, din pântecele Maicii Sale văzându-L Ioan, a săltat de bucurie, cel care era cu adevărat Înaintemergătorul Lui.

Catavasie:

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împăratesei Maice; şi mă voi arăta luminat praznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Cântarea a 3-a. Irmos: Nu este sfânt precum Tu...

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cea stearpă astăzi rod sfinţit zămisleşte, care avea să taie prin dar toată nerodirea sufletelor, cu secure înţelegătoare.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Marele Zaharia, cel ce amuţise înăuntrul Templului, primeşte, prin vestire înfricoşătoare, glasul Cuvântului şi măreşte lămurit pe Domnul Cel mult Îndurat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Slăvitul Înaintemergător, care a arătat credincioşilor calea pocăinţei, prin îndemnarea Îngerului mai presus de nădejde, a odrăslit din pântece de maică cu Dumnezeiesc Sfat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Hristos purtat în pântecele Fecioarei, dacă L-a cunoscut cel din cea stearpă, a săltat, mai înainte vestind bucuria ceea ce era să vină pe pământ, ca pe toţi să-i izbăvească de întristare.

Catavasie:

Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i întru dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i.

Cântarea a 4-a. Irmos: Hristos este Puterea mea...

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Glasul Îngerului, pe tine, îngerul cel după adevăr al venirii lui Hristos, cu sfinţenie mai înainte te-a vestit preotului: că din pântece sterp aveai să odrăsleşti, Fericite Înaintemergătorule.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ceea ce mai înainte erai neroditoare şi nenăscătoare, acum veseleşte-te, că pe Botezătorul lui Hristos şi Înaintemergătorul ai să-l naşti rod preamărit, Sfântă Elisabeta, vrednică de minune.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu securea rugăciunilor tale, Înaintemergătorule, dezrădăcinează spinii patimilor mele şi odraslele gândurilor; şi mintea mea fă-o roditoare prin fapte bune, Preafericite!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pântecele Fecioarei Te purta pe Tine, Cel Ce porţi toate, când Botezătorul în pântece fiind purtat, s-a închinat Ţie, Hristoase şi săltând, s-a bucurat

Catavasie:

Sfatul cel neurmat şi Dumnezeiesc, al Întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, Proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Cântarea a 5-a. Irmos: Cu Dumnezeiască strălucirea...

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mergând proorocul înăuntrul jertfelnicului şi slujbele Legii Făcătorului săvârşind, i s-a arătat Sfântul Înger vestindu-i Dumnezeiasca zămislire a Înaintemergătorului.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cum va fi mie aceasta cu adevărat? Că eu sunt bătrân, precum vezi şi am o soţie stearpă? a zis Zaharia către Arhanghel; graiuri potrivnice firii îmi grăieşti mie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

La Sara lui Avraam te uită şi vezi, cum aceea pe Isaac la bătrâneţe a născut, omule şi celor ce ţi s-au grăit în adevăr crede; a grăit către bătrânul Marele Înger.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Binecuvântată între femei eşti tu, de Dumnezeu Dăruită, a strigat Elisabeta către tine, când a cunoscut că aveai să naşti fără de bărbat, Ceea ce Una Singură ai rămas Nestricată după naştere.

Catavasie:

Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut pe Fiul Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

Cântarea a 6-a. Irmos: Marea vieţii văzând-o...

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mă îndoiesc cu gândul şi nu cred cuvintelor tale, a zis preotul Arhanghelului. Căci poporului mântuire am cerut, iar nu rod din coapsele mele.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ziditorul firii, Împăratul Îngerilor, a grăit slujitorul Aceluia, a binevoit ca să naşti tu, pe Îngerul venirii Sale. Nu fi necredincios cuvintelor mele, o, omule!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Chipul tău este de foc şi vederea ta înfricoşătoare şi minunat este cuvântul tău a zis Zaharia slujitorului. Dar cele ce-mi grăieşti sunt mai presus de fire şi străine graiuri şi nu le cred.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sfeşnicul cunoscând pe Soarele Cel Ascuns în Norul pântecelui de Maică, încă fiind în întunecata sălăşluire a pântecelui, I s-a închinat bucurându-se şi a săltat.

Catavasie:

Înţelepţii lui Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce S-a născut dintr-însa.

CONDAC, glasul 1. Podobie: Ceata îngerească...

Se veseleşte luminat Marele Zaharia, cu Sfânta Elisabeta soţia sa cea întru tot mărită, după vrednicie zămislind pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul, pe care Arhanghelul l-a binevestit bucurându-se. Iar noi oamenii după vrednică datorie îl cinstim, ca pe un tăinuitor al darului.

Cântarea a 7-a. Irmos: Dătător de rouă cuptorul...

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pentru că n-ai crezut cuvintelor mele, amuţire vei pătimi cu adevărat; şi când vei vedea născut pe glasul Cuvântului, atunci vei glăsui strigând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul lui Israel.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un soare cu luna, fiind împreună, Prealuminatul Zaharia cu Preamărita Elisabeta a născut pe Sfeşnicul Luminii cel purtător de lumină, care luminează nouă, celor cumplit ţinuţi în întunericul patimilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind încă în pântecele Elisabetei Marele Înaintemergător, cu săltările ca şi cu nişte cuvinte s-a închinat Ţie Hristoase, Cel Ce erai în pântecele Fecioarei, Iisuse Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Luna, Sfânta Elisabeta, purtând în pântece ca o stea pe Dumnezeiescul Înaintemergător, s-a închinat Norului Celui Luminat, Mariei, Celei ce purta pe Soarele Hristos, Cel Întrupat dintr-însa pentru mântuirea noastră.

Catavasie:

N-au slujit făpturii înţelepţii lui Dumnezeu, ci numai Făcătorului; şi groaza focului bărbăteşte călcând-o, se bucurau, cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a. Irmos: Din văpaie cuvioşilor rouă...

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prietenul Mirelui mai înainte se găteşte şi glasul Cuvântului alcătuire primeşte; şi în pântece sterp acum se zămisleşte marele ostaş al Împăratului tuturor.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lucrătorul inimilor celor sterpe a înflorit; iată se găteşte securea patimilor. Viţelul cel cinstit al înfrânării se hrăneşte, Marele Înaintemergător. Popoare, bucuraţi-vă!

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Precum legăturile de demult ale celei sterpe, aşa şi împietrirea cugetului meu o dezleagă, Botezătorule şi roade de pocăinţă mă învredniceşte să odrăslesc şi să viez în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dacă te-a văzut Sfânta Elisabeta pe tine, Fecioară, având în pântece, s-a bucurat înlăuntrul ei pruncul şi a săltat, cunoscând pe Stăpânul său.

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Catavasie:

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe Dânsul întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea...

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Marele şi Dumnezeiescul Înaintemergător, uşa cea stearpă acum deschizând-o, se sălăşluieşte în pântece de maică, ca în nişte palate împărăteşti, ca să iasă ca un ostaş, gătind tuturor căile Împăratului.

Stih: Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Proorocule al lui Dumnezeu, bătrânule, dănţuieşte! Că vei naşte fiu pe Ioan Înaintemergătorul, decât care mai mare între oameni nu s-a născut. Saltă, Sfântă Elisabeta! Tot pământul, aducând laudă lui Dumnezeu, Făcătorul tuturor, Bucură-te!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

De noi cei ce cu credinţă te lăudăm pe tine, adu-ţi aminte acum Proorocule al Domnului şi Înaintemergătorule şi izbăvindu-ne de patimi sufleteşti, mântuieşte-ne pe noi din nevoi şi la cereasca cărare povăţuieşte-ne cu Dumnezeiască cuviinţă, pururea fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară Marie, dacă s-a simţit Elisabeta pe sine slobodă de legăturile nerodirii şi având în pântece pe Înaintemergătorul Celui Ce s-a sălăşluit în pântecele tău, te-a cunsocut pe tine Curată Maică a lui Dumnezeu cu adevărat.

Catavasie:

Tot neamul pământesc să salte, cu Duhul fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să cânte: Bucură-te, Preafericită, Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

SEDELNA, glasul al 6-lea. Podobie: Îngereştilor Puteri...

În coapse sterpe, iată se sădeşte Marele Înaintemergător al Ziditorului tuturor, care cu securea pocăinţei avea să taie nerodirea sufletelor. Bucuraţi-vă, inimile cele ce eraţi sterpe mai înainte. Veseleşte-te, toată făptura şi cu osârdie strigă: Dătătorule al bunătăţilor Doamne, Slavă Ţie.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

Sfinţitul Zaharia tămâind în Templu, Arhanghelul Gavriil din cer a stat înainte-i, zicând către dânsul: la bătrâneţele tale, vei avea rod binemărit şi nerodirea cea de mai înainte a Elisabetei acum se va dezlega. Şi zămislind ea, va naşte pe Propovăduitorul şi Mergătorul înainte al lui Iisus. Pentru rugăciunile lor, Mântuitorul lumii, mântuieşte sufletele noastre.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea.Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

Spăimântatu-s-a Iosif, cea mai presus de fire văzând. Şi cu mintea a socotit că ploaia cea de pe lână, a arătat zămislirea ta cea fără de sămânţă, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce este Rugul cel Nears în foc, Toiagul lui Aaron ce a odrăslit. Şi mărturisind logodnicul tău şi păzitorul, preoţilor a strigat: Fecioara naşte şi după naştere iarăşi rămâne Fecioară.

În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea zamislirii Sfântului slavitului înaintemergatorului si Botezatorului prooroc Ioan.

Aceasta dumnezeiasca zamislire a binevestit-o dumnezeiescul Arhistrateg Gavriil catre proorocul si sfintitul Zaharia, zicându-i: "Ascultata a fost rugaciunea ta". Asa ca din aceasta s-a cunoscut mai înainte dumnezeiasca si fecioreasca nastere a Preacuratei Nascatoarei de Dumnezeu, adica pentru minunea, si a batrânetilor si a sterpiciunii Elisabetei.
Când Domnul si Dumnezeul nostru, unic Fiu si Cuvânt al Tatalui, se pregatea sa se pogoare din înaltul Cerului pentru a fi zamislit în chip feciorelnic în sânul Preacuratei Sfinte Maica Domnului, voi sa intareasca si sa vesteasca aceasta Minune intre Minuni printr-una care sa ii semene fara a fi precum el. De asemenea, pentru ca intru toate Sfântul Ioan Botezatorul sa fie inaintemergatorul lui Hristos, cu sase luni inainte ca Arhanghelul Gavriil sa se arate Maicii Domnului, acesta din urma se arata Marelui Prooroc Zaharia, in momentul in care intra in templul Domnului ca sa tamiieze si sa se roage pentru popor. Vazându-l, Zaharia fu cuprins de spaima, dar Ingerul il linisti spunindu-i : "Nu-ti fie teama, Zaharie, rugile tale au fost ascultate, si femeia ta Elisabeta iti va darui un fiu pe care il vei numi Ioan. Vei avea multa bucurie si veselie, si multi se vor bucura de nasterea lui. Caci el va fi mare in fata Domnului, si se va umple de Duhul Sfint inca din sinul mamei sale" (Luca 1, 13-15).
Dar Zaharia era batrân, si la fel si femeia lui. De aceea el se indoi pentru o clipa de adevarul cuvintelor Ingerului cum ca acolo unde Dumnezeu voieste, rânduiala firii se biruieste. De aceea Gavriil il instiinta ca - pentru necredinta lui, dar si ca sa învete sa se foloseasca de graiul sau numai pentru a-l preamari pe Domnul -, el va ramâne în mutenie pâna ce se va naste pruncul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Andrei si Ioan, Petru si Antonie, care s-au savârsit în Africa.

Domnind la Roma Vasile Macedon, domnea si tiranea preacrudul Avrahin Agareanul (Turcul) toata Africa. Acesta pradând Siracuzele (aceasta este Mitropolia Siciliei), a luat de acolo pe Ioan împreuna cu copiii lui, Petru si Antonie, care erau înca mici si îndata a poruncit sa-i învete carte agareneasca. Si dupa ce au ajuns la vârsta barbateasca, si întreceau pe multi cu întelepciunea si cu faptele bune, mirându-se de dânsii acel viclean Veliar, i-a boierit: facând pe Antonie ghenicon, si pe Petru sachelar. Însa acestia în ascuns erau crestini, iar la vedere se fatarniceau ca sunt saracini. Dar nu s-au putut ascunde mult timp. Ca aflând Avrahin, si mâniindu-se, i-a pus cu picioarele în obezi, si i-a batut cu toiege noduroase.
Fericitul Antonie luând patru sute de toiege pe talpi, multumea lui Dumnezeu. Dupa aceea l-a pus pe un gratar, legat deasupra unui samar cu streanguri si l-a purtat prin mijlocul târgului. Iar pe Petru dezbracându-l, l-a batut cu toiege pe spinare si pe pântece, si l-a bagat în temnita. Dupa aceea mai scotându-i, iarasi i-a supus la cumplite chinuri, în timpul carora si-au dat sufletul lui Dumnezeu. Dupa aceea au adus si pe tatal lor Ioan, si ridicându-l cu mâna stânga de grumaji, îi baga lui sabia în gura pe gâtlej, si asa el si-a dat duhul peste fiii sai.
Si facând foc mare, au ars trupurile sfintilor toate la un loc. Iar fericitul Andrei, foarte batrân fiind de vârsta, si multa vreme zacând la închisoare, uscat fiind de foame si de sete si de goliciune si nesupunându-se aceluia, a fost strapuns cu sulita si apoi i s-a taiat capul. Si asa s-a plinit marturisirea lor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Raida fecioara.

Aceasta sfânta s-a nascut în Egipt, la locul ce se cheama Tama, fiica fiind unui preot anume Petru, si a îmbracat schima monahiceasca, având ea doisprezece ani. Deci pogorându-se împreuna cu alte fecioare la fântâna ca sa-si scoata apa si vazând multe fecioare, femei si multime de barbati, preoti si diaconi si calugari, pe care îi prinsese ighemonul Luchian, si-i ducea legati într-o corabie, si aflând ea ca sunt legati pentru Hristos, îmbarbatându-se, a intrat si ea între dânsii, rugându-se lui Comentarisie care era mai mare, ca sa fie si ea cu aceia, iar acela o învata sa-si aleaga ce este mai bine: sa nu patimeasca chinuri, nici sa moara cu acei legati. Dar nevrând ea, a stat înaintea ighemonului si a batjocorit pe zeii lui si l-a scuipat în obraz caci îsi batea joc de credinta crestinilor. De aceea, dupa multe chinuri i s-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioaselor femei surori Xantipi si Polixeni.

Aceste sfinte au fost din tara spaniolilor, pe vremea lui Claudie Cezarul. Xantipi era femeia lui Prob care administra tara si a fost învatata de Apostolul Pavel când a fost acolo, si împreuna cu altii si barbatul ei. Iar Polixeni fusese rapita de oarecare om rau si facator de rele; dar cu darul lui Dumnezeu a scapat curata si neîntinata, si a fost botezata de Apostolul Andrei.
Crezând multi prin ea, a luat cu sine pe Apostolul Onisim, si s-au dus în Spania, patria sa. Dupa acea calatorie mare si nespusa, a fugit tragând cu dânsa si pe Rebeca cu care se botezase, si a aflat pe sora sa Xantipi. Si petrecându-si viata împreuna, si multe puteri de minuni aratând, catre Domnul s-au dus.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Nicolae Pantopolitul, care, marturisind în Constantinopol, la anul 1672, prin sabie s-a sfârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Ioan din Konitsa.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.