Fuga in Egipt - Duminica dupa Nasterea Domnului 29 decembrie

                                                        

Fuga in Egipt, mentionata foarte sumar numai de Matei, a avut scopul sa arate ca Hristos a fost un vesnic pelerin pe acest pamant, dupa cum singur a marturisit-o: "Vulpile au vizuini si pasarile cerurilor cuiburi; Fiul Omului insa nu are unde sa-Si plece capul" (Matei 8, 20). Viata noastra, chemata sa reediteze la scara redusa si dimensiuni minore viata Dumnezeului intrupat, va avea si ea un aspect de vesnic pelerinaj.

Asupra sederii in Egipt evanghelistul nu da niciun amanunt, de aceea nu s-a putut afirma cu certitudine unde a salasluit Sfanta Familie in acea tara si nici durata sederii. Este probabil ca nu a ramas mai mult de un an, intorcandu-se in Palestina dupa moartea lui Irod, asa cum precizeaza Sfantul Matei. Ceea ce intereseaza aici este faptul in sine, si nu amanuntele asupra carora Evanghelia nu staruie niciodata. Intre Egipt si Israel, in cursul istoriei lor, a existat o legatura tainica, care nu poate fi definita pornind de la concepte logice. Iosif, socotit de toata exegeza patristica figura anticipatoare a lui Hristos, a fost vandut Egiptenilor de catre fratii sai din indemnul celui care purta numele de Iuda, fiindu-i in acest mod crutata viata, caci ceilalti doreau sa-l ucida. El a ramas apoi in tara Egiptului, iar cand fratii sai au fost amenintati sa piara din pricina secetei care bantuia Canaanul, Iosif i-a salvat cu bucatele din tara sa adoptiva.

Egiptul izbaveste deci pe Israel de la moarte, iar Iacov patriarhul care va da numele de Israel poporului ales, va veni si el sa-si sfarseasca zilele in valea Nilului. Moise, datatorul vechiului asezamant, se naste in Egipt unde el si poporul sau vor fi prigoniti. El va primi Legea dupa ce va parasi acesta tara. Fiul lui Dumnezeu, devenit om, va cobori si El in tara Egiptului, inainte de a purcede la lucrarea de mantuire a oamenilor si de instituire a noului Legamant. Matei il citeaza pe profetul Osea, care, referindu-se la poporul ales, spune: "Din Egipt am chemat pe fiul meu" (Osea 11, 1), text impresionant si cu dubla semnificatie, ca atatea pasaje din Scriptura. Evident, profetul a avut in vedere chemarea lui Israel din Egipt pentru a primi Legea, dar dincolo de acest prim sens, care se referea la un eveniment trecut, situandu-se deci in ordinea logica, prin glasul lui Osea a vorbit Sfantul Duh, vestind cu veacuri inainte salasluirea Fiului lui Dumnezeu in pamantul Egiptului.

Tinand seama si de acesta profetie, se pare deci ca sederea Mantuitorului in Egipt fusese prevazuta in planul iconomiei divine si ca ea reprezinta o etapa necesara a itinerariului Sau terestru. Ratiunea umana nu va putea insa niciodata scruta aceste mistere pana in adancul lor, ele ramanand mereu acoperite de un val, prin care arareori strabate cate o lumina mai puternica, facandu-le accesibile numai la suprafata lor.

Faptul ca Iisus prunc, fugind din Tara Sfanta, a gasit adapost in Egipt trebuie privit prin prisma rolului pe care acesta tara l-a jucat in istoria religioasa a lumii. Sa nu se uite ca Egiptul, de-a lungul istoriei sale, asteptase cu infrigurare un mantuitor, care sa izbaveasca omul de moarte. Osiris, zeul adorat in valea Nilului, aparea ca un vesnic biruitor al mortii si, prin acesta trasatura, prefigura pe Hristos cel inviat. Intreaga cultura Egipteana era orientata spre un unic tel: acela de a asigura supravietuirea persoanei umane dincolo de hotarul acestei lumi.

Egiptul, care traise intens speranta in inviere, era predestinat sa primeasca la sanul sau pe Dumnezeu intrupat pentru a elibera definitiv pe om de spectrul mortii.

Este interesant de constatat ce rol mare au jucat neamurile in viata Mantuitorului. Desi Israel a fost poporul care i-a oferit matca menita sa primeasca natura divina a Logosului, paganii manifesta o prezenta mai activa in momentele care urmeaza nasterii lui Iisus: preotii Persiei antice vin sa-L adore, recunoscand astfel dumnezeirea Sa, iar Egiptul Il primeste si Il ascunde de mania prigonitorilor, asa cum odinioara si Iosif fusese ocrotit de Egipt impotriva intentiei ucigase a fratilor sai. Pare ca Egiptului i-a revenit acesta misiune discreta si anonima, nu se pomeneste niciun loc din acesta tara unde sa fi locuit Sfanta Familie si nici un nume de om care sa-i fi oferit ospitalitateta. Egiptul a ajucat deci un rol activ in iconomia mantuirii, deoarece prin adapostul oferit Pruncului Iisus a facut posibila desfasurarea ulterioara a diferitelor etape ale rascumpararii noastre.

In timp ce Sfanta Familie se refugia in Egipt, Irod, a carui manie atinsese culmea in clipa cand si-a dat seama ca a fost inselat de magi, deoarece acestia nu mai trecusera prin Ierusalim spre a-i vesti despre ce aflasera, a poruncit sa fie ucisi toti pruncii din Betleem si din jurul orasului, mai mici de doi ani. Si acest episod pomenit doar de Matei, apare invaluit in ceata si extrem de tainic; realitatea lui nu poate fi contestata, caci altfel, dupa cum remarca un exeget francez, era imposibil ca un autor evreu, scriind pentru cititori israeliti, la doar 15 ani de la moartea lui Hristos, sa fi consemnat un fapt de o asemenea importanta, care oricand ar fi putut fi infirmat, in cazul in care el nu ar fi avut loc.

Uciderea pruncilor arata ca venirea Fiului lui Dumnezeu in lume nu a adus de la inceput pace printre oameni, ci dimpotriva, a intetit lupta dintre fortele intunericului si cele ale luminii. Sfantul Evanghelist Ioan a intuit cel mai bine acest conflict tragic, vizibil in toata viata Mantuitorului. Hristos Insusi va spune despre Sine: "Nu am venit sa aduc pace, ci sabie" (Matei 19, 34), aratand astfel ca intruparea Sa va avea ca urmare firesca o recrudescenta a razboiului pornit de puterile demonice si de uneltele lor impotriva puterilor ceresti. Macelul de la Betleem este doar preludiul acestei teribile tragedii care se va desfasura pana la sfarsitul veacurilor, caracterizata prin prigonirea alesilor lui Dumnezeu de catre stapanii acestei lumi, aflati in slujba celui rau.

Pruncilor ucisi la Betleem le-a revenit misiunea de a muri pentru Acela care avea sa izbaveasca neamul omenesc si sa-l scoata de sub stapanirea mortii. Numai aceste fiinte neprihanite puteau fi jertfite in locul Mielului, venit sa ridice pacatul lumii, si numai pruncii nevinovati, purtatori ai luminii paradisiace, care nu se stersese deplin de pe chipurile lor, puteau sta impotriva fortelor raului, dezlantuite prin mijlocirea lui Irod. Puterea intunericului, concentrata in Irod, omul tuturor crimelor, infrunta chintesenta puritatii, intruchipata de copiii straini de orice pacat. Faptul ca acestia au fost jertifiti in locul lui Hristos, crutat spre a putea indeplini lucrarea de rascumparare a omului in vederea careia Se intrupase, a facut ca pruncia sa devina o categorie axiologica. Mantuitorul va insista asupra valorii copilariei, sinonima pentru El, cu puritatea sufleteasca, Se va identifica pe Sine cu pruncii "cine va primi un prunc ca acesta in numele Meu, pe Mine Ma primeste" (Matei 18, 5), si va considera copilaria o stare desavarsita spre care trebuie sa tinda orice om pentru a intra in Imparatia cerurilor. Doar pruncii, parga a omenirii viitoare, puteau sa se substituie Domnului Iisus si sa-si dea viata pentru El, facand astfel posibila lucrarea de mantuire a omului. Pruncii ucisi la Betleem apar ca deschizatori ai cerului, iar intre pruncie si intrarea in imparatie se creeaza o relatie de tip unic.

Sfantul Matei noteaza ca, dupa moartea lui Irod, Iosif a avut din nou un vis premonitoriu, in care un inger ii vesti ca primejdia trecuse si ca se putea intoarce cu Pruncul in pamantul lui Israel. Este a treia comunicare pe care Iosif o primeste in vis de la un trimis ceresc. Ascultator, din nou, al poruncii venite de sus, Iosif paraseste impreuna cu Pruncul si cu Sfanta Sa Maica, Egiptul care il ocrotise in vremuri de cumpana si se reintoarce in Tara Sfanta. El insa nu se mai opreste in Iudeea, unde domnea Arhelau, fiul lui Irod, ci merge direct la Nazaret, orasel din Galileea aflat sub dominatia lui Irod Antipa, care era tot fiul lui Irod, dar mai putin temut decat tatal sau.

Sederea lui Iiisus la Nazaret va avea si ea talcul ei. Evanghelistul Matei, mereu preocupat sa gasesca in profeti prevestiri ale faptelor relatate, explica venirea la Nazaret: "ca sa se implineasca ceea ce s-a spus prin proroci ca Nazarinean Se va chema" (Matei 2, 23). Nazaretul a avut un loc insemnat in viata Domnului; daca Iisus Se naste la Betleem, la Nazaret are loc taina zamislirii, a intruparii Fiului lui Dumnezeu. In acest orasel neinsemnat se va desavarsi, in timpul celor 30 de ani ce vor urma, lentul proces al sfintirii umanitatii Sale de catre firea divina, al patrunderii energiilor divine in omenitatea ce se deschidea spre a le primi. Este oare o simpla coincidenta faptul ca Nazaret se talmaceste "sfintenie"? Misterul zamislirii Mantuitorului Hristos si al formarii personalitatii Dumnezeului intrupat este legat in primul rand de Nazaret. Nazaretul ne da cheia tainei lui Hristos, a zamislirii Sale mai presus de fire si a genezei personalitatii Sale teandrice; Iisus putea fi deci numit pe buna dreptate "Nazarinenul".

Natalia Manoilescu Dinu
Articol preluat din lucrarea "Iisus Hristos Mantuitorul in lumina Sfintelor Evanghelii"

Sfintii 14.000 de prunci ucisi din porunca lui Irod 29 decembrie

Irod, văzînd că s-a batjocorit de magi, s-a mîniat foarte. Dar asupra cui s-a mîniat? Pe de o parte asupra magilor care l-au batjocorit, iar pe de alta asupra Împăratului iudeilor cel de curînd născut. S-a mîniat asupra magilor, că nu s-au întors la dînsul spre a-i vesti despre Prunc, iar asupra lui Hristos s-a mîniat, temîndu-se ca să nu-i ia împărăţia. Căci Irod socotea că Hristos voieşte să împărăţească cu împărăţie pămîntească, neştiind că împărăţia Lui nu este din lumea aceasta. Ce a făcut ticălosul Irod? Neputînd nici magilor să le răsplătească pentru că se duseseră, nici pe Hristos să-L ucidă, pentru că nu-L afla, a vărsat mînia sa asupra nevinovaţilor prunci. Ca o fiară cumplită, cînd se răneşte de cineva şi nu ia seama asupra aceluia care a rănit-o, ci ori ce-i iese înaintea ochilor, aceea răneşte şi rupe ca pe însuşi acela ce ar fi rănit-o. Aşa şi Irod, fiind rănit cu mînia şi neaflînd pe aceia prin care s-a rănit, răpea şi omora pe pruncii care cu nimic nu-l mîhniseră. Trimiţînd ostaşi înarmaţi ca spre război, a ucis pe toţi pruncii ce erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de la doi ani şi mai jos, după vremea care i se adeverise de la magi.

    Prunci se omorau în multe chipuri. Pe unii îi tăiau cu sabia, pe alţii îi ucideau de piatră şi de zid, pe alţii îi trînteau la pămînt şi îi călcau în picioare, pe alţii îi sugrumau cu mîinile, iar pe alţii îi rupeau şi-i despicau; pe unii îi însuliţau şi pe alţii îi tăiau în două. Mamele plîngeau cu amar, pînă la cer strigau, smulgîndu-şi părul, rupîndu-şi hainele şi trupurile, încît s-au împlinit cele zise de proorocul Ieremia: Glas în Rama s-a auzit, plîngere, tînguire şi ţipet mult. Rahila plîngîndu-şi pe fiii săi şi nu putea să se mîngîie, căci nu mai erau. Rama era o cetate mică, care se numea aşa fiindcă stătea la un loc înalt ce era în hotarele lui Veniamin. Rahila se socotea de unii Betleemul, pentru că Rahila, femeia patriarhului Iacov şi mama lui Veniamin, acolo era îngropată. Deci după mormîntul Rahilei, Betleemul îşi cîştigase numele de Rahila, şi cînd se omorau prunci în Rahila, adică în Betleem, atunci se auzea în cetatea Rama, pentru că nu era departe de Betleem şi se auzea glasul plîngerii şi al tînguirii, plîngînd maicile pentru omorîrea pruncilor lor, a căror plîngere o scriu doi sfinţi: Ioan Gură de Aur şi Damaschin.

    Dintre aceştia, cel dintîi povesteşte astfel: "Acestea văzînd maicile, întrebau pe ucigaşi: "Pentru ce omorîţi pe pruncii noştri? Ce răutate au făcut împăratului sau vouă?" Şi nu era cine să le răspundă lor pentru ce se face această ucidere năpraznică şi nu era cine să le mîngîie acea plîngere. Iar ele strigau către ostaşi: "Miluiţi-ne pe noi, oamenilor, miluiţi-ne pe noi! Au doară nu aţi avut şi voi mame? Oare nu ştiţi dragostea mamei către fiu? Au nu aveţi femei? Nu vă ruşinaţi văzînd piepturile lor goale? Oare n-aţi fost şi voi iubiţi de mamele voastre? Oare nu vă temeţi ca nu cumva să se întîmple şi fiilor voştri una ca aceasta? Miluiţi-ne pe noi oamenilor, nu ne lipsiţi de fiii noştri, ci mai întîi omorîţi-ne pe noi, pentru că nu putem răbda moartea fiilor noştri; pe noi să ne însuliţaţi dacă fiii noştri v-au făcut vreun rău, ca astfel şi noi împreună cu dînşii să primim moartea".

    Acestea şi celelalte grăind din durerea inimii şi, de mînie ca nişte bete fiind, fără de sfială îşi rupeau hainele de pe ele, cu care se cuvenea să-şi acopere pieptul şi de multă jale îşi descopereau piepturile lor şi cu pietre se băteau peste trupurile lor, feţele şi le zgîrîiau, părul îşi rupeau, cerul îl chemau întru mărturie, strigînd către Dumnezeu: "Ce sălbăticie este aceasta de la împăratul, o! Stăpînul nostru, Doamne, care se împotriveşte făpturii Tale. Tu ai zidit, iar el omoară! Tu ne-ai dăruit nouă fii, iar el ne lipseşte pe noi de dînşii. Pentru ce am născut parte bărbătească, dacă cu amară moarte se omoară pruncii noştri?"

    Iar Sfîntul Ioan Damaschin, aşa vorbeşte: "Stau lîngă pruncii cei ucişi mamele cele ce răbdaseră dureri întru naştere, avîndu-şi cosiţele capului despletite. Mîinile în văzduh ridicîndu-şi, părul smulgîndu-şi, capetele cu ţărînă presărîndu-şi, cerul punîndu-l înainte mărturie, cu lacrimi udîndu-se şi către Irod, care nu era de faţă, ziceau: "Ce este această poruncă nouă venită asupra noastră, o! împărate? Oare nu eşti şi tu tată al fiilor tăi? Oare nu ştii dragostea părinţilor către fii? Dar steaua te-a scîrbit pe tine? Apoi pentru ce nu arunci săgeţi la ceruri, ci usuci piepturile cele izvorîtoare de lapte? Oare magii ţi-au făcut rău ţie? Apoi pentru ce nu te scoli cu război asupra Persiei şi pe Betleem îl laşi fără de fii? Dacă S-a născut Împărat nou şi din cărţi ai primit mărturie despre Dînsul, apoi prinde pe îngerul Gavriil şi îl pune în temniţă". Pînă aici grăieşte Sfîntul Ioan despre tînguirea maicilor Betleemului.

    După uciderea sfinţilor prunci, al căror număr era paisprezece mii, degrabă a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, chiar pe ucigaşul acela, pe împăratul Irod, pentru că a primit amar sfîrşit vieţii sale. Sfîntul Teofilact povesteşte astfel: "Cuprins fiind de lingoare de diaree, de umflătura picioarelor, de astuparea nărilor, de tremurare a tot trupul şi de alte boli ascunse, rău şi-a lepădat ticălosul său suflet". Se mai povesteşte şi aceasta, că nu i-a fost lui de ajuns uciderea de prunci din Betleem, ci şi dintre cetăţenii Ierusalimului, la sfîrşitul său, pe mulţi din oamenii cei mai de frunte şi mai cinstiţi i-a dat morţii: pe Ircan, arhiereul iudeilor l-a omorît, precum şi pe toţi mai marii preoţilor şi cărturarilor poporului, pe care îi întrebase mai înainte unde are să se nască Hristos. Ei îi spuseseră că în Betleemul Iudeii. Pe aceia, mai pe urmă, i-a tăiat cu sabia.

    Aceasta s-a făcut prin judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, pentru că aceia toţi se sfătuiră împreună cu Irod să omoare pe pruncul Iisus. Deci, împreună cu Irod şi ei rău s-au sfîrşit, precum a zis îngerul către Iosif în Egipt: Au murit cei ce căutau sufletul Pruncului. Iată că nu numai singur Irod căuta să omoare Pruncul, ci şi toţi cei ce se sfătuiseră cu dînsul, mai marii preoţilor şi cărturarilor. Deci, nu numai singur Irod a murit, ci şi toţi cei ce căutau sufletul Pruncului, acela de la Dumnezeu fiind omorît, iar ei de Irod ucigîndu-se, căruia fiindu-i prieteni, de la el au primit ucidere.

    Faptul că toţi aceia căutau să ucidă pe Hristos şi se uneau cu Irod la aceasta, arătat este aici: "Că pe dreptul acela, bătrînul Simeon, primitorul de Dumnezeu, după mărturia Sfîntului Epifanie, - pentru mărturisirea lui cea pentru Hristos, care a făcut-o în biserică înaintea poporului - după ce s-a sfîrşit, nu l-a învrednicit a fi pus în groapă, precum se cădea unui bărbat sfînt şi preaînţelept dascăl, prooroc mai înainte-văzător şi bătrîn mai cinstit decît toţi. Ba încă şi Sfîntului prooroc Zaharia i-a rînduit moarte pentru aceasta, căci pe Preacurata Fecioară, care intrase în biserică întru curăţie cu Pruncul, a dus-o în locul fecioarelor unde nu se cuvenea aceasta pentru femeile care aveau bărbat. De aceasta pomeneşte Grigore de Nisa, Chiril al Alexandrinul şi Andrei al Critului. Dacă au văzut aceea, cărturarii şi fariseii au început a cîrti, iar Zaharia a stat lor împotrivă, adeverindu-le că acea Maică şi după naştere este Fecioară curată. Dar ei, necrezînd, le spunea sfîntul că toată firea omenească împreună cu toată zidirea este slujitoare Ziditorului său. În mîinile Lui cele atotputernice stă precum va voi să rînduiască făptura Sa şi să facă ca Fecioara să nască, iar după naştere să rămînă tot Fecioară. Pentru aceea şi pe această maică n-a despărţit-o de locul fecioarelor, de vreme ce este tot fecioară. Atunci cărturarii cîrteau în inimile lor contra lui Zaharia, ca asupra unui călcător de lege şi cu zavistie se mîniau pentru aceste două pricini: pentru că a pus pe Maica cu Pruncul în locul fecioarelor şi pentru că da nişte mărturii ca acelea despre Prunc. Apoi n-a ascuns aceasta înaintea lui Irod, ci i-a spus lui mai pe urmă. În acea vreme, Iosif cu Maria fugiseră în Egipt şi îndată, fiind căutat Pruncul, nu s-a aflat şi de atunci s-a mîniat asupra proorocului Zaharia şi asupra lui Simeon. Deci lui Simeon, degrabă murind, nu i-a făcut îngropare cinstită; iar lui Zaharia i-a mijlocit mai pe urmă moarte de la Irod. Apoi, în vremea uciderii pruncilor Betleemului, însuşi arhiereul Zaharia - pentru că nu a dat pe fiul său Ioan spre ucidere - a fost ucis între biserică şi altar, cărturarii şi fariseii rînduindu-i aceasta, pentru mărturie ce dăduse despre Preacurata Fecioară şi despre ducerea ei în locul fecioarelor.

    După aceea şi ei au dobîndit vrednică ucidere de la Irod, împăratul lor. Însă, deosebit, a mai tăiat Irod şaptezeci de bărbaţi preaînţelepţi, care formau soborul numit Sinedriu. Numai pe unul dintr-înşii l-a lăsat viu şi pe acela a poruncit să-l orbească. Erau în acea vreme în Ierusalim doi dascăli preaînţelepţi, preaslăviţi şi iubiţi tuturor: Iuda, ce se zicea al Avrifei şi Matei Garguloti. Pe aceştia, împreună cu alţi doi prieteni ai lor, i-a ars de vii. Mai înainte de aceasta, chiar asupra casei lor, s-a răsculat cumplit, căci a omorît pe fratele său Feror, pe sora sa Salomi, pe bărbatul ei, care era din seminţia lui David şi pe femeia sa Mariamna, care asemenea era din seminţia lui David, pe Antipatru, fiul său cel născut dintr-însa, pe doi fii: Aristobol şi Alexandru şi pe alţi mulţi nevinovaţi i-a dat morţii. La sfîrşit, cînd să-şi lepede ticălosul său suflet a poruncit ostaşilor săi celor mai credincioşi şi despre alţi bărbaţi cinstiţi ai iudeilor - din care nu puţini, erau în lanţuri - ca să-i omoare pe toţi, atunci cînd el îşi va da sufletul, pentru ca să nu se bucure iudeii de moartea sa, ci mai vîrtos să plîngă văzînd atîţia morţi ai lor; ceea ce s-a şi făcut. Aşa, cel rău, rău a pierit cu sunet şi pe mulţi i-a pierdut împreună cu dînsul. Acela, împreună cu cei ce au avut acelaşi gînd cu el, s-a sălăşuit în iad. Cu adevărat, a unor prunci ca aceştia este împărăţia cerului, întru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slavă în veci. Amin.

Mergand cei trei magi in Betleem sa se inchine lui Hristos, nu s-au mai intors la Ierusalim ca sa-l anunte pe Irod unde se afla dumnezeiescul Prunc.  La porunca ingerului  acestia s-au intors in tara lor urmand alta cale.  Vazand ca a fost inselat de magi, Irod s-a maniat si a poruncituciderea tuturor pruncilor de parte barbateasca, din tot Beleemul Iudeii si din imprejurimi, gandind ca astfel va ucide pe noul imparat.  S-a implinit astfel prorocia:  "Glas se aude in Rama, bocet si plangere amara. Rahila isi plange copiii (Ieremia 31: 15; Matei 2: 18).

Sfintii 20.000 de Mucenici arsi in Nicomidia 28 decembrie

Imparatul Maximian, pe cand se afla in cetatea Nicomidiei, afland de numarul mare de crestini din ea, a pus la cale exterminarea lor in apropierea Praznicului Nasterii Domnului. Imparatul, stiind ca toti crestinii se vor strange in marea biserica din Nicomidia, a poruncit ca biserica sa fie inconjurata de lemne uscate, carora soldatii sa le dea foc.

Sfantul Antim, episcopul Nicomidiei, a adunat in biserica tot poporul lui Hristos, a praznuit impreuna cu ei si i-a invatat adevarata credinta. Soldatii au inconjurat biserica si nu au mai permis nimanui sa iasa din ea. Inauntru a intrat trimisul imparatului care le-a vestit crestinilor ca imparatul ii someaza sa jertfeasca idolilor, altfel vor fi arsi de vii. Atunci arhidiaconul bisericii, aprins de focul ravnei dumnezeiesti, a intarit multimea si i-a pus inainte slava muceniciei la care ii cheama Dumnezeu. El le-a amintit de pilda celor trei tineri din cuptorul de foc. Crestinii s-a umplut de Duhul Sfant si au voit cu ravna sa raspunda dumnezeiestii chemari. Cand episcopul a aflat aceasta s-a grabit de a botezat pe catehumeni, si a impartasit pe toti crestinii cu dumnezeiestile si preacuratele Taine.

Soldatii insa au aprins lemnele asezate din timp. Potrivit traditiei, douazeci de mii de oameni au dobandit cununa muceniceasca, inaltand cantari de lauda lui Dumnezeu. Toti acestia au luat mucenicia la anul 302. Prin mila lui Dumnezeu Sfantul Antim a scapat nevatamat, ca sa fie de folos si altora. A adus prin Botez pe multi la Hristos si dupa ce a fost mult chinuit, s-a mutat la Hristos.

Tot in aceasta zi facem pomenirea:
Sfintilor mucenici cei din senatul roman;
Sfantului Ind;
Sfintilor Gorgonie si Petru;
Sfantului Mucenic Zinon;
Sfantului Mardonie;
Sfantului Dorotei;
Sfantului Teofil diaconul;
Cuviosului Parintelui nostru Vavila;
Cuviosului Simeon (Simon) "al pietrei", Izvoratorul de mir, ctitorul Manastirii Simonopetra (Simonos-Petras) din Muntele Athos;

La Pr. Tanase Nicolae - 14 septembrie 2013

Deschiderea noului an la Școala și grădinița Sfinții Martiri Brancoveni Constanta - 16 septembrie 2013

Pelerinaj la Sfânta Parascheva - Iaşi - Mare facatoare de minuni roaga-te pentru noi păcătoșii. - 11 octombrie 2013 -

Pelerinaj la Mănăstirea Agapia 30 septembrie 2013

Pelerinaj la Mănăstirea Neamț 30 septembrie 2013

PELERINAJ LA Mănăstirea Sihăstria 01 octombrie 2013

PELERINAJ LA Mănăstirea Rarau - 02 octombrie 2013

Moment de sarbatoare in Arhiepiscopia Tomisului

Joi, 12 decembrie,  IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală a Tomisului împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. După Sfânta Liturghie a oficiat slujba de Te Deum cu ocazia aniversării zilei de naştere a Ierarhului Tomisului.

Născut în anul 1955 în localitatea Dorna Arini, jud. Suceava, IPS Teodosie a absolvit facultatea de Teologie în anul 1980, șase ani mai târziu intrând în învățământul universitar, la Facultatea de Teologie din București. În anul 1999 a obținut titlul de Doctor în Teologie, iar din anul 2005 este și Doctor în Muzică.

Din anul 1994 a devenit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, data de 8 aprilie 2001 reprezintă ziua în care a fost instalat în scaunul de Arhiepiscop al Tomisului. Timp de zece ani, din anul 2002, a fost decan al Facultății de Teologie „Sf. Ap. Andrei” (Universitatea „Ovidius”), iar din aprilie 2012 este Prorector cu relații internaționale și studenți străini (Universitatea „Ovidius”).

AJUNUL CRĂCIUNULUI! Preotul vesteşte în fiecare casă Naşterea Domnului nostru Iisus !

Umblatul cu Icoana este o slujbă săvârşită în afara zidurilor bisericii, pe străzi şi uliţe, prin case şi bordeie, prin curţi şi pe la ferestre. Preoţii şi dascălii vestesc, precum făceau odinioară crainicii, cu un fel de strigăt de bucurie ce nu poate fi oprit, că s-a născut lumii Mântuitor. Sărbătoarea Naşterii Domnului este prilej de bucurie, pace şi linişte sufletească. În aceste zile, mai mult decât oricând, ne deschidem porţile sufletelor pentru a dărui şi primi iubire şi căldură sufletească. Este sărbătoarea familiei şi casei. Odinioară, în seara de Ajun, creştinii din casă se reuneau la aceeaşi masă, pe care aşezau bucate, de care nu se atingeau până nu venea preotul cu icoana, care, după ce cânta troparul Naşterii, le blagoslovea odată cu întreaga casă. Apoi, stăpânul casei oferea din ele, de pomană, întâi pentru sufletele celor morţi, ca să se bucure şi ei de vestea cea minunată a Naşterii Domnului, şi în cele din urmă pentru sănătatea celor vii ai casei şi rodul câmpului. Aşa începea praznicul…

Şi în ziua de azi, creştinii primesc cu multă bucurie în casele lor pe părintele cu Icoana Naşterii, ca pe o binecuvântare a strădaniei lor de 40 de zile de post şi ca pe o întâmpinare mereu actuală a Întrupării Fiului lui Dumnezeu în timpul şi lumea noastră.

Este unul dintre cele mai vechi obiceiuri legate de prăznuirea Naşterii Domnului, datând din primele veacuri ale Bisericii. Istoricii îl plasează chiar în secolul al IV-lea, când Naşterea Domnului se serba odată cu Boboteaza, la 6 ianuarie. Ziua de 5 ianuarie era zi de ajunare, când creştinii ţineau post aspru în cinstea Arătării Domnului, iar efortul lor duhovnicesc era plinit prin intrarea preotului cu Icoana în casele lor şi primirea binecuvântării.

Şi la români, obiceiul acesta este foarte vechi. În secolul al XVII-lea, diaconul Paul de Allep, călător pe meleagurile noastre, nota în cronica sa: "E de observat că în această ţară se obişnuieşte, în seara dinspre Naşterea lui Hristos, ca toţi preoţii din diferite târguri, însoţiţi de sărmani, de citeţi şi de corişti, să se ducă în cârduri, purtând icoane, şi să umble prin norod toată noaptea, vizitând casele boierilor şi urându-le bucurie. Astfel umblau ei toată noaptea, cântând Naşterea lui Hristos". Obiceiul acesta face parte din tezaurul sufletesc al poporului român, alături de colinde şi celelalte tradiţii legate de Naşterea şi Botezul Domnului, atât de iubite de noi.

Cu toate acestea, mersul cu icoana are semnificaţii diferite faţă de colindul tinerilor, mult mai duhovniceşti. În timp ce colindătorii evocă evenimente şi persoane istorice de la Naşterea Pruncului Iisus, precum steaua ce s-a arătat pe cer ("Steaua sus răsare…"), cei trei magi de la Răsărit şi uciderea pruncilor (Vicleimul), arătarea îngerilor pe cer, darurile magilor ş.a., mersul cu icoana semnifică primirea, în casele şi în vieţile noastre, a Celui ce se naşte "pentru noi şi pentru a noastră mântuire". Cântările bisericeşti şi colindele relatează marele eveniment la timpul prezent: "Fecioara, astăzi, pe Cel mai presus de fire naşte…", "Astăzi S-a născut Hristos…", "Hristos se naşte, slăviţi-L!". Astfel, noi, cei ce vieţuim într-un moment anume al istoriei, primim, în fiecare an, la Crăciun, Întruparea Dumnezeului Care se face om şi Care rămâne în acelaşi timp Dumnezeu.

AJUNUL CRACIUNULUI ! PREGATIREA BRADUTULUI !

SERVICII - Casa Mortuara Sf. Haralambie

-PROGRAMUL ESTE NON STOP LA TEL:0730992870

BISERICA SF. HARALAMBIE - Bulevardul Tomis nr 301 ( zona Boema) 

CASA MORTUARA SF. HARALAMBIE CONSTANTA VINE IN SPRIJINUL OAMENILOR 

SARACI DIN ORASUL CONSTANTA AVAND SERVICII FUNERARE COMPLETE :


-COLABORAM CU TOATE PAROHIILE CARE AU CASA MORTUARA 


- CONSILIEREA SERVICIILOR FUNERARE ESTE FACUTA DE CATRE PREOT PENTRU O 

BUNA DESFASURARE.

-PERSONAL PENTRU MANIPULARE SICRIULUI.


-PERSONAL PENTRU PREGATIREA SI IMBRACARE MORTULUI,IMBALSAMAREA

-MEDIC CONSTATATOR DECES

-TRANSPORT FUNERAR

-CONSULTANTA PENTRU OBTINEREA ACTELOR NECESARE INMORMANTARI SI 

AJUTORUL DE INMORMANTARE

-COROANE,JERBE,ARANJAMENTE FLORALE