Tie Maica iti cer! Daniel Balas cantaretul parohiei noastre! Sfantul Haralambie 

Astazi, luni, 23 martie 2015, de la ora 17:00 se va oficia Slujba Deniei Canonului cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul. Va asteptam cu drag si multa bucurie duhovniceasca sa ne rugam impreuna!

Anul acesta slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul se oficiază luni seara – 23 martie 2015 – în cadrul Slujbei Deniei. Acest lucru se întâmplă pentru că sărbătoarea Bunei Vestiri cade miercuri, 25 martie, în săptămâna a V-a a Postului Mare. 

Acest bogat si frumos canon este, in acelasi timp, medi­tatie biblica si rugaciune de pocainta. Canonul Sfantului Andrei Criteanul este un dialog al omului pacatos cu propria sa constiinta, luminata de citirea Sfintei Scripturi. Sufletul care se pocaieste plange ca nu a urmat pilda luminoasa a dreptilor virtuosi, ci robia patimilor aratate in multi pacatosi, dintre care unii nu s-au pocait, iar altii s-au mantuit tocmai fiindca s-au pocait.

Cu inima plina de smerenia vamesului, cu strigatul de iertare al fiului risipitor si cu gandul la infricosatoarea jude­cata, despre care vorbesc Evangheliile primelor trei duminici ale Triodului, autorul Canonului cel Mare ne arata, deodata, durerea si puterea pocaintei, leac si lumina a invierii sufletu­lui din moartea pacatului.

Rugaciunea vamesului "Dumnezeule, miluieste-ma pe mine pacatosul!" devine, in Canonul Sfantului Andrei Criteanul, ritmul si respiratia pocaintei in staruitorul stih: "Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!"

Denia Acatistului Bunei Vestiri este un imn de laudă închinat Maicii Domnului; el a fost compus de patriarhul Serghie al Constantinopolului cu prilejul evenimentelor din 7 august 626 când, în timp ce împăratul era într-o expediţie împotriva perşilor, o parte dintre perşi s-au aliat cu avarii şi cu sciţii şi au atacat cetatea Constantinopolului atât pe mare, cât şi pe uscat. Cu toate că bizantinii erau depăşiţi numeric, au repurtat o minunată biruinţă.

Prin această slujbă se aduce laudă şi mulţumire Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care a ocrotit cetatea Constantinopolului şi pe cei credincioşi din ea şi deopotrivă pe toţi aceia care de-a lungul veacurilor cer ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cântările Acatistului Bunei Vestiri ne ajută să parcurgem drumul pocăinţei, al pregătirii noastre duhovniceşti întru întâmpinarea praznicului Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Prin aceste cântări, Biserica ne îndeamnă să ne îndreptăm cu toată credinţa şi nădejdea în ajutorul Născătoarei de Dumnezeu. Maica Domnului apără cetatea sufletului nostru ori de câte ori sufletul este asaltat de tot felul de gânduri necurate, de lucrarea patimilor egoiste din om şi mai ales de lucrarea vrăjmaşului nostru dintotdeauna, diavolul, care nu se bucură când creştinii doresc să săvârşească fapte vrednice de pocăinţă, să îşi sfinţească viaţa, ca apoi să se întâlnească cu Hristos în lumina sfintei Sale Învieri. Amin.

Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri; Sfântul Cuvios Mucenic Nicon şi cei 199 de ucenici ai lui (Denia Canonului Mare) - 23 martie

Bine este cuvantat Dumnezeu Tatal, Domnul Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului si al tuturor celor vazute si nevazute; Bine este cuvantat Unul-nascut Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, Cel fara de inceput si fara de ani, din Tatal Sau Nascut: Dumnezeu din Dumnezeu, Intelepciunea cea ipostatica si Puterea cea stapanitoare. Care pe toate le-a facut; bine este cuvantat Mangaietorul, Sfantul de viata facatorul de Duh, Cel ce din Tatal purcede si prin Fiul S-a aratat oamenilor; bine este cuvantata Sfanta Treime cea, in trei Ipostasuri, impreuna de o fiinta. Care prin Cuvantul a facut toata faptura. Acelasi Cuvant si pe cel dintai om pe pamant l-a zidit, dupa al Sau chip l-a facut pe el si cu slava l-a incununat. Si a zidit Raiul la rasarit si l-a asezat pe om intr-insul, punandu-l pe el, imparat a toata faptura. Si cu vote libera l-a cinstit pe el si o porunca i-a poruncit sa tina, ca, de o va pazi, sa fie in veci viu, slavind pe Dumnezeu impreuna cu ingerii, iar de o va calca, mortii si stricaciunii sa o dea.
    Iar sfatuitorul a tot raul, diavolul, si uratorul a tot binele, pizmuindu-l pe el, cu a sa salbaticie, l-a invatat pe el, ca sa calce porunca lui Dumnezeu. Deci, pentru aceasta, l-a izgonit pe el Dumnezeu din Rai, zicandu-i lui: "Sa lucrezi pamantul si, intru sudoarea fetei tale, sa-ti mananci painea ta; si cu moarte vei muri, pentru ca pamant esti si in pamant iarasi vei merge". Deci, de atunci, fratilor, a intrat in noi suferinta si moartea. Si, pentru aceasta, S-a pogorat la noi Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, trupul nostru asupra Sa luandu-l, vrand sa innoiasca chipul Lui cel ranit cu calcarea poruncii, si ne-a aratat noua calea cea dintai, pe care mergand, vom intra in acelasi Rai.
    Si aceasta este calea ce ne-a aratat-o noua: curatia, bladetea, smerenia, dragostea, dreptatea, credinta, ascultarea, milostenia, infranarea, pocainta si postirea. Ca, prin pocainta, prin postire si prin milostenie se curata toate pacatele. Iar, de trebuinta este sa stim si aceasta: Astazi este Inainte-praznuirea Buneivestiri catre Stapana noastra si pururea Fecioara Maria, Bunavestirea Arhanghelului, ca, in sfatul Lui cel tainic, Facatorul lumii a ales-o pe ea, Fecioara Maria, sa fie mama lui Dumnezeu, Care S-a facut om, Mantuitorul lumii, Cel de-a pururi bine cuvantat, Dumnezeu si omul, Domnul nostru Iisus Hristos. Sa va adunati, deci, in biserica si sa va sarguiti la fapte bune si la rugaciune, inca si mai mult in aceste sfinte zile. Ca acestea sunt zile de Dumnezeu asezate, spre curatirea sufletelor si a trupurilor si nu se cade ca sa Ie cheltuim pe ele in lenevire si in fapte rele. Ca aurul de-l va pierde omul, sau orice alt lucru, apoi va putea afla, iarasi, ceva asemenea, de vremea aceasta pierzand-o, alta nu vom mai afla, pentru ca este trecatoare. Drept, aceea, sa nu o petrecem pe ea cu inima impietrita, ci, cu sarguinta sa ne nevoim si pe toti sa-i indemnam la rugaciune. Lenea sa o scuturam, poftele sa Ie omoram, invidia sa o calcam, mania sa o lepadam, iar pacea sa o luam Ca si noua sa ne zica iubitorul de oameni, Domnul: "Dupa credinta voastra, sa va fie voua". Si toate cererile cele bune le vom primi, rugandu-ne lui Hristos, Dumnezeului nostru. 



Sfântul Nicon, născut în oraşul Neapolis (Italia), a îmbrăţişat cariera militară de tânăr, ajungând un soldat apreciat în armata romană. Cu toate că mama sa, singura creştină din familie, l-a educat creştineşte, nu a reuşit să îl convingă să primească Sfântul Botez. Într-una din zile, aflându-se în pericol pe câmpul de luptă, aducându-şi aminte de sfaturile mamei, şi-a făcut semnul Sfintei Cruci şi s-a rugat lui Dumnezeu pentru a birui, promiţând că va deveni creştin. Primind ajutorul divin, a plecat în insula Hios, unde timp de şapte zile a petrecut în post, în privegheri şi în rugăciuni. Îngerul Domnului i-a poruncit, noaptea, în vis să meargă în Muntele Ganos, lângă Marea Marmara, unde a primit Sfântul Botez şi haina monahală, de la Teodosie, Episcopul Cizicului. Ducând o viaţă curată, dedicată în întregime lui Dumnezeu, după trei ani, Teodosie l-a hirotonit episcop în locul său. Din cauza persecuţiilor, împreună cu ucenicii săi, a plecat în muntele Tavromenei din Sicilia. Însă conducătorul Siciliei, Quintilian, a trimis soldaţi şi au fost aduşi la judecată. Sfântul Nicon şi cei 199 de ucenici ai săi au fost martirizaţi prin decapitare.

Programul Slujbelor la Parohia Sf.Haralambie Perioada 22.03.2015--- 25.03.2015

Luni   

08:30 Liturghia darurilor mai înainte sfințite.

17:00 Canonul cel mare.

Marți   

08:30   Liturghia darurilor mai înainte sfințite. 

17:00   Vecernie unită cu litia. 

23:00    Miezonoptica 

Miercuri 

08:30 Utrenia

10:00 Sfânta Liturghie 

17:00 Sfântul Maslu

Duminica a IV-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul) Hristos vindecă pe oameni de îndoială, boală şi nepricepere duhovnicească

Duminica a IV-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul)

Marcu 9, 17-32

"În vremea aceea a venit un om la Iisus, zicându-I: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ, face spume la gură, scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. Şi l-au adus la El. Şi, văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, iar copilul, căzând la pământ, se tăvălea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă, ca să-l piardă. Dar, dacă poţi să faci ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. Iar Iisus i-a zis: Dacă poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele! Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el! Şi, răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Iisus apucându-l de mână, l-a ridicat, iar el s-a sculat în picioare. Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de diavoli cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post. Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să ştie cineva. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe."

† Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Evanghelia vindecării demonizatului a fost rânduită de Biserică să fie citită în Duminica a IV-a din Sfântul şi Marele Post al Paştilor, numită şi Duminica Sfântului Ioan Scărarul, pentru că în ea se face în mod deosebit pomenirea Sfântului Ioan Scărarul, deşi el mai este pomenit în fiecare an la 30 martie.

Evanghelia ne arată în mod concentrat trei mari lucrări pe care le-a săvârşit Mântuitorul Iisus Hristos, şi anume: a vindecat de îndoială pe tatăl copilului bolnav, a vindecat pe copil de boală şi a vindecat pe ucenicii Săi de nepricepere duhovnicească privind izgonirea demonilor din om.

Slăbirea credinţei întăreşte lucrarea diavolului asupra omului

Evanghelia evidenţiază, pe de o parte, cât de multă suferinţă a întâlnit Iisus Hristos în copilul chinuit de demon şi cât de puţină credinţă a găsit la tatăl acestuia. Multă suferinţă, pe de o parte, şi puţină credinţă, pe de altă parte. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos îndată ce aude pe tatăl copilului bolnav zicând: "Am zis ucenicilor Tăi să-l alunge (pe demon), dar ei n-au putut", S-a tulburat pentru că ştia pricina nevindecării copilului, şi anume credinţa slabă a tatălui şi nepriceperea duhovnicească a ucenicilor. Totuşi, Iisus nu l-a mustrat direct pe tatăl copilului, ca să nu mai adauge la multa lui suferinţă şi durerea mustrării. Dar pentru că tatăl copilului făcea parte din poporul evreu care s-a împărţit în două, adică unii credeau în Hristos, iar alţii se îndoiau de puterea Lui, Mântuitorul a zis către toţi cei slabi în credinţă: "O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi?"

Prin aceasta, Mântuitorul Iisus Hristos vrea să ne arate indirect că foarte adesea demonii au putere asupra oamenilor când slăbeşte credinţa în popor. Cu cât slăbeşte mai mult credinţa în popor, cu atât duhurile rele au mai multă putere asupra oamenilor, făcându-i să cârtească, să se răzvrătească sau să hulească pe Dumnezeu atunci când trec prin suferinţă, mai ales când suferă un copil nevinovat. Adesea, cel slab în credinţă când suferă se revoltă sau huleşte pe Dumnezeu în loc să se apropie de El sau să-I ceară ajutorul Său.

Mustrarea Domnului nu înseamnă micşorarea milei Lui faţă de om

Înţelegând cât de cumplită era suferinţa copilului, Mântuitorul Iisus Hristos a zis: "Aduceţi-l la Mine". Deci chiar şi atunci când mustra pe cei slabi în credinţă, Iisus rămânea totuşi în starea de iubire faţă de oameni. Cu alte cuvinte, mustrarea Lui nu înseamnă diminuarea milostivirii Lui faţă de omul în suferinţă. Iar după ce l-au adus pe copilul chinuit de duhuri rele mai aproape de Iisus, Mântuitorul l-a întrebat pe tatăl copilului de câtă vreme i se întâmplă copilului această chinuire, adică este aruncat când în foc, când în apă, sau trântit la pământ. Atunci tatăl copilului a răspuns: din pruncie, deci de multă vreme. Întrucât Mântuitorul l-a întrebat despre vremea suferinţei copilului, tatăl acestuia i-a cerut ajutor lui Iisus, însă având doar o nădejde firavă în suflet: "De poţi face ceva, ajută-ne, fie-Ţi milă de noi". Acest dacă poţi face ceva exprima o credinţă slabă şi o speranţă firavă, întrucât tatăl copilului a văzut că ucenicii Mântuitorului nu au putut vindeca pe copilul său. Prompt, mustrător şi totuşi încurajator, Iisus i-a răspuns: "De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui care crede".

În acel moment, tatăl copilului a simţit mustrarea Mântuitorului în mod direct, pentru că i-a fost adresată lui personal, nu în general mulţimii care asculta. Atunci tatăl copilului şi-a recunoscut vina, adică puţina lui credinţă, şi căzând în genunchi, cu lacrimi în ochi, a strigat: "Cred, Doamne, ajută necredinţei mele". Prin aceasta, sărmanul tată s-a pocăit pentru îndoială sau pentru credinţa lui slabă şi, cu multă smerenie, proprie căinţei sincere, a zis: "Cred, Doamne, ajută necredinţei mele".

Pocăinţa şi multa smerenie a tatălui aduc vindecarea fiului bolnav

În partea primă a cuvintelor sale, tatăl copilului bolnav arată că s-a întărit în credinţă, iar în partea a doua, s-a întărit în smerenie, recunoscând că la început nu a avut credinţă suficient de tare pentru a dobândi vindecarea copilului său. Vedem în cuvintele tatălui sărman două atitudini complementare din punct de vedere duhovnicesc. Mai întâi, lacrimile lui arată starea lui de căinţă pentru că avea credinţă puţină, sau credinţă amestecată cu îndoială, iar apoi cuvintele "Cred, Doamne" arată dorinţa lui de a-şi întări credinţa. În sfârşit, cuvintele lui "ajută necredinţei mele" confirmă o dată în plus pocăinţa şi smerenia lui. El nu a zis: ajută credinţei mele puţine, ci, din smerenie, a numit puţina lui credinţă chiar necredinţă. Îndată după ce a îndreptat duhovniceşte pe acest tată necăjit, întărindu-l în credinţă, Iisus i-a vindecat copilul, poruncind demonului care chinuia pe copil: "Ieşi din el şi să nu mai intri în el". În clipa aceea, demonul l-a zguduit pe copil foarte puternic şi l-a aruncat la pământ. Iar copilul zăcea la pământ, încât unii credeau că murise. Însă Iisus l-a luat pe copil de mână, l-a ridicat în picioare şi l-a dăruit tatălui său. Iar copilul a fost vindecat pentru totdeauna.

Tatăl compătimitor devine glasul suferinţei copilului robit de un duh rău

Mântuitorul Iisus Hristos a împlinit dorinţa acestui tată sărman care nu a zis: "ajută pe copilul meu" sau "fie-Ţi milă de el", ci a zis "ajută-ne, fie-Ţi milă de noi". Deşi suferea doar copilul, toată suferinţa lui se transfera şi tatălui său. Întreaga suferinţă a copilului era împărtăşită şi de tatăl său. Copilul era bolnav, dar tatăl lui s-a făcut glasul suferinţei acestuia care era chinuit de un duh mut şi surd. De fapt, pentru că era stăpânit de un duh mut şi surd, copilul nici nu putea să articuleze vreun cuvânt, să-şi exprime suferinţa. Văzând acum Mântuitorul Iisus Hristos rugăciunea fierbinte şi credinţa puternică a tatălui copilului, a poruncit duhului necurat să iasă din acel copil şi să nu mai intre în el niciodată. Numai acum copilul redevine cu adevărat copilul tatălui său, întrucât Iisus i l-a redat sănătos şi liber. Cât era bolnav sau posedat de duhul necurat, acesta stăpânea peste copil. Vedem deci cum Mântuitorul Iisus Hristos are milă atât de tatăl copilului, care se pocăieşte recunoscându-şi puţina lui credinţă, cât şi de copilul pe care îl eliberează de duhul mut şi surd. Astfel, toţi cei prezenţi au văzut iubirea milostivă şi vindecătoare a lui Iisus.

Hristos descoperă ucenicilor Săi ştiinţa izbăvirii oamenilor de puterea duhurilor rele

Evanghelia ne spune că după ce Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în casă, ucenicii Lui erau nedumeriţi şi se întrebau în sinea lor şi între ei de ce nu au putut ei înşişi să scoată duhul mut şi surd din copilul suferind. Apoi, prinzând curaj, l-au întrebat pe Mântuitorul: "pentru ce noi n-am putut să-l izgonim (pe demon)". Iar Mântuitorul, ca un învăţător înţelept, le-a spus lor ceea ce nu cunoşteau, şi anume că există "un neam de diavoli" care nu ies din om decât prin rugăciune şi prin post. Ucenicii primiseră de la Mântuitorul Iisus Hristos puterea de a alunga duhurile necurate şi de a vindeca orice boală şi orice neputinţă din popor, dar nu înţelegeau de ce această putere nu a devenit operantă sau lucrătoare în cazul de faţă. Însă Mântuitorul Iisus Hristos îi vindecă de nepriceperea lor duhovnicească în a lucra izbăvirea omului de puterea demonică, şi anume nu este suficient să porunceşti verbal demonilor ca să iasă afară din omul pe care îl stăpânesc, ci trebuie să fii încărcat cu putere dumnezeiască în toată fiinţa ta. Trebuie să fii plin de Duhul Sfânt ca să poţi alunga duhurile cele rele din oamenii chinuiţi de acestea. Iar prezenţa lucrătoare a Duhului lui Dumnezeu sau a Duhului Sfânt vine în om prin rugăciune stăruitoare şi prin postire. Când omul posteşte, se smereşte, iar cu cât se smereşte mai mult, cu atât rugăciunea sa devine mai fierbinte. Prin smerenie, omul se goleşte de sine sau de egoism şi se umple de prezenţa iubitoare, mântuitoare şi sfinţitoare a lui Dumnezeu.

Demonii se tem de smerenie şi de prezenţa Duhului Sfânt din omul smerit

Apostolii învaţă, aşadar, de la Mântuitorul Iisus Hristos că nu este suficient să poruncească demonilor ca să iasă din copil, ci trebuie să fie în stare de comuniune vie cu Dumnezeu prin rugăciune şi prin post. De ce? Pentru că demonii nu se tem nici de cuvinte frumoase, nici de cuvinte aspre sau autoritare, ci se tem de smerenie, deoarece ei sunt mândri, dar mai ales se tem de prezenţa Duhului Sfânt în om, întrucât numai Duhul Cel Sfânt şi Bun poate alunga duhurile necurate şi rele din oameni. Prin această învăţătură, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată cât de necesară, de vie şi de puternică, de eliberatoare de patimi drăceşti şi duhuri necurate, de boală şi neputinţă este rugăciunea unită cu postul. Biserica a rânduit să fie citită această parte din Evanghelia după Sfântul Marcu cu scopul de-a ne arăta că perioada Postului Mare este mai ales timp de rugăciune fierbinte şi de postire multă pentru a ne întări în credinţă şi a lupta împotriva păcatului, a patimilor şi a duhurilor rele.

Postirea schimbă foamea şi setea noastră fizică în foame şi sete spirituală după Dumnezeu

Sfinţii Părinţi, rugători şi postitori, care s-au luptat mult cu patimile egoiste, numesc patimile acestea "demoni" sau "duhuri rele". Aşa, de pildă, ei numesc lăcomia "demonul lăcomiei". Pentru a înţelege această vorbire a lor, trebuie să înţelegem mai întâi lupta lor. Ei au văzut că, foarte adesea, demonii folosesc slăbiciunile trupului şi ale sufletului spre a-l îndepărta pe om de Dumnezeu. Într-o rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos, Sfântul Isaac Sirul spune: "Doamne, nu am fiică, ci trup care cumplit se îndrăceşte". Prin această luptă cu patimile, cu ispitele care nu vin omului doar de la trup, ci şi de la duhurile necurate, invidioase pe om, când acesta se apropie de Dumnezeu, Sfinţii Părinţi au experimentat personal puterea rugăciunii unite cu postul. Rugăciunea şi postul schimbă foamea şi setea noastră fizică sau trupească în foame şi sete duhovnicească după Dumnezeu. Dacă omul se hrăneşte cu prezenţa lui Dumnezeu din rugăciune, din citirea Sfintelor Scripturi, din vorbirea duhovnicească, din fapta de milostenie, atunci el devine puternic şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, poate birui patimile şi ispitele care vin de la demoni prin slăbiciunile firii umane păcătoase.

În plus, Evanghelia de astăzi ne arată şi grija părinţilor pentru copii. Tatăl copilului bolnav, chiar dacă a avut la început o credinţă mai slabă, amestecată cu îndoială, din cauza suferinţei copilului, suferinţă pe care o împărtăşea şi el, a venit la Hristos, vindecătorul de boli, să-I ceară ajutor, iar Hristos Domnul i-a întărit tatălui credinţa, iar copilului i-a ridicat suferinţa. Aici vedem cum Hristos Domnul cheamă pe toţi părinţii care au copii bolnavi sau chinuiţi de duhuri şi patimi rele să vină la El, cerând ajutorul Lui, cu multă credinţă şi speranţă.

Prin urmare, Evanghelia Duminicii a IV-a din Postul Sfintelor Paşti este una a vindecării, a speranţei cultivate prin credinţă tare şi prin rugăciune fierbinte însoţită de post.

Sfântul Ioan Scărarul, dascăl al rugăciunii şi al pocăinţei

Duminica a IV-a din Sfântul şi Marele Post al Paştilor este unită cu pomenirea Sfântului Ioan Scărarul. Acesta a trecut la Domnul în anul 649, trăind în ultima parte a secolului al VI-lea şi prima parte a secolului al VII-lea, în părţile muntelui Sinai, deşi era originar din Palestina.

Sfântul Ioan Scărarul a fost un dascăl al rugăciunii, al ostenelilor, al nevoinţei şi al pocăinţei. În cartea sa numită Scara virtuţilor sauScara Paradisului ne arată cum trebuie să ne eliberăm de patimi şi să dobândim virtuţile. Smerenia şi iubirea sunt virtuţile cele mai mari pe care le descrie el în cartea Scara virtuţilor. Sfântul Ioan Scărarul, ca dascăl al virtuţilor dobândite prin credinţă puternică, prin rugăciune şi post, este un dascăl al întregii creştinătăţi. Scara virtuţilor sau pe scurt Scara a fost citită ca un manual de viaţă duhovnicească secole de-a rândul în mediul monahal. Şi astăzi în unele mănăstiri această carte este citită mai cu seamă în perioada postului. În cuvinte simple, dar cu un conţinut foarte adânc, Sfântul Ioan Scărarul ne arată lupta duhovnicească din suflet, din minte şi din inimă, a celui care se străduieşte să urce spre Dumnezeu prin împlinirea poruncilor dumnezeieşti, prin curăţirea de patimi şi cultivarea virtuţilor. Sfântul Ioan Scărarul este numit în cântările Duminicii a IV-a din Postul Paştilor ca fiind el însuşi "scară a virtuţilor", "lauda monahilor", "luminător şi călăuzitor pe drumul mântuirii".

Pocăinţa, smerenia, lacrimile şi toate nevoinţele de care se face pomenire în Scara Sfântului Ioan au ca scop curăţirea noastră de patimi şi creşterea noastră în virtuţi, în iubire smerită faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Aceste virtuţi sunt adunate în suflet ca flori de lumină pentru a le oferi Mântuitorului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Paşti. Sfântul Ioan Scărarul, dascăl al rugăciunii, al postirii şi al pocăinţei, este nu numai lăudat în cântările Utreniei acestei duminici, ci este şi invocat să se roage pentru noi. Prin urmare, el este nu numai un model sau o icoană duhovnicească, ci şi un rugător pentru noi. De aceea, noi ne rugăm Sfântului Ioan Scărarul să ne ajute să ne vindecăm de patimi şi să dobândim virtutea iubirii smerite şi milostive, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea noastră. Amin!

Duminica a 4-a din Post (a Sfântului Ioan Scărarul) 22 martie

Suntem în duminica a 4-a din Postul Paştelui. Sfânta Evanghelie care se citeşte astăzi la Sfânta Liturghie ne prezintă vindecarea fiului lunatic. (Marcu 9, 17-32)
De ce în acestă duminică, biserica a rânduit citirea acestui text? Pentru că avem în el legătura cu perioada în care ne aflăm: “cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post” Marcu 9, 29. Acesta este punctul de plecare al Evangheliei de astăzi şi punctul culminant, în acelaşi timp.
Inţelegem DE CE trebuie să postim şi CUM trebuie să postim.
1. DE CE trebuie să postim ? Avem răspunsul în Sfânta Evanghelie: ca să alungăm din viaţa, din inima şi din gândurile noastre pe cel rău, puterea şi uneltirile lui.
Copilul din Sfânta Evanghelie de astăzi era stăpânit efectiv de cel rău. Şi am văzut cât rău îi făcea. Mai sunt şi astăzi astfel de situaţii; însă, destul de rar. Întotdeauna trebuie să ne străduim să facem deosebire între cineva care este posedat efectiv de cel rău şi restul, care sunt doar încercaţi sau, mai rău, au doar obsesia lucrării celui rău asupra sa.
Pentru că de multe ori diavolul nici nu mai are nevoie să ne ispitească, să ne îndemne la rău, sa ne tulbure şi să ne lupte cu îndemnuri spre fapte rele. Pentru că le facem noi singuri, din îndemnul propriu, din obişnuinţă şi comoditate – ca şi cum ar fi bune, corecte şi drepte. Adică nouă ni se par aşa, după mintea şi socotinţa noastră. Dar nu luăm in calcul şi socotinţa lui Dumnezeu, pentru că, dupa El, ceea ce facem nu sunt bune şi corecte şi drepte.
Ca să inţelegem Sfânta Evanghelie de astăzi trebuie să ne gândim la aceasta, adica să nu mai facem din îndemnul propriu, din obişnuinta si comoditate o mulţime de răutaţi – ca şi cum ar fi bune, corecte şi drepte – şi apoi să vedeţi cum ne mai luptam diavolul, cum nu mai doarme langă noi: când nu mai facem singuri o mulţime de păcate, să vedeţi cum ne scutură si ne trânteşte, ca să ne biruie ca pe copilul din Sfanta Evanghelie de astăzi.
Atunci să alergăm la Mântuitorul Hristos, cu credinta noastră, chiar puţină, şi să strigăm la El : « ajută-ne, fie-Ţi milă de noi ! Cred, Doamne, ajută necredinţei mele ».
2. CUM trebuie să postim ? Cu rugaciune. Adăugând la postul nostru şi rugăciunea din inimă, vom putea birui pe cel rău în lupta sa contra noastră.
II. Sfântul Ioan Scărarul. A fost unul din cei care au împletit în viaţa lor postul cu rugăciunea în modul cel mai înalt, devenind model pentru noi toţi. De aceea biserica a rânduit sa fie cinstit astăzi.
A trăit in jurul anului 600, fiind vieţuitor la mănăstirea de pe muntele Sinai. Având o viaţă aleasă, Sfântul Ioan Scărarul s-a remarcat prin opera sa de căpătâi, SCARA, o lucrare în 30 de capitole, sau trepte, pe care, parcurgându-le creştinul, şi mai ales monahul, să se înalţe, treaptă cu treaptă, ca pe o scară, la Dumnezeu. Ba mai mult, ne îndeamnă, să le îndeplinim pe toate, deodată. Căci nu putem să practicăm câte o virtute, pe rând, lăsându-le pe celelalte pentru mai pe urmă.
Scara a fost tradusă de mult timp şi în limba română pentru credinciosul doritor să o parcurgă, atât in Filocalia, vol. 9, cât şi separat.

(Cuvinte despre sfintele nevoinţe ale Sf. Ioan Scararul)
Lasă-te răstignit şi nu răstigni. Lasă-te bârfit şi nu bărfi. Fii blând şi nu fi zelos în rau…
Veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng, căci acesta este semnul curăţiei. Fii bolnav cu cei bolnavi. Plângi cu cei păcătoşi. Fii prieten cu toţi oamenii, dar fii singur în cugetul tau. Fii părtaş la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău să fii departe de toate. Nu mustra pe cineva şi nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în vieţuirea lor. Întinde haina ta peste cel ce a greşit şi acoperă-l; şi dacă nu poţi lua asupra ta greşelile lui şi nu poţi primi cercetarea şi ruşinea în locul lui,rabdă-l măcar şi nu-l ruşina  …

Ce sunt Fericirile?
Dupa randuiala Vechiului Testament, pentru a implini Legea, credinciosul trebuia sa asculte de cele 10 porunci. Potrivit cuvintelor Mantuitorului: „Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa stric, ci sa implinesc” (Matei 5, 17), cele 10 porunci trebuie pazite si de crestini, intocmai.

Pe langa aceste zece porunci, Mantuitorul a mai dat crestinilor alte noua indemnuri, prin care se implineste Legea, in scopul desavarsirii morale. Pe acestea nu le-a dat insa in chip de opriri sau porunci, ci in chip de „fericiri”, fiindca ele se potrivesc deplin cu smerenia si blandetea Mantuitorului Hristos. Pe de alta parte, cele noua Fericiri sunt atat de potrivite cu nazuintele sufletului crestinului, incat, numai auzindu-le, suntem indemnati singuri sa le indeplinim. In acest inteles Sfantul Apostol Iacov numeste legea Noului Testament „Legea cea desavarsita a libertatii” (Iacov 1, 25). Faptul ca Mantuitorul infatiseaza laolalta fericirea si desavarsirea arata ca acestea sunt strans legate. Intr-adevar, nimeni nu poate fi fericit fara a fi desavarsit, iar cel ce cucereste desavarsirea morala dobandeste prin aceasta si fericirea.

De aceea, in fiecare fericire trebuie sa deosebim mai intai invatatura sau indemnul si apoi fericirea sau fagaduinta rasplatirii. Pe scurt, prin „Fericiri” se inteleg cele noua cai pe care crestinul trebuie sa mearga pentru a ajunge la fericirea vesnica, sau cele noua virtuti prin care putem dobandi fericirea. …

Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae Velimirovici 18 martie

Condacul 1

De la Dumnezeu ai fost trimis ca un nou apostol al poporului ortodox, propovăduitor neobosit al Evangheliei şi cinstitor al Preasfintei Treimi; iar noi cu lacrimi de umilinţă te-am primit, căci cu rugăciunea cea neîncetată te-ai nevoit ca o stea prealuminoasă a dreptei credinţe, cămară plină de bune învăţături, cel ce cu minte cerească ai fost slujitor al Arhiereului Celui veşnic, pentru care îţi cântăm ţie: Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!

Icosul 1

Din copilărie te-ai dăruit Dumnezeului Celui Ce stăpâneşte toată făptura, ai cunoscut adevărul şi întru totul l-ai urmat, călcând peste toate cursele vrăjmaşilor, hrănind sufletul tău cu harul Duhului Sfânt; iar noi, amintindu-ne de toate nevoinţele tale, Domnului aducem rugăciunea inimii, căci te-ai arătat cu totul bineplăcut lui Dumnezeu, Cel Ce te-a încununat cu cununa cea nestricăcioasă, pentru care cu nevrednicie laude îţi cântăm:
Bucură-te, că din copilărie şi până la sfârşitul vieţii ai fost rugător neobosit;
Bucură-te, cel ce eşti chivot al harului Sfântului Duh;
Bucură-te, că mulţi talanţi ai înmulţit;
Bucură-te, alinare a sufletelor noastre prin harul Sfântului Duh;
Bucură-te, biruitorule asupra demonilor cu ajutorul de viaţă făcătoarei Cruci;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!

Condacul al 2-lea

Ales ai fost de Dumnezeu din mijlocul unui popor dreptslăvitor, Sfinte Ioane Gură de Aur al neamurilor de pe urmă, pildă de sfinţenie multor monahi făcându-te, tu eşti lauda neîncetată a sufletelor care ne contenit caută pe Dumnezeu, crinule înflorit din grădina cea cerească şi apărătorule al Bisericii lui Hristos celei mult încercate; văzând noi viaţa ta, cu gânduri smerite lăudăm pe Începătorul a tot binele şi cu bucuria Învierii te slăvim cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Cunoscând în tine un lucrător prea înţelept al Evangheliei şi un martor al Învierii Sale celei prealuminoase, Hristos Domnul te-a călăuzit spre şcoala în care, învăţând ştiinţele pământeşti, tu ai descoperit în inima ta dragostea şi frumuseţea vieţii Sfinţilor Părinţi cea plină de virtuţi, şi, dăruind putere poporului dreptslăvitor pe calea crucii, ai câştigat cununa slavei celei netrecătoare; pentru care văzând noi în tine icoana pocăinţei şi a tuturor bunătăţilor, cântăm ţie:
Bucură-te, cel cu inima plină de lumină lină, iar prin cuvânt, puternic apărător al adevărului;
Bucură-te, lumina vieţii monahale celei strălucitoare;
Bucură-te, cel ce cu înţelepciunea şi smerenia ai strălucit;
Bucură-te, lauda Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, chivot al izvorului de viaţă veşnică;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!

Condacul al 3-lea

Zilele tinereţii tale ţi le-ai dăruit lucrând faptele mântuirii şi găsind în ele cuvintele Sfinţilor Părinţi, care hrănesc sufletele noastre, iar nopţile, priveghind, te-ai rugat Domnului să primeşti putere pe calea cea strâmtă; şi, lepădându-te de viaţa cea lumească, ai lucrat faptele vieţii celei veşnice, care înaintea lui Dumnezeu te măresc totdeauna, pentru care cântăm Împăratului slavei: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Dorind Domnul să cerceteze temelia hotărârii tale de a sluji adevărului, lepădându-te de tine însuţi, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel, pentru a trăi cu Hristos, El, Domnul, ţi-a dat boala trupului. Biruind încercarea aceasta, mult râvnitorule al postului, şi văzând puterea credinţei tale, multe suflete care căutau pe Dumnezeu s-au aprins cu râvna de a-I sluji Mântuitorului veşnic; amintindu-ne noi de osteneala virtuţilor tale, prin tine primim putere, pentru care strigăm ţie:
Bucură-te, cel ce prin boala trupească ai dobândit sănătatea cea duhovnicească;
Bucură-te, sabie de foc a credinţei ortodoxe;
Bucură-te, cântătorule de psalmi al poporului binecredincios;
Bucură-te, stâlp al credinţei neclintite;
Bucură-te, stânca cea tare a adevărului;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!

Condacul al 4-lea

Vindecând Domnul boala trupului tău şi desăvârşindu-te prin harul Sfântului Duh, ţi-ai împlinit visul tinereţilor tale, primind rasa mântuirii şi chipul îngeresc, urmând calea cuvioşilor monahi care toată viaţa au închinat-o Domnului, cu care împreună bucurându-te în Împărăţia cerurilor, totdeauna cânţi: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Înmulţit-ai darurile cu care te-a înzestrat Dumnezeu la botez, făcutu-te-ai întocmai cu Apostolii, propovăduitorule al Evangheliei lui Hristos, şi ai trezit din nou dorul după Dumnezeu în inimile oamenilor contemporani, chemând la pocăinţă ca oarecând Sfântul Ioan Botezătorul. Prin tine trezindu-ne la viaţa cea adevărată, în Duhul Sfânt cântăm:
Bucură-te, apostol al vremurilor din urmă;
Bucură-te, mângâietorule al celor întristaţi;
Bucură-te, întoarcerea celor pierduţi;
Bucură-te, învăţătorule al fapte lor celor bune;
Bucură-te, ajutătorule al celor săraci;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!

Condacul al 5-lea

Văzând voia lui Dumnezeu cea înaltă, care prin tine s-a împlinit, învăţătorii tăi cucernici te-au trimis la izvorul bunătăţilor duhovniceşti spre care inima ta totdeauna a râvnit. Povăţuit de harul Sfântului Duh, înţelepciunea cea cerească cu uşurinţă ai deprins-o şi credinţa cea vie ai păstrat. Văzând credinţa ta cea multă cu care Domnului ai slujit, ortodocşii dreptslăvitori de pretutindeni, dimpreună cu îngerii, cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Chiar dacă drumul ştiinţei şi al exilului te-au dus în Apus, în inima ta a rămas nestinsă făclia Ortodoxiei, cu care ai luminat multe suflete ce umblau în întuneric, căutând adevărul. Îmbrăcat în rugăciunea cea de toată vremea, prin crucea făcătoare de viaţă ai biruit toate cursele vrăjmaşului; pentru aceasta, cinstind ostenelile tale cele fără de număr, cu bucurie strigăm ţie:
Bucură-te, cel ce prin curăţia inimii ai contemplat dragostea cea dumnezeiască;
Bucură-te, căci pe calea mântuirii ai biruit toate piedicile;
Bucură-te, că ai strălucit prin dragostea cea pentru toată lumea;
Bucură-te, căci ai fost în Răsărit şi Apus, căutând adevărul;
Bucură-te, că ai păstrat tradiţia poporului ortodox şi printre străini;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!

Condacul al 6-lea

În toată viaţa ta ai urmat pildei mulţimii îngerilor şi a sfinţilor monahi, ascunzând de la faţa oamenilor nevoinţa sufletului şi a trupului tău; acoperindu-te cu vălul harului, necontenit bucurându-se duhul tău de Hristos-Adevărul şi contemplând în inima ta frumuseţile teologiei, te-ai încununat cu cununa cea nestricăcioasă, slăvindu-L pe Făcătorul tuturor cu cântarea: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Toate tristeţile şi greutăţile aduse de vrăjmaşii ce au tulburat viaţa ta cea plină de nevoinţe le-ai predat Cuvântului Celui Atotputernic, Care este singura scăpare a credincioşilor. Domnul niciodată nu te-a părăsit, ci a mângâiat sufletul tău cu roua harului Său; totodată, nevoia Bisericii Sfinte ai pus-o înaintea nevoilor tale, luptându-te prin cuvânt şi faptă împotriva deşertăciunilor şi a ereziilor. Astfel, râvna ta cea întocmai cu a Sfinţilor Părinţi întreaga Biserică o preaslăveşte, mărturisind:
Bucură-te, căci cu totul ţi-ai predat sufletul lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel în haina virtuţii îmbrăcat;
Bucură-te, că lumina neapusă a strălucit ne contenit în inima ta;
Bucură-te, cel ce ai condus corabia Bisericii spre viaţa cea veşnică;
Bucură-te, purtător smerit al Crucii lui Hristos;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!

Condacul al 7-lea

Ca un vrednic părinte, totdeauna ai slujit sfântului altar cu credinţă vie şi nădejde tare în Învierea cea de pe urmă, hrănind mereu sufletul tău cu Sfintele Taine, care te-au condus către Hristos-Domnul, Biruitorul morţii şi Dătătorul vieţii veşnice, pe Care toată făptura Îl slavosloveşte cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

La slujbele tale tot timpul ardea harul Duhului Sfânt, Mângâietorul Care din Tatăl Cel ceresc purcede, Cel Ce vindecă rănile sufletului şi ale trupului, ridicând pe cei pierduţi; cu rugăciunile şi sfaturile tale, toată neputinţa omenească ai vindecat-o şi pe mulţi ajutându-i, strigăm ţie:
Bucură-te, că mulţi oameni ai adus la Hristos;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale Domnul ne dăruieşte vindecare;
Bucură-te, căci prin duhovnicia ta cea dreaptă ai luminat întunericul necredinţei;
Bucură-te, izvor cald care ai încălzit multe inimi;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!

Condacul al 8-lea

Poruncile lui Dumnezeu cu râvnă şi cu post împlinindu-le, în privegheri şi rugăciuni urmând viaţa Sfinţilor Părinţi, pildă fericită ai fost neamului tău, care lumina Evangheliei în întunericul păcatelor căuta. Împărtăşindu-te cu sfinţii de bucuria cea veşnică şi dimpreună psalmodiind cu ei, înalţi rugăciuni pentru noi înaintea Domnului, Căruia Îi strigăm: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Povăţuit de adevăr ai mers în toată lumea, adunând în inima ta toate binecuvântările făpturii; pretutindeni, prin cuvinte şi fapte ai mărturisit Ortodoxia şi astfel ai ajuns întocmai cu Apostolii, tu, cel ce eşti apostol al zilelor noastre, iar noi, minunându-ne de darurile tale cele duhovniceşti, cântăm ţie:
Bucură-te, luminător al multor popoare;
Bucură-te, învăţător al celor neştiutori;
Bucură-te, mângâietor al celor întristaţi;
Bucură-te, de Dumnezeu trimis, noule prooroc Daniil;
Bucură-te, înger întrupat;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!

Condacul al 9-lea

Domnul mai dinainte a văzut că vei fi urmaş al Sfântului Clement de Ohrida şi al Sfântului Sava cel întocmai cu Apostolii şi, învăţat fiind de pilda vieţuirii lor, bunătăţile cereşti ai moştenit şi, bucurându-te de darurile pregătite pentru cei aleşi, cânţi Domnului: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ca un bun învăţător te-ai arătat, iar prin credinţa ta cea tare ai înviat eparhia ta, cea lovită de război, bisericile distruse cu grijă le-ai reconstruit, pe ucenicii tăi însetaţi de înţelepciunea Evangheliei i-ai povăţuit neobosit pe calea mântuirii. Amintindu-ne de bunătăţile tale, dimpreună cu proorocul David strigăm: „Fericiţi sunt cei pe care i-ai ales, Doamne” şi cântăm ţie:
Bucură-te, vrednicule urmaş al Sfântului Sava;
Bucură-te, lauda şi mândria Mănăstirii Jicea;
Bucură-te, apărătorule al adevărului împotriva săgeţilor ereticilor;
Bucură-te, că turmei tale i-ai fost exemplu;
Bucură-te, că de toţi eşti lăudat, Sfinte Episcope;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!

Condacul al 10-lea

Ca oarecând Sfinţii Nemanici, multe biserici şi mănăstiri ai construit, dăruindu-le lor duhul Sfinţilor Părinţi. Fiind tu lumina dreptăţii şi râvnind la faptele cele îmbunătăţite, mulţi monahi şi-au închinat viaţa lui Dumnezeu în mănăstirile ctitorite de tine, totdeauna hrănindu-se cu sfaturile şi binecuvântările tale; urmând pilda vieţii tale, ucenicii tăi au reconstruit altarele distruse, lăudându-L neîncetat pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Multe ispite a îngăduit Domnul asupra Bisericii Sârbe, dorind El să încerce răbdarea credincioşilor care s-au întrarmat cu postul şi rugăciunea ca şi cu un scut de nebiruit, iar tu, cu cuvintele tale cele cu putere multă şi prin predicile pline de Duhul Sfânt, tulburările din Biserică le-ai liniştit, dăruind bucurie fiilor tăi duhovniceşti, care pe vlădica lor l-au lăudat neîncetat, zicând:
Bucură-te, stâlpul cel tare al Bisericii Sârbe, ocrotite de Sfântul Sava;
Bucură-te, arhipăstorul cel luminat cu înţelepciunea;
Bucură-te, cel ce i-ai înspăimântat pe demoni;
Bucură-te, apărătorul poporului celui bine credincios;
Bucură-te, cel ce ai liniştit toate tulburările şi ai păstrat rânduielile Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!

Condacul al 11-lea

Întru tine, Sfinte Nicolae, purtătorule de Dumnezeu, s-a proslăvit numele lui Hristos, căci ai slujit adevărului în toată viaţa ta şi ai strălucit ca o flacără a dreptei credinţe, luminând sufletele noastre. Dimpreună cu toţi sfinţii, roagă-te pentru noi, în Împărăţia cerurilor slavoslovind pe Domnul Cel Înviat din morţi cu cântarea: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Vrăjmaşii adevărului lui Hristos te-au închis în mănăstirile Liubostinia şi Voiloviţa, gândind să te despartă pe tine de turma cea rânduită ţie de la Hristos, şi au crezut că vor putea să slăbească credinţa şi nădejdea poporului sârb în Dumnezeu. Totdeauna ai fost alături de turma ta prin faptele şi cuvintele tale mângâietoare, alinând-o şi în rugăciuni pomenind-o. Poporul dimpreună a suferit cu tine când ai îndurat frigul din lagăre şi, minunându-se de puterile tale cele duhovniceşti şi trupeşti, te-au lăudat cântând:
Bucură-te, făclia Ortodoxiei care niciodată nu se mistuie;
Bucură-te, cămara cea plină de duhovnicie;
Bucură-te, că sufletul tău s-a înălţat prin trupul cel mult încercat;
Bucură-te, că ai dat putere celor ce au suferit alături de tine, asemănându-te întru totul Sfântului Diacon Avacum care, chinuit fiind de turci, cânta: „Ortodocşii sunt ai lui Hristos şi bucurie le este lor moartea pentru credinţa în Dumnezeu”;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!

Condacul al 12-lea

Nu numai că ai suferit din pricina celor de alt neam, dar ai îndurat încercări şi de la poporul tău cel îndepărtat de la credinţa cea adevărată, care s-a lepădat de faptele şi învăţăturile tale. Vrăjmaşii lui Dumnezeu te-au vorbit de rău, neştiind că Domnul a încununat astfel sufletul tău cu cea nestricăcioasă cunună a mărturisitorilor pentru credinţă. Răbdând toate acestea cu smerenie, cu vitejie duhovnicească şi credinţă tare, L-ai lăudat pe Dumnezeu pentru toate, cu cântarea: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cinstim nevoinţele tale cele de pe pământ, căci mult timp ai stat la rugăciune, ca şi Sfântul Serafim de Sarov, genunchii neîncetat plecând înaintea lui Hristos. Pribeag ai fost în pământ străin şi de acolo te-ai mutat către locaşurile cele veşnice; credincios ca şi Sfântul Sava ai rămas pe calea sfinţilor ierarhi şi învăţători ai lumii, de aceea în Împărăţia cerurilor pentru noi, nevrednicii, roagă-te, Părinte Nicolae, căci cu lacrimi de umilinţă te fericim pe tine, Sfinte cel întocmai cu Apostolii, şi îţi cântăm ţie:
Bucură-te, vrednicule urmaş al Sfântului Sava;
Bucură-te, lucrătorule al faptelor celor bune;
Bucură-te, Sfinte al timpurilor noastre;
Bucură-te, crinule cel binemirositor al Bisericii Ortodoxe;
Bucură-te, mare făcătorule de minuni;
Bucură-te, Nicolae Sfinte, noule Gură de Aur şi mare propovăduitorule al Ortodoxiei!

Condacul al 13-lea

Ca oarecând moaştele Sfântului Sava din Târnovo, aşa şi acum moaştele tale, s-au întors în Ţara Sârbească, Sfinte Nicolae, ca o mare mângâiere, nădejde, alinare, acoperământ, reazem şi scăpare a sufletelor noastre. Roagă-te pentru noi, Sfinte Nicolae, ca prin rugăciunile tale toate neamurile să meargă pe calea adevărului şi să fie una în Hristos, pentru a cânta şi în veşnicie: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zic iarăşi Icosul 1: Din copilărie te-ai dăruit Dumnezeului Celui Ce stăpâneşte toată făptura…, şi Condacul 1: De la Dumnezeu ai fost trimis…, şi această

Rugăciune

Preafericite rugătorule al Ortodoxiei înaintea tronului lui Dumnezeu, Nicolae Sfinte, lauda Bisericii şi pilda vieţii celei îmbunătăţite, după cum şi până acum ai avut grijă de noi, fiii tăi, aşa şi de acum înainte nu ne uita pe noi, nevrednicii, în rugăciunile tale, ca unul ce ai îndrăzneală înaintea Cuvântului lui Dumnezeu. Miluieşte-ne cu rugăciunile tale, îndreptează-ne spre lumina cea veşnică, dă-ne putere nouă, celor neputincioşi, să urmăm faptelor tale celor bune pe calea spre Hristos. Roagă-te pentru mângâierea celor întristaţi şi pentru bucuria celor necăjiţi, tu, care prin viaţa ta ai arătat că mult eşti iubit de Maica lui Dumnezeu. Dimpreună cu toţi sfinţii roagă-te pentru pacea şi mântuirea lumii de la Hristos, Dumnezeul şi Împăratul nostru, Căruia se cu vine toată slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.

Apoi se face otpustul.